Povestea leului Cecil, ucis de un vânător american în Zimbabwe, a făcut deja înconjurul internetului, iar acum, mulți oameni de bună credință protestează: cum e posibil să ne preocupăm atât de mult de soarta unui leu din Africa, în timp ce în Siria se desfășoară în acest moment sute de atrocități, iar America e zguduită de scandalul Planned Parenthood, în care o cameră ascunsă dezvăluie afacerile profitabile derulate cu organe de bebeluși avortați?
E adevărat că sutele de mii de copiii avortați sau creștinii decapitați sunt un caz mult mai grav decât moartea unui animal sălbatic, oricât de prețuit era acesta de comunitate. Speciile amenințate sunt importante, dar ar trebui să devină virală și problema copiilor înfometați din Africa. Logica de tipul „ori/ori” radicalizează însă lucrurile, pentru că astfel apare întrebarea: ce e mai important, leul sau omul?
Probabil e o trăsătură umană să încercăm să evadăm de „marile probleme ale omenirii” și să le înlocuim cu lucruri care pot părea controlabile. E mai ușor să depunem un animal de pluș și o floare în memoria leului ucis, decât să facem voluntariat constant, fie și pentru cauza animalelor sălbatice. E mai plăcut vizual să dăm share la o poză cu un leu, decât să arătăm niște embrioni sfârtecați. Astfel a devenit viral leul Cecil și tristul lui sfârșit vânătoresc.
Nimeni nu vrea un stres suplimentar, atâta timp cât deja a fost epuizat după o zi petrecută în trafic sau într-un job cum este cel de la casa de marcat de la Mega Image, repetând ca un robot de sute de ori: „Doriți pungă?” Unii oameni, copleșiți de realitatea imediată, de multitudinea de stimuli care ne asediază din toate părțile, atâta mai pot percepe ca solidaritate: cauza leului. Și asta doar la nivel declarativ. Între timp, în București, voluntarii care se chinuie să curețe de gunoaie habitatul Lacului Văcărești îl vor regăsi peste o lună la fel de sufocat de plastic și deșeuri. Într-un final, știrea cu leul va dispărea și ea, așa cum dispar toate în nestăvilita morișcă a internetului: cine își mai amintește ce „știre fierbinte” era acum 3 luni? Dar acum un an? Nimeni nu poate fi solidar cu toate problemele lumii. Cotidianul ne înghite, ne mestecă, ne scuipă.
Aici intervine o virtute pe care creștinismul o denumește „trezvie”, care poate fi echivalată aproximativ cu atenția, vigilența, starea de conștientizare a prezentului, dar și a unui plan superior, a unei realități spirituale. Avem nevoie de timp și discernământ să ne alegem cauzele pentru care luptăm. Avem nevoie de o conștiință formată pentru a discerne de ce viața unui om este mai importantă decât viața unui animal, chiar dacă vom vărsa lacrimi când ne părăsesc câinele sau motanul care ne-au fost tovarăși. Nu putem merge în Siria să-i eliberăm pe cei persecutați acolo, nu le putem ajuta în mod direct pe femeile mutilate genital de fanatici în Africa, dar, fără a ne erija în salvatorii lumii, putem conștientiza ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Putem să ne alegem cu atenție sursele din care ne luăm știrile și să le filtrăm, în primul rând, prin regula bunului simț. Putem discuta, putem scrie. Din fericire, avem acum această libertate de exprimare. Dar avem nevoie de o ordine a priorităților, validată de milenii de morală, nu impusă ideologic ca o nouă revelație în etică, ce măsoară, precum Peter Singer, echivalentul unei vieți de copil în vieți de găină. Dacă avem echilibru, putem salva și ursul brun, fără să neglijăm copiii bolnavi de cancer.
Presa a fost și este selectivă. Povestea unui leu vinde. Trusa de machiaj a unei actrițe face înconjurul lumii pe Instagram. Dar nu e ceva nou ca lucrurile importante să fie trecute cu vederea. Un fapt inedit pentru greco-catolici: pentru Vasile Aftenie, cel ce avea să fie primul martir, când a fost numit episcop auxiliar în Vechiul Regat, s-a dat un anunț de trei rânduri la rubrica „Știri mărunte” (câtă candoare, totuși, în acest titlu!). În fiecare an serbăm Nașterea Domnului, de care nu au aflat decât niște păstori și trei regi magi. În Imperiul Roman de atunci, altele erau știrile fierbinți în forum. Depinde de fiecare dintre noi cum supraviețuim avalanșei informaționale și ce selectăm din ea. Pentru cei care cred, mai există și o categorie aparte de oameni, care, fără a ști punctual toate nedreptățile acestei lumi, poartă în rugăciune toate acestea și, în anonimatul lor, în mănăstiri, dar și în lume, duc o luptă spirituală. Măcar la nivel de intenție, ne putem alătura lor.
