(Duminica datornicului nemilostiv)
Doar cu câteva versete înaintea celor din evanghelia de astăzi, Isus le lămurește ucenicilor misterul iertării vorbindu-le despre o acțiune aproape continuă: de șaptezeci de ori câte șapte. Este opusul răzbunării din Cartea Facerii, în ceea ce-l privește pe Lameh, imediat după prima crimă din istoria omenirii, cea împlinită de Cain asupra lui Abel. De la Cain până la Lameh vedem deja un crescendo de ură și de răzbunare. Răul și moartea se propagă printre oameni ca o vâlvătaie. Dacă pentru Cain răzbunarea era de șapte ori mai mare decât răul făcut, pentru Lameh suntem deja la șaptezeci de ori câte șapte.
Isus nu cere ucenicilor o diminuare a răului, o ameliorare, ci o curmare a lui, o revenire la logica iertării și a iubirii. Fiul lui Dumnezeu ne arată cum se comportă fiii și de aceea ia asupra lui păcatele noastre, ura noastră, răzbunările noastre. Altfel spus, toată datoria noastră. O datorie imensă, imposibil de plătit. Evanghelia de astăzi vorbește de 10.000 de talanți. 10.000 era numărul cel mai mare cunoscut la acea vreme, iar talantul măsura maximă cunoscută în acele timpuri. Puse împreună înseamnă ceva imens: echivalentul unui salariu pentru aproximativ 200.000 de ani de muncă. Așa ceva nu se poate plăti, se poate doar ierta. Asta face Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Ne iartă pe cruce și continuă să ne ierte în fiecare clipă, până la sfârșitul vieții noastre. Ne cere însă un lucru: să iertăm și noi la rândul nostru, de șaptezeci de ori câte șapte în fiecare zi. Dacă am vrea să fim exagerat de preciși, am putea folosi matematica pentru a calcula, așa cum ne indică unii exegeți, că asta înseamnă de fapt să iertăm odată la trei minute. Cu alte cuvinte, tot timpul!
Iertarea primită și cea dăruită sunt strâns legate. În acest sens, putem accepta logica filială, raportându-ne la Dumnezeu Tatăl, însă atunci va trebui să o acceptăm și față de semenii noștri. Dacă acceptăm să fim tratați ca și fii, în mod obligatoriu vom vedea că toți semenii noștri sunt tratați ca și fii. Fiind fii ai lui Dumnezeu, inevitabil ne sunt și frați și deci îi vom ierta și noi, la fel ca Tatăl nostru, de șaptezeci de ori câte șapte.
Dacă în schimb le vom refuza iertarea, prin însuși actul de refuz vom respinge de fapt paternitatea Tatălui ceresc și implicit iertarea Lui pentru noi. Iertarea nu poate merge doar într-un sens.
E adevărat că trăim în cetăți, fie ele orașe sau sate, acestea fiind făurite de primii urmași ai lui Cain. Avem cu toții în viața noastră semne ale unei astfel de malefice moșteniri. Însă Isus, Mântuitorul nostru, ne izbăvește prin moartea și învierea lui și ne oferă o altfel de moștenire. Ne face fii și fiice în noua Cetate a Ierusalimului Ceresc, adevărata noastră casă. Acolo totul este iubire, iertare și armonie. Problema intrării noastre acolo nu stă în datoria imensă pe care o avem, ci în creditele pe care credem că frații noștri le au față de noi. Acestea sunt ca niște imense rucsacuri pe care le purtăm în spate și care ne blochează intrarea pe ușa cea strâmtă a Împărăției. Trebuie să le abandonăm pentru a putea pătrunde la banchetul Tatălui. Și atunci ce mai așteptăm?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Mt 18,23-35
Zis-a Domnul in vremea aceea: asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre.
