Dumnezeu nu se oprește la aparențe, dar se uită la inima omului: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți dimineață în capela Casei Sf. Marta. Pornind de la prima lectură biblică a zilei, despre alegerea și ungerea tânărului David ca rege al poporului lui Israel (1Sam 16,1-13), Papa a subliniat că chiar și în viața sfinților există ispite și păcate, după cum dovedește viața lui David, dar, a avertizat, niciodată nu trebuie să ne folosim de Dumnezeu pentru atingerea scopurilor proprii.
Domnul îl îndepărtează pe Saul pentru că avea inima închisă, era neascultător, și se gândește să aleagă un alt rege. Referindu-se la relatarea despre alegerea lui David, papa Francisc a subliniat că această alegere nu urmează criteriile umane. David era cel mai mic dintre fiii lui Iese, un băiat. Dar Domnul i-a lăsat de înțeles profetului Samuel că înaintea lui nu aparențele contează, El se uită la inima omului:
• «Noi suntem de multe ori sclavi ai aparențelor, sclavi ai realităților care se văd și ne lăsăm duși de aceste lucruri. Dar Domnul știe adevărul. De aceea avem această pagină de istorie. Trec prin față cei șapte fii ai lui Iese dar Domnul nu-l alege pe niciunul, îi lasă să treacă mai departe. Samuel se află în dificultate și îi spune tatălui: ”Nici pe acesta Domnul nu l-a ales. Sunt aici toți cei șapte fii ai tăi?” Tatăl îi răspunde: ”ar mai fi unul, cel mai mic, unul neînsemnat, care acum este cu oile la păscut”. În ochii oamenilor acest copil nu avea nicio importanță».
David era neînsemnat înaintea oamenilor, a continuat Papa, dar Domnul îl alege și îi poruncește lui Samuel să-l ungă, iar din ziua aceea Duhul Domnului ”a venit peste David”. Dar, s-a întrebat Pontiful, Domnul l-a făcut Sfânt pe David? Nu, a răspuns Papa, regele David este, desigur, ”sfântul rege David”, dar a devenit sfânt după o lungă viață, o viață marcată chiar și de păcate:
• «Sfânt și păcătos. Un om care a știut să unească regatul, a știut să conducă poporul lui Israel. Dar avea ispitele lui, avea păcatele lui. A fost și asasin. Pentru a acoperi desfrânarea lui, păcatul de adulter, a dat poruncă să fie ucis un om. Tocmai el! Dar cum, sfântul rege David a ucis? Când Dumnezeu îl trimite pe profetul Natan ca să-l facă să înțeleagă această realitate, pentru că el nu și-a dat seama de barbaria pe care o poruncise, el a recunoscut: ”am păcătuit” și și-a cerut iertare».
În acest fel viața lui a mers mai departe, a suferit în trupul său trădarea fiului, dar ”nu l-a folosit niciodată pe Dumnezeu pentru a avea câștig de cauză”. Când David a trebuit să fugă din Ierusalim, a trimis înapoi în cetate Arca Legământului declarând că nu-l va folosi pe Domnul ca să se apere pe sine. Când era acoperit de insulte, David în inima sa își spunea: ”le merit”. Apoi vine mărinimia sufletească. David putea să-l ucidă pe Saul, dar nu a făcut-o. Iată, așadar, cine este ”marele și sfântul rege David, un mare păcătos, dar unul care s-a căit de păcate. ”Pe mine”, a mărturisit Pontiful, ”mă cuprinde emoția când mă gândesc la viața acestui om” care, la rândul lui, ne face să ne gândim la viața noastră:
• «Noi toți am fost aleși de Domnul prin Botez ca să fim în poporul său, ca să fim sfinți. Am fost consacrați de Domnul pe acest drum de sfințenie. Citind viața lui David, care era un copil - nu, mai mult decât un copil, un băiat - care apoi îmbătrânește, care a făcut atâtea lucruri bune și altele nu la fel de bune, m-am dus cu gândul la drumul creștin, la drumul pe care Domnul ne-a chemat să-l parcurgem, și m-a făcut să cred că nu există sfânt care să nu aibă un trecut, nici păcătos care să nu aibă un viitor».