Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Novenă la Sf. Apostol Iuda Tadeu (Sfântul cauzelor imposibile)

 
Novenă la Sf. Apostol Iuda Tadeu (Sfântul cauzelor imposibile)
  • 21 Aug 2015
  • 6493

Iuda, "nu al lui Iscariot" - după cum se grăbește să precizeze evanghelistul Ioan (Ioan 14,22) - este ultimul pe lista apostolilor, înainte de nefericitul său omonim. El este supranumit "Tadeu", adică "Inimosul, curajosul, omul cu pieptul tare" (Hadi = piept, în sens figurat). Cel care a purtat același nume cu trădătorul lui Isus este chiar "fratele" Domnului și al lui Iacob, în înțelesul de rudă foarte apropiată. După o altă însemnare a lui Eusebiu, Iuda Tadeu ar fi mirele din Cana Galileei, la a cărui nunta Cristos a săvârșit prima sa minune -cea a schimbării apei în vin; gradul foarte apropiat de rudenie explică prezența lui Isus la această nuntă. (Mai multe detalii aici)

 

Patronaj: Sf. Apostol Iuda Tadeu este patronul cauzelor pierdute și situațiilor disperate. Se bucură de o venerație deosebită în rândul americanilor novena în cinstea Sf. Iuda Tadeu, fiind cea mai populară în Statele Unite ale Americii. Există mai multe site-uri și bloguri dedicate lui, unul dintre cele mai interesante fiind cel al părintelui  Michael (SUA) cu numeroase și impresionante mărturii ale celor care au făcut în mod repetat (așa după cum subliniază chiar părintele Michael) această frumoasă novenă.

În cadrul novenei la Sf. Iuda Tadeu se va recita în fiecare zi - o dată rugăciunea la Sf. Apostol Iuda Tadeu și de șase ori a doua secțiune de rugăciune a novenei.

Rugăciune la Sfantul Apostol Iuda Tadeu

           Preasfinte apostole Iuda Tadeu, slujitor credincios, ucenic şi prieten al lui Isus, Biserica te cinsteşte şi te cheamă pretutindeni în ajutor, în mod deosebit în situaţiile cele mai grele , când nu se întrevede nici o rezolvare.
           Roagă-te pentru mine căci sunt atit de singur şi de neajutorat. Foloseşte puterea care ţi s-a dat de a interveni grabnic atunci când totul pare pierdut; dă-mi ajutor în toate nevoile, necazurile şi suferinţele vieţii şi mai ales în aceasta strâmtorare în care mă aflu acum ………………., ca să-l laud pe Dumnezeu impreună cu tine şi cu toţi sfinţii în vecii vecilor.
             Nu voi uita , Sfinte Iuda Tadeu, binefacerile tale , ci iţi voi fi pururi recunoscător, cinstindu-te ca pe apărătorul meu iubit. Amin. 

NOVENA CĂTRE SFANTUL APOSTOL IUDA TADEU

(Această rugăciune (sectiune a novenei) trebuie făcută de 6 ori pe zi pentru 9 zile consecutive, lăsând in mod optional o copie în biserică în fiecare zi).

Preasfânta Inimă a lui Isus să fie adorată şi iubită în toate altarele în vecii vecilor! Amin. 
Preasfânta Inimă a lui Isus să fie onorată şi mărită acum şi pentru totdeauna! Amin. 
Sfînte Iuda Tadeu roagă-te pentru noi şi ascultă-ne rugaciunile! 
Binecuvantată să fie Sfânta Inimă a lui Isus! 
Binecuvantată să fie Imaculata Inimă a Mariei! 
Binecuvântat să fie Sfântul Iuda Tadeu în toata lumea pentru totdeauna! 
O, Sfinte Iuda, Apostol şi Martir, mare în virtute şi bogat în miracole, ruda apropiata a lui Isus Cristos, mijlocitor credincios pentru toţi care te cheamă în ajutor în timp de nevoie, la tine apelez din toata inima şi te rog cu umilinţă (se spune cererea)……………………… 
Ţie Dumnezeu ţi-a dat puteri aşa de mari ca să-mi fii ajutor. 
Ajută-mă în cerinţa mea prezentă şi urgentă. Drept compensaţie promit să te fac cunoscut şi invocat de alţii. 
Sfinte Iuda roagă-te pentru noi toţi care-ţi cerem ajutor. Amin.

Tatăl Nostru ... , Bucură-te Mărie ... , Slavă Tatălui ... (de 3 ori).

O, mărite Apostol, Sfinte Iuda Tadeu, rudă a lui Isus şi a Mariei, te salut prin intermediul Preasfintei Inimi a lui Isus. Prin Inima Lui îl măresc şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harurile cu care te-a înzestrat. 
Stau umilit în faţa ta şi te rog din inimă să mă priveşti cu compasiune. O, nu-mi dispreţui rugăciunile. Nu-mi înfrânge încrederea în tine. Ţie Dumnezeu ţi-a dat privilegiul de a ajuta omenirea în cele mai disperate probleme. O, vino în ajutorul meu ca sa măresc binecuvântările lui Dumnezeu. 
Toata viaţa iţi voi fi recunoscator şi te voi urma cu credintă pâna iti voi putea mulţumi în Rai. Amin.



Sursa:novena.ro