Pentru o evaluare despre ceea ce a reieşit până acum la Sinodul despre familie, Paolo Ondarza, trimisul Radio Vatican, l-a intervievat pe Mons. Mihai Cătălin Frăţilă, episcop greco-catolic al Eparhiei "Sfântul Vasile cel Mare" din Bucureşti a românilor:
R. - A fi la Sinod este mereu o experienţă bogată, pentru că deşi suntem puşi în aspectul specific al Bisericilor locale, reiese că adevărul este unul în Biserica Catolică. În faţa fiecărei situaţii ceea ce este important este să ne întrebăm în faţa Domnului despre modul în care trebuie să reafirmăm această alipire de Domnul şi să dăm sprijin persoanelor, pentru ca să ştie că dacă ei caută în fiecare zi binele, Cristos găseşte mereu posibilităţile şi situaţiile pentru a ne face să ne întoarcem la El. Se vorbeşte mult, de exemplu, despre milostivire, dar milostivirea nu este simplă compasiune: milostivirea Domnului ne dă forţa de a schimba viaţa noastră.
Î. - A privi numai la ceea ce trăieşte omul contemporan - s-a spus în aulă - uneori poate duce la riscul de a ne opri la o viziune pur sociologică a fenomenului. Ce se poate spune cu privire la această consideraţie? Dumneavoastră ce părere aveţi?
R. - Biserica nu este schizofrenică faţă de lucrurile spirituale şi faţă de lucrurile umanităţii noastre, ci are prioritatea de a sluji inimile şi de a ţine aceste inimi în jurul lui Cristos, pentru a nu pierde niciodată calea dreaptă. Este foarte important să nu încercăm să punem în locul Domnului problematicile noastre zilnice care nu au sens dacă nu sunt privite prin intermediul inimii sale.
Î. - Într-o societate care propune tot mai mult diferite modele de familie, cum poate Biserica să proclame adevărul despre familie? Este posibil să se vorbească despre adevăr într-un context cultural relativist?
R. - Numai cu o condiţie, ca acest criteriu al adevărului, care este persoana Domnului nostru, să ne facă să punem pe al doilea plan toate celelalte priorităţi. Biserica trebuie să continue cu curajul credinţei, să urmeze paşii lui Cristos. Şi paşii lui Cristos vor trece cu siguranţă în jurul Crucii, al Calvarului.
Î. - Dumneavoastră aţi dus în aulă mărturia Bisericii greco-catolice din secolul trecut, vreţi s-o împărtăşiţi cu noi?
R. - Biserica greco-catolică între 1948 şi 1990 a fost complet suprimată. Conform spiritului lumii timp de 41 de ani, procentul oficial al catolicilor era de 0 la sută. În schimb Biserica clandestină a rezistat, pentru că adevărul nu era o filozofie sau o dictatură culturală, ci era întâlnirea cu Domnul. Şi în faţa întâlnirii cu Domnul toate celelalte lucruri cad. Biserica merge adesea împotriva spiritului lumii care încearcă mereu să ne ducă spre lucrurile care se aseamănă cu adevărul, dar sunt minciuni. Pentru aceasta este multă nevoie de a vorbi clar. Mai ales în acest timp în care există o dictatură culturală care încearcă să impună modele străine de revelaţie, de Evanghelie. Trebuie să vorbim clar, deoarece credincioşii au nevoie să fie întăriţi. Experienţa Bisericii greco-catolice române a avut acest enorm sprijin din partea Domnului de a păstra alipirea de credinţă timp de 40 de ani de persecuţie comunistă, tocmai pentru că se privea la Roma ca la leagănul credinţei şi al Evangheliei, care rămâne mereu alipită de inima şi de voinţa Domnului.
Î. - Deci o chemare reînnoită pentru Biserică de a vorbi clar într-o lume în care adesea cuvintele sunt deconstruite şi private de semnificaţia lor, dacă nu deformate în semnificaţia lor...
R. - Desigur, valorile Împărăţiei lui Dumnezeu ori ne fac să ne ridicăm la profunzimea adevărurilor lor ori noi cu păcatele noastre şi slăbiciunile noastre le înjosim, le facem să coboare la nivelul nostru. Este important de a păstra această claritate a limbajului, pentru că Evanghelia este simplă: Cristos ne-a spus că pentru a urma binele, pentru a urma adevărul ne va duce în mod sigur şi pe drumurile unde va trebui să dăm o mărturie extremă. Biserica din primele secole, dar şi aceea care astăzi luptă spiritual în lume pentru a rămâne alipită de Domnul, de voinţa sa, ne spune mereu că sângele martirilor păstrează această forţă şi această energie a Bisericii de a rămâne alipită de voinţa lui Dumnezeu şi nu de alte realităţi, chiar dacă eventual sunt mai înfloritoare sau mai aurite, dar care nu sunt altceva decât false adevăruri şi înşelăciuni.
(După Radio Vaticana, 22 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
