Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie din Noaptea de Crăciun în bazilica Sfântul Petru. La predica celebrării euharistice în solemnitatea Nașterii Domnului Sfântul Părinte a scos în evidență că prin întruparea Fiului lui Dumnezeu totul se schimbă iar omul redescoperă cine este cu adevărat. Înainte de a începe ritul sacru în bazilica Sfântul Petru Pontiful și întreaga adunare liturgică au ascultat celebra ”Kalenda”, vestirea solemnă a Nașterii lui Isus, cântată de unul dintre coriștii Capelei Sixtine. Ceremonia a fost transmisă în direct și pe TVR2, același canal pe care poate fi urmărită live tradiționala binecuvântare și mesajul ”Urbi et Orbi” din ziua de Crăciun, începând cu ora României 12.30.
Redăm mai jos în traducerea noastră de lucru predica Sfântului Părinte din Noaptea de Crăciun.
«În această noapte strălucește o ”lumină mare” (Is 9,1); asupra noastră strălucește lumina nașterii lui Isus. Cât de adevărate și actuale sunt cuvintele profetului Isaia pe care le-am ascultat: ”I-ai înmulțit bucuria, i-ai mărit veselia” (9,2)! Inima noastră era deja copleșită de bucurie pentru așteptarea acestui moment; acum, însă, acel sentiment este înmulțit și copleșitor pentru că făgăduința s-a împlinit, în sfârșit s-a realizat. Bucuria și veselia ne asigură că mesajul cuprins în misterul acestei nopți vine cu adevărat de la Dumnezeu. Nu este loc pentru îndoială, să o lăsăm pentru cei sceptici care pentru că întreabă numai rațiunea nu găsesc niciodată adevărul. Nu este loc pentru indiferență, care stăpânește inima celui care nu reușește să iubească din teama de a pierde ceva. Este izgonită orice tristețe căci Copilul Isus este adevăratul consolator al inimii.
Astăzi Fiul lui Dumnezeu s-a născut: totul se schimbă. Mântuitorul lumii vine ca să se facă părtaș la natura noastră omenească, nu mai suntem singuri și abandonați. Fecioara ni-l oferă pe Fiul ei ca principiu de viață nouă. Lumina cea adevărată vine să lumineze existența noastră, deseori închisă în umbra păcatului. Astăzi descoperim din nou cine suntem! În această noapte ne este arătat drumul pe care trebuie să mergem ca să ajungem la țel. Acum trebuie să înceteze orice teamă și spaimă pentru că lumina ne arată calea către Betleem. Nu putem rămâne nemișcați. Nu ne este îngăduit să stăm pe loc. Trebuie să mergem ca să-l vedem pe Mântuitorul nostru depus într-o iesle. Iată motivul bucuriei și al veseliei: acest Copil ”s-a născut pentru noi”, un fiu ”ni s-a dat nouă”, după cum vestește Isaia (cf 9,5). Unui popor care de două mii de ani străbate toate drumurile lumii ca să-l facă părtaș pe tot omul la această bucurie, îi este încredințată misiunea de a-l face cunoscut pe ”Principele păcii” și de a deveni instrumentul său eficace în mijlocul neamurilor.
Când auzim, așadar, vorbindu-se de nașterea lui Cristos, să rămânem în tăcere și să-l lăsăm să vorbească pe acel Copil; să întipărim în inima noastră cuvintele sale fără a ne desprinde ochii de pe chipul său. Dacă îl luăm în brațele noastre și ne lăsăm îmbrățișați de El, ne va aduce pacea inimii care nu va avea sfârșit. Acest copil ne învață ce este cu adevărat esențial în viața noastră. Se naște în sărăcia lumii căci pentru El și familia lui nu era loc de găzduire. Își află adăpost și sprijin într-un staul și este depus într-o iesle pentru vite. Și totuși, din acest nimic provine lumina gloriei lui Dumnezeu. Începând de aici, pentru oamenii cu inima simplă începe calea adevăratei eliberări și a răscumpărării perene. Din acest Copil, care poartă întipărite pe chipul său semnele bunătății, milostivirii și iubirii lui Dumnezeu Tatăl, decurge pentru noi toți, discipoli ai săi, cum învață apostolul Paul, angajamentul de ”a respinge nelegiuirea” și bogățiile lumii ca să trăim ”cu sobrietate, cu dreptate și cu evlavie” (Tit 2,12).
Într-o societate deseori amețită de consum și plăcere, de abundență și lux, de aparență și narcisism, El ne cheamă la un comportament sobru, adică simplu, echilibrat, liniar, capabil să capteze și să trăiască esențialul. Într-o lume care de prea multe ori este dură cu cel păcătos și slabă cu păcatul, este nevoie să cultivăm un puternic simț al dreptății, să căutăm și să punem în practică voința lui Dumnezeu. Într-o cultură a indiferenței, care nu rareori ajunge să fie fără milă, stilul nostru de viață să fie, în schimb, plin de evlavie, empatie, compasiune, milostivire, scoase zi după zi din fântâna rugăciunii.
Asemenea păstorilor de la Betleem, fie ca și ochii noștri să se umple de uimire și mirare contemplându-l în Copilul Isus pe Fiul lui Dumnezeu. În fața Lui, să izvorască și din inimile noastre invocația: ”Arată-ne, Doamne, milostivirea ta și dă-ne mântuirea ta!” (Ps 85,8)».
(rv – A. Dancă)
