Andrei-Claudiu, care a împlinit două luni de viață, înconjurat de sute de trandafiri albi, a fost înmormîntat creștinește.
Andrei-Claudiu poartă un nume în veșnicie și are o poveste de viață.
El, după sfatul multor medici, ar fi fost acum doar un "deșeu incinerat", așa cum prevăd "normele" de la noi pentru trupul unui copilaș avortat.
Într-o zi, mama pruncului a venit la mine la cabinet după ce aflase că micuțul de 22 de săptămîni pe care îl purta în pîntece (primul ei copil, pe care și-l dorea mult) are o malformație gravă la inimă, incompatibilă cu viața. Mama micuțului prunc era disperată; medicii o sfătuiseră să întrerupă sarcina. A urmat o discuție despre speranță (Doamne, facă-se voia Ta!) și despre încrederea că va primi puterea și pacea, încredințînd viața copilașului ei voinței Domnului.
Imediat am contactat medici care ar fi putut să o sprijine. Printr-o adevarată minune, un cunoscut chirurg cardiolog dintr-o țară occidentală, aflat chiar atunci pentru două zile în țară, a primit-o pe mamă la consultație și s-a angajat că va opera copilașul imediat după naștere. Mama s-a liniștit și a acceptat să-i dea pruncului șansa de a se naște.
Răspunsul unui foarte bun medic din Statele Unite, specialist în sarcini cu risc crescut, căruia îi cer sfatul în multe situații critice privind așa-zisul "avort terapeutic", a fost următorul: "Ce sfat pot să dau.... Este fff. greu pentru familie. Eu, ca specialist, pot doar să fac diagnosticul, care este foarte grav. Noi le trimitem la chirurgi care pot să spună ce se poate face. În cazul acesta, lucrurile sunt foarte complicate pentru că inima este ff. mică si nu poți sa o corectezi chirurgical ca să o faci mai mare. Foarte mulți încearcă să ajungă pe lista de transplant…Îmi pare rău."
A fost un drum dificil pentru părinți. Comisiile de la noi din țară au aprobat foarte greu plecarea mamei la clinica de specialite pentru că au spus că șansele de supraviețuire ale copilașului sunt extrem de mici, iar cheltuielile sunt foarte mari.
A venit vremea, și s-a nascut Andrei, un băiețel mare și frumos, care a fost botezat imediat. La 6 zile după naștere a fost operat, apoi a revenit în România, urmînd să se reîntoarcă la clinica din străinătate dupa 2-3 luni, pentru a doua intervenție chirurgicală. În acest timp a apărut o complicație și micuțul a trebuit să fie spitalizat la noi în țară. Din nou o perioadă grea pentru parinții care au fost nevoiți să suporte comentariile și privirile dezaprobatoare ale unei părți din personalul medical; li se reproșa hotărîrea de a aduce pe lume copilul cu șanse mici de viață.Tatăl lui Andrei îmi spunea că este hotarît să-și vîndă apartamentul, să facă orice ca să-și ajute fiul să trăiască.
Domnul a avut însă alt plan.
În ziua în care îngerașul Andrei a plecat la Cer, tatăl său mi-a apus: "Știți, doamna doctor, și eu și soția mea avem o liniște, o pace parcă nefirească în suflet." I-am răspuns că fără îndoială este pacea primită de la Domnul, este răsplata pentru datoria împlinită ca buni parinți. Mi-a răspuns: "Da, știți, și eu m-am gîndit că asta trebuie să fie."
Mama micuțului mi-a spus: “De-ar fi să trec de ori cite ori printr-o asemenea situație, la fel aș decide.”
Iată și mărturia Alexandrei, mama lui Andrei:
“Nu mi-a fost ușor să accept că sunt mămică de îngeraș, dar, dacă ar trebui să fac asta din nou, aș face aceiași pași, aș lua-o pe același drum din nou și din nou.... În puținul lui timp cu noi, copilașul nostru a avut o misiune: ne-a învățat să luptăm până în pânzele albe pentru ceea ce ne dorim, indiferent de obstacole și să iubim cu toată ființa, să prețuim fiecare minut din acest dar de la Dumnezeu, "viața".
Părinti care poate vă aflați în impas, vă sfătuiesc doar un lucru: "NU RENUNȚAȚI!"
O să fie greu, dar Dumnezeu nu dă niciodată mai mult decât putem duce...
Liniștea noastră sufletească vine de la îngerașul nostru, care știe că este iubit și că nu am renunțat la luptă, a simțit ca am fost lângă el zi și noapte, și acum el face același lucru pentru noi..."
După cuvintele impresionante ale mamei nu ar mai fi nimic de spus.
Eu, ca medic, îi mulțumesc Domnului că mi-a oferit darul de a fi chiar și o nesemnificativă parte din viața lui Andrei-Claudiu.
Dr. Maria Dunca-Moisin
