Nașterea, Tăierea Împrejur și Botezul Domnului sunt trei sărbători ce marchează tot atâtea etape ale intrării lui Dumnezeu în lumea noastră. Isus se naște în Betleem și intră astfel în prima formă de organizare a societății umane: familia. Prin împlinirea ritualului tăierii împrejur intră în schimb într-un anume popor: poporul lui Israel. Se botează apoi, punându-se în rând cu păcătoșii și face astfel pe deplin parte din neamul omenesc. Mântuitorul aduce Vestea cea Bună a lui Dumnezeu în tot ceea ce noi considerăm uman și de aceea primele cuvinte din evanghelia de astăzi răsună pentru fiecare din noi: “Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Suntem de acum destinatari privilegiați ai mesajului de mântuire. Un nou început ne este dăruit și în același timp Evanghelia își găsește începutul în noi.
Prima propoziție conține condensat întregul mesaj de mântuire. În primul rând este, așa cum spuneam, un nou început, ceva cu totul nou. De unde această noutate? Din faptul că nu ne mai este anunțată o lege de împlinit, ci o Evanghelie, adică, etimologic, o veste bună. Legea Vechiului Testament ne spunea ce trebuie să facem noi pentru Dumnezeu. Evanghelia ne vestește în schimb lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu pentru noi. Care sunt acestea și de ce vestea e atât de bună? Fiindcă în primul rând, este o veste adusă de însuși Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Isus este Cristosul, adică Mesia, cel așteptat dintru început și vestit de-a lungul întregului Vechi Testament ca și cel care va restabili comuniunea dintre om și Dumnezeu. Nu mai este doar un mare prooroc, ci Fiul Tatălui Ceresc.
Pentru ca Evanghelia să fie cu adevărat un nou început, trebuie să înceapă de la noi. Acesta este anunțul lui Ioan Botezatorul: pentru a fi veste bună, Evanghelia trebuie să fie primită, iar pentru aceasta e necesar să ne lepădăm de omul cel vechi. Înaintemergătorul cere un botez al pocăinței, prin care să murim vieții dinainte, pentru a deveni creaturi noi, deschise la cuvântul de viață al Fiului lui Dumnezeu. Gestul simbolic este cel al cufundării în apă, semn al morții, al unui Diluviu ce distruge viața anterioară. Răsărind din ape, omul este pregătit pentru botezul Spiritului Sfânt, ce ne transformă în fii ai lui Dumnezeu.
Duminica dinaintea Botezului Domnului este așadar o pregătire și o aducerea aminte a acestei Teofanii în care Fiul este în mijlocul Iordanului, în fruntea unui nou popor ce trece de la sclavie la libertate; Spiritul umbrește noua creație, iar Tatăl își confirmă prin cuvânt Fiul în fața mulțimii și a fiecăruia dintre noi, cei care ascultăm Evanghelia. Este în același timp o aducere aminte a botezului nostru, prin care am devenit creaturi noi, fii și fiice ale lui Dumnezeu. Prin el, cuvintele Tatălui răsună astăzi și pentru noi: “Acesta este Fiul meu preaiubit”.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 1,1-8
Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Spirit Sfânt.
