Apariţii. Cele mariane, se ştie, suscită azi suspiciuni sau indiferenţă din parte multora. În cel mai bun caz sunt izolate în «particular» considerate fiind ca un fenomen marginal. Şi totuşi, dacă dorim să ne numim creştini trebuie să admitem că întreaga credinţă creştină este bazată tocmai pe două «apariţii». Una la început, atunci când Arhanghelul Gavriil apare unei Fecioare din Nazaret pe care o cheamă Maria şi alta la sfârşit, a Mantuitorului inviat.
Experienţa. În 1974, Papa Paul al VI-lea publica exortaţia apostolică Marialis cultis, document decisiv, întrucât era primul semn al dezgheţului după ceea ce s-a numit «iarna mariană» care a urmat după Conciliul Vatican al II-lea, chiar dacă acesta nu a făcut decât să confirme întreaga doctrină tradiţională. Deja am amintit despre aceasta. Revăd anumite binemeritate pagini ale exortaţiei şi citesc la paragraful 57: «Biserica Catolică, bazându-se pe experienţa acumulată timp de secole, recunoaşte în devoţiunea faţă de Fecioara un puternic ajutor pentru omul care își caută împlinirea».
În faţa contestării –teoretică şi ideologică – din partea anumitor părți ale teologiei contemporane lui, papa Montini face apel la experienţa Bisericii: vocea istoriei este unanimă, trimiţând nu la scheme ci la fapte. Poporul creştin o atestă: prezenţa maternă şi benefică a Mariei este o experienţă de netăgaduit, evidentă în nenumărate cazuri. Acel popor ar putea răspunde scepticilor aşa cum a replicat intelectualilor timpului, cărturarilor şi fariseilor, orbul din naştere vindecat de Isus: «Ceea ce vă pot spune e că înainte nu vedeam, iar acum văd».
Paravan? Ne referim încă o dată la John Henry Newman, întristându-ne pentru că – cine ştie pentru care misterios plan divin – teologia catolică nu a putut să se bucure în totalitate de bogăţia pragmaticului geniu anglo-saxon. Iată, încă o dată, ceea ce spune anglicanul care a devenit cardinal: «Maria a demonstrat în mod concret, în istoria creştină, ca nu e un paravan, așa cum pretind unii, care să ne împiedice să-L vedem pe Fiul ei. A fost dimpotrivă, oglinda luminoasă a măreţiei Sale, măreție pe care tocmai prin Ea o putem contempla». Continuă: «Nu este deloc, Fecioara, un paravan între noi şi credinţa în Cristos ci, dimpotrivă, scutul adevărurilor credinţei; începând prin apărarea adevărului Întrupării, care întotdeauna a fost ameninţat de mereu prezenta gnoză». Completează autorul nostru: «Istoria teologiei şi a devoţiunii arată că Maria nu este rivala, ci serva Fiului. Aşa cum L-a protejat în copilărie, tot aşa, în toate secolele, a protejat prin prezenţa sa, adevărul de credinţă despre El».
(Traducere din Ipotesi su Maria, de Vittorio Messori)
