De Andrea Tornielli
"Dorinţa mea cea mai intimă - a spus papa Francisc în timpul zborului Roma-Havana - este să mă opresc în faţa Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe, acel mister care se studiază, se studiază, se studiază şi nu există explicaţii umane". Papa s-a referit la misterul formării imaginii Fecioarei metise. "Chiar şi studiul cel mai ştiinţific spune: «Dar acesta este un lucru al lui Dumnezeu»".
Imaginea mariană a Sfintei Fecioare de Guadalupe reprezintă o excepţională mărturie catehetică, ce permite şi celor mai umili indigeni să înţeleagă esenţa misterului creştin al întrupării. De fapt, Sfânta Fecioară Maria apare cu pielea uşor întunecată şi trăsături metise: poartă o tunică de culoare roşie care are desenate motive florale asemănătoare unul cu altul în afară de unul, pus în centrul pântecelui. Acea floare simbolică diferită de celelalte este o imagine care aminteşte, în tradiţia indigenă, divinitatea. În afară de asta poartă un brâu tipic utilizat de femeile însărcinate. Indigenii care o privesc înţeleg imediat că este vorba despre o femeie care-l poartă în sân pe Dumnezeu.
La 9 decembrie 1531, indianului Juan Diego, convertit în 1524 la creştinism, i-a apărut o tânără care s-a prezentat ca "perfecta pururea Fecioară sfântă Maria". Omul urca pe colina Tepeyac, la periferia nordică din actualul Ciudad de Mexico, pentru a merge la o lecţie de catehism şi cererea pe care Sfânta Fecioară i-a adresat-o a fost să construiască în acel loc "mica mea casă sacră". Juan Diego a mers imediat la episcopul oraşului, franciscanul Juan de Zumárraga, care însă i-a cerut un semn pentru a fi sigur că era vorba realmente despre un fenomen supranatural. După alte două viziuni, la 10 şi la 11 decembrie, indianul a avut ultima apariţie la 12 decembrie. Fecioara i-a indicat să adune flori care în acea perioadă nu trebuiau să îmbobocească şi să le ducă episcopului ca semn.
Juan Diego a urmat cu fidelitate indicaţiile şi, imediat ce a arătat monseniorului de Zumárraga mantia, sub florile lăsate să cadă pe pământ, a apărut imaginea Sfintei Fecioare Maria, încă vizibilă. Episcopul s-a preocupat imediat pentru construirea unei capele pe locul apariţiei, gata deja la 26 decembrie. Sărbătoarea sfântului Juan Diego se celebrează la 9 decembrie, în timp ce aceea a Stăpânei Noastre de Guadalupe este la 12 decembrie. Apariţia a avut loc la doisprezece ani după ce corăbiile spaniolului Hernán Cortés au ajuns în ceea ce astăzi noi numim Mexic.
La nucleul original al imaginii au fost adăugate ulterior raze, o semilună sub picioare şi un înger care o sprijină, în afară de stelele aurite pe mantia albastră. Doi studioşi americani, Philip Serna Callahan, analist ştiinţific de pictură şi prim tehnician de la Universitatea din Kansas, împreună cu Jody Brant Smith, "master of arts" în Universitatea din Miami, au încercat să descopere secretul imaginii folosindu-se de fotografia cu raze infraroşii.
Au descoperit că "figura originală cuprinde tunica roşie, mantia albastră, mâinile, faţa şi piciorul drept" şi că "rămâne inexplicabil tipul de pigmenţi cromatici folosiţi" la aceste părţi. Nu există urme de schiţă, imaginea rezultă unică, neobişnuită, incomprehensibilă şi irepetabilă. Faţa este făcută cu culori necunoscute, în aşa fel încât să exalte difracţia luminii datorată ţesutului lipsit de orice fundal, care conferă pielii o nuanţă măslinie. Maria are o faţă metişă.
Trebuie spus apoi că ţesutul tilma, lungime 168 de centimetri şi lăţime de 130, este compus din două bucăţi cusute între ele şi că urzeala pânzei este foarte rară. Este deja o minunăţie că s-a păstrat aşa de intact după ce a rămas timp de secole expus fumului lumânărilor. În 1789 un om de ştiinţă mexican, José Ignacio Bartolache, a pictat o copie a pânzei cu imaginea şi a expus-o aproape de original: prin efectul silitrei şi al intemperiilor s-a deteriorat în scurt timp. Florile de pe tunica roşie reprezintă perfect orografia Mexului de atunci, aşa cum stelele de pe mantie sunt o reproducere fidelă a constelaţiilor vizibile din Ciudad de Mexico în secolul al XVI-lea.
Dar există un mister în mister: pleoapele imaginii, observate mărind fotografiile, prezintă toate ramificaţiile venoase ale ochiului uman. Şi în pupilele Fecioarei, graţie tehnicilor computeristicii digitale, omul de ştiinţă José Aste Tönsmann, prefesor la Cornell University americană, a putut observa că în ambii ochi apar amănunte cu precizie identică, imagini care au unghiuri şi proporţii asemănătoare cu acelea care s-ar prezenta în ochii unei persoane vii. Aceste imagini sunt aşa de mici încât numai cu tehnicile de mărire până la de două mii de ori, astăzi disponibile, a fost posibil să fie găsite. Înainte n-a fost posibil.
În ochiul drept apare un grup familial indigen, o femeie cu un copil pe umăr şi un bărbat cu o pălărie asemănătoare unui sombrero care îi priveşte. În ochiul stâng apare un om bătrân cu barbă, identificat cu episcopul Zumárraga. Imagini conforme aşa-numitelor "legi oftalmologice" ale lui Purkinje şi Sanson, cum se întâmplă numai în ochii vii. Este ca şi cum imaginea Fecioarei s-ar fi "fixat" în pe mantia indigenului având în pupile scena exactă care se petrecea în acel moment în faţa ochilor săi, când Juan Diego, după ce a stat la rând pentru a vorbi cu episcopul, ajuns în faţa sa a deschis tilma pe care o avea înfăşurată pentru a ţine florile, dezvelind pentru prima dată imaginea mariană.
(După Vatican Insider, 13 februarie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu