”Prima îndatorire a Bisericii nu este aceea de a distribui sentințe de condamnare sau anateme, ci de a proclama milostivirea lui Dumnezeu, de a chema la convertire și de a-i conduce pe toți oamenii la mântuirea Domnului”: a spus papa Francisc în discursul prezentat la ultima congregație generală a celei de-a XIV-a adunări generale a Sinodului Episcopilor, organizată la Roma de la 4 la 25 octombrie 2015 pe tema ”Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”. În cadrul aceleiași congregații, desfășurată sâmbătă, 24 octombrie, între orele 16.00 – 19.00, Părinții Sinodali au aprobat cu două treimi din voturi forma definitivă a ”Raportului final” (”Relatio finalis”) care în urma deciziei papei Francisc a fost publicat integral. Vom reveni mâine cu o amplă sinteză a ”Raportului final”, care nu prezintă noutăți doctrinare ci noi propuneri pastorale pentru însoțirea familiei în toate aspectele ei, fericite și nefericite.
În discursul său Sfântul Părinte a mulțumit celor care au participat la actuala adunare sinodală și în mod special celor care au lucrat, chiar cu prețul unor nopți albe, la textul Raportului final. Dar, s-a întrebat Pontiful, ce înseamnă pentru Biserică încheierea acestui Sinod dedicat familiei?
Papa Francisc: ”Cu siguranță nu va însemna că a închis toate temele inerente familiei, ci de fi căutat să le iluminăm cu lumina Evangheliei, a tradiției și a istoriei bimilenare a Bisericii, revărsând în acestea bucuria speranței, fără a cădea în repetiția facilă a ceea ce este indiscutabil sau s-a spus deja. Desigur nu înseamnă că s-au găsit soluții exhaustive la toate greutățile și îndoielile care provoacă și amenință familia, ci că am adus aceste greutăți și îndoieli sub lumina credinței, că au fost analizate cu atenție, că au fost înfruntate fără teamă și fără a ascunde capul în nisip. Înseamnă a-i solicita pe toți să înțeleagă importanța instituției familiei și a căsătoriei între bărbat și femeie, întemeiată pe unitate și indisolubilitate, și a o prețui ca bază fundamentală a societății și a vieții umane”.
Papa Francisc a spus că de-a lungul drumului străbătut de adunarea sinodală au fost ascultate vocile familiilor și ale păstorilor Bisericii ”care au venit la Roma purtând pe umerii lor greutățile și speranțele, bogățiile și provocările familiilor din orice parte a lumii”. Adunarea Sinodului a arătat ”vivacitatea Bisericii” care nu se teme să ”scuture conștiințele anesteziate sau să-și murdărească mâinile discutând cu aprindere și deschidere despre familie”.
Papa Francisc: ”Înseamnă că s-a căutat să se vadă și să se înțeleagă realitatea, mai mult, realitățile de astăzi cu ochii lui Dumnezeu pentru a aprinde și ilumina cu flacăra credinței inimile oamenilor într-un moment istoric de descurajare și criză socială, economică, morală și de negativitate predominantă”.
Părinții Sinodali, a continuat papa Francisc în discursul său, au dat dovadă înaintea tuturor că ”Evanghelia rămâne pentru Biserică sursa vie a veșnicei noutăți, împotriva celor care doresc să o ”îndoctrineze” în pietre fără viață pe care să le arunce împotriva altora”. Încheierea adunării sinodale înseamnă și faptul ”că s-au despuiat inimile închise care deseori se ascund până și în spatele învățăturilor Bisericii, sau îndărătul bunelor intenții, pentru a se urca la catedra lui Moise și a judeca, uneori cu superioritate și superficialitate, cazurile dificile și familiile rănite. Înseamnă că s-a afirmat că Biserica este Biserica celor săraci în duh și a celor păcătoși care caută iertare și nu doar a celor drepți și sfinți, dimpotrivă, a celor drepți și sfinți când se simt săraci și păcătoși. Înseamnă că s-a căutat să se deschidă orizonturile pentru a depăși orice hermeneutică conspirativă sau închidere de perspective, pentru a apăra și a răspândi libertatea fiilor lui Dumnezeu, pentru a transmite frumusețea Noutății creștine, acoperită uneori de rugina unui limbaj arhaic sau pur și simplu de neînțeles”.
Pontiful a recunoscut că pe parcursul acestui Sinod diversitatea de opinii s-a exprimat în totală libertate ”și, din nefericire, uneori prin metode nu pe deplin binevoitoare”, contribuind în orice caz la însuflețirea și îmbogățirea dialogului. Intervențiile au oferit în acest fel imaginea vie a unei Biserici care nu folosește ”formulare pre-confecționate”, dar care ”scoate din izvorul inepuizabil al credinței sale apa cea vie pentru a potoli setea inimilor uscate”.
Totodată, în cadrul adunării sinodale s-a observat că, dincolo de ”chestiunile dogmatice bine definite de Magisteriul Bisericii”, ”ceea ce pare normal pentru un episcop de pe un continent, se poate dovedi ciudat, aproape un scandal, pentru episcopul de pe un alt continent”, iar ”ceea ce într-o societate este considerată încălcarea unui drept, în alta poate fi poruncă evidentă și intangibilă”, după cum ”ceea ce pentru unii este libertate de conștiință, pentru alții poate fi doar confuzie”.
Papa Francisc: ”În realitate, culturile sunt foarte diferite între ele și orice principiu general – după cum am spus, [dincolo de] chestiunile dogmatice bine definite de Magisteriul Bisericii – orice principiu general trebuie să fie înculturat, dacă vrea să fie respectat și aplicat”.
În această privință, Sfântul Părinte a amintit că Sinodul Episcopilor din 1985, la 20 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II, vorbea de înculturare ca de ”intima transformare a adevăratelor valori culturale prin intermediul integrării în creștinism, și de înrădăcinarea creștinismului în diversele culturi umane”. Înculturarea, de aceea, nu slăbește valorile adevărate, dar arată adevărata lor forță și autenticitate, pentru că acestea se adaptează fără a se schimba, mai mult, transformă în mod pașnic și treptat diferitele culturi.
Papa Francisc: ”Am văzut, inclusiv prin bogăția diversității noastre, că provocarea pe care o avem în față este mereu aceeași: a vesti Evanghelia omului de astăzi, apărând familia de toate atacurile ideologice și individualiste. Și, fără a cădea niciodată în pericolul relativismului sau de a-i demoniza pe ceilalți, am căutat împreună să îmbrățișăm pe deplin și în mod curajos bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu care depășește calculele noastre omenești și care nu dorește altceva decât ca toți oamenii să fie mântuiți (1 Tm 2,4), pentru a însera și a trăi acest Sinod în contextul Anului Extraordinar al Milostivirii pe care Biserica este chemată să-l trăiască”.
Experiența acestei adunări sinodale, a reluat papa Francisc, a făcut să se vadă mai bine faptul că ”adevărații apărători ai doctrinei sunt cei care apără nu litera, ci spiritul; nu ideea, ci omul; nu formulele, ci gratuitatea iubirii lui Dumnezeu și a iertării sale. Aceasta nu înseamnă în nici un fel a diminua importanța formulelor, care sunt necesare, sau importanța legilor și a poruncilor dumnezeiești, ci a preamări măreția adevăratului Dumnezeu, care nu ne tratează după meritele noastre și nici după faptele noastre, ci numai după generozitatea nemărginită a Milostivirii sale (cf Rm 3,21-30; Ps 129; Lc 11, 37-54). Înseamnă a depăși ispitele permanente ale fratelui mai mare (cf Lc 15, 25-32) și ale muncitorilor invidioși (cf Mt 20,1-16). Înseamnă a pune chiar mai mult în valoare legile și poruncile create pentru om, și nu invers (cf Mc 2,27).
Papa Francisc: ”În acest sens, căința trebuincioasă, faptele și eforturile omenești dobândesc o însemnătate și mai adâncă, nu ca preț al necumpărabilei mântuiri, săvârșită de Cristos în mod gratuit pe Cruce, ci ca răspuns dat Celui care ne-a iubit cel dintâi și ne-a mântuit cu prețul sângelui său nevinovat, în timp ce noi eram încă păcătoși (cf Rm 5,6). Prima îndatorire a Bisericii nu este să distribuie sentințe de condamnare sau anateme, ci să proclame milostivirea lui Dumnezeu, să cheme la convertire și să-i conducă pe toți oamenii la mântuirea Domnului (cf In 12,44-50)”.
În această lumină și datorită acestui timp de har pe care Biserica l-a trăit vorbind și discutând despre familie ”mulți dintre noi au experimentat lucrarea Duhului Sfânt, adevăratul protagonist și artizan al Sinodului. Pentru noi toți cuvântul ”familie” nu mai are aceeași sonoritate pe care o avea înainte de Sinod”. În realitate, a subliniat papa Francisc în discursul său de la ultima congregație a adunării sinodale, a încheia Sinodul înseamnă pentru Biserică a se întoarce la ”a merge împreună” cu adevărat, ”pentru a duce în orice parte a lumii, în orice dieceză, în orice comunitate și în orice situație lumina Evangheliei, îmbrățișarea Bisericii și sprijinul milostivirii lui Dumnezeu”.
