Nu ştiam ce modalitate să folosesc pentru a-i dezvălui Tatălui meu vocaţia mea… Pentru a-mi face marea destăinuire, am ales ziua de Rusalii: toată ziua i-am implorat pe Sfinţii Apostoli să se roage pentru mine ca să-mi inspire cuvintele pe care trebuia să le spun… Nu erau chiar ei cei care trebuiau s-o ajute pe fetiţa timidă pe care Dumnezeu o destinase să devină apostolul apostolilor cu rugăciunea şi cu sacrificiul?… Doar după-masă, la întoarcerea de la vespere, am găsit ocazia de a vorbi cu Tatăl meu iubit. Se aşezase pe marginea cisternei şi acolo, cu mâinile împreunate, contempla minunile naturii: soarele, al cărui foc îşi pierduse ardoarea, făcea să strălucească vârful pomilor înalţi, unde păsărelele cântau bucuroase rugăciunea de seară. Chipul frumos al Tatei avea o expresie cerească, simţeam că pacea îi inunda inima. Fără să spun vreo vorbă, m-am aşezat lângă el, cu ochii deja în lacrimi; el m-a privit cu gingăşie, mi-a luat capul în mâini şi mi l-a sprijinit pe inima sa spunându-mi: „Ce ai, regina mea mică?… spune-mi…”. Apoi ridicându-se, ca pentru a-şi ascunde emoţia, a început să se plimbe încetişor cu mine, ţinându-mi mereu capul pe inima sa.
Printre lacrimi i-am destăinuit dorinţa mea de a intra în Carmel: atunci lacrimile sale au început să se amestece cu ale mele, dar nu a rostit nici un cuvânt ca să mă îndepărteze de vocaţia mea, s-a mulţumit pur şi simplu să-mi atragă atenţia că eram încă foarte tânără pentru a lua o hotărâre atât de mare. Dar eu mi-am apărat aşa de bine cauza, că el, cu natura sa simplă şi dreaptă, s-a convins imediat că dorinţa mea era a lui Dumnezeu însuşi şi, în credinţa lui profundă, a exclamat că Bunul Dumnezeu îi făcea o mare onoare cerându-i-le astfel pe fiicele lui.
Ce îmi amintesc perfect a fost gestul simbolic pe care iubitul meu Rege l-a făcut fără să-şi dea seama. Apropiindu-se de un zid nu foarte înalt, mi-a arătat nişte floricele albe asemănătoare crinilor în miniatură şi, luând una din acele flori, mi-a dat-o explicându-mi cu câtă grijă Bunul Dumnezeu o făcuse să se nască şi o păstrase până în ziua aceea. Auzindu-l vorbind, credeam că ascult povestea mea, atât de mare era asemănarea dintre ce făcuse Isus pentru mica floare şi mica Tereza.
(Sfanta Tereza de Lisieux - Manuscrisul A)