Aflat la Roma, cu ocazia participării la Sinodul episcopilor dedicat familiei, PS Mihai, episcop greo-catolic de Bucureşti, înainte de a concelebra cu Sfântul Părinte Papa Francisc la Liturghia canonizării soţilor Martin, părinţii Sfintei Tereza de Lisieux, a predicat în dimineaţa zilei de 18 octombrie 2015 la Sf. Liturghie greco-catolică din capela postului de Radio Vatican.
Redăm mai jos câteva pasaje.
Iubiţi ascultători,
Evanghelia de astăzi evocă drama pierderii unui fiu din partea unei văduve. Învierea acestui fiu ne anticipează drama durerii unei alte Mame care într-o zi de vineri, pe muntele Calvar, îşi contempla Fiul pus pe cruce, neprimind de astă dată niciun răspuns de compasiune. Singură şi părăsită de toţi cei care primiseră atâta bine din partea Fiului ei, dar puternică în credinţa de a aştepta răspunsul cerului, care urma să mai întârzie de vineri până duminică, Maica Sfântă este imaginea vie a Bisericii care nu se descurajează în aşteptare. Lărgindu-şi inima pentru a primi numai după înfruntare simţul experienţei, al încercării, apoi al păcii şi, mai pe urmă, al speranţei, Biserica care o are pe Maria în inima sa nu va suferi niciodată pierderi prea mari.
Oare să fi văzut Isus în durerea acelei femei care ieşea din Nain, suferinţa Mamei sale? Să fi citit în atâta durere doar tristeţea unei mame de aş petrece copilul la groapă? Să fi fost, oare, cortegiul de jale al mulţimii însoţind o văduvă neputincioasă, lăsată de acum la voia sorţii, care să-l fi impresionat atât de mult pe Isus? Nu ştim cu siguranţă.
Cert este, iubiţi ascultători, că atingerea Domnului faţă de morţile şi putregaiul vieţilor noastre nu numai că nu-l dezgustă, ci devin prin dragostea Lui izvor de mântuire pentru noi toţi. Moartea a fost zdrobită de moartea Domnului, iar mormântul său a devenit locul de unde a răsărit viaţa.
Dragi ascultători,
De două săptămâni încoace, în jurul Sfântului Părinte Francisc, dimpreună cu numeroşi episcopi ai lumii, discutăm asupra problemelor cu care familia creştină se confruntă, din păcate parcă tot mai greu. Mărturiile provenite din Bisericile locale după aproape un an de discuţii, ne arată o mare diversitate de păreri. (...)
(...) sub pretextul unei viziuni permisive asupra îndurării, lucrurile lui Dumnezeu par să-şi fi pierdut pentru prea mulţi creştini atenţia interioară în favoarea unor judecăţi care închid ochii în faţa dezordinii păcatului. (...)
Bătălia răului se dă astăzi mai mult ca oricând în jurul Tainei Sfintei Căsătorii şi a familiei. Asistăm, totodată, la transformarea unui limbaj care, devenind neclar, are tot mai puţine legături cu vocabularul biblic prin care adevărul Domnului este dat spre trăire Bisericii. Pierderea gustului adevărului şi tocmeala cu spiritul lumesc, sub pretextul acomodării Evangheliei la slăbiciunea omenească, este o mare viclenie a celui rău şi înseamnă timpul încercării pentru credinţă (...)
Evanghelia de azi ne spune că minunea învierii fiului văduvei îi aduce mare popularitate Lui Hristos, ducând în patru zări măreţia lucrurilor ieşite din comun pe care le făcea, dar asta nu i-a adus vreo mângâiere în ziua vinerii mari. Mângâierea creştinului nu e elogiul lumesc. Chiar dacă aşteptăm adesea recunoașteri publice, recunoştinţa Cerului n-o primim de acolo unde ni se pare nouă, ci din locurile mici ale vieţii care confirmă altfel decât spiritul lumesc urgenţele lui Dumnezeu.
(...) A merge după Isus înseamnă lepădare de sine, dar pentru spiritul lumesc aceasta e o pierdere de vreme. Cu toate acestea, Biserica şi păstorii săi nu-şi dau cu părerea după legea acestei lumi, nici nu exprimă poziţii, ci trebuie să predice adevărul. Biserica nu rezolvă probleme, cedând judecăţilor lumeşti, ci invită la deschiderea sufletelor spre Inima Domnului pentru a primi har şi lumină.
(...)A da glas inimii şi a se strânge în jurul Domnului cu povara lumii, nu trebuie să ne abată de la dragostea faţă de adevăr sau de la răspunderea de a vedea că păcatul nu se poate numi niciodată virtute. Îndurarea şi compasiunea lui Isus nu sunt toleranţa faţă de rău. Confruntarea şi dialogul din Biserică trebuie să ne ancoreze şi mai mult în acel imposibil omenesc care obţine, prin credinţă puternică şi har gratuit, posibilul lucrării minunate a lui Dumnezeu, singur în stare să depăşeaşcă umanul şi să-l surprindă prin dragostea Spiritului Sfânt, care pe toate le poate şi le plineşte.
Dragi ascultători,
Să fim, aşadar, pregătiţi pentru a verifica dacă apartenenţa noastră creştină este un simplu decor exterior sau viaţă. Ni se va cere să dăm mărturie dacă suntem sau nu cu Isus până la capăt, fiindcă numai convertirea la Adevărul integral al Domnului ne poate ţine legaţi de bine.
Inima Lui Isus ofensată de păcatul lumii e singura în stare de a ne vindeca. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă!” (...)
Să nu vă îndoiţi că Maica Sfântă zdrobeşte deja capul şarpelui din vechime şi că este adevărata eroină a mărturiei noastre. (...)
