De Pippo Corigliano
„Dumnezeu există, dar nu ești tu: relaxează-te”. Era scris pe un tricou pus în vânzare în urmă cu ceva timp. E un mesaj valabil. Uneori suntem cuprinși de un simț al responsabilității excesiv, ca și cum totul ar depinde de ceea ce ”eu fac”. Trebuie să fac asta sau aia fiindcă altfel lumea se prăbușește. E același lucru în relația cu Dumnezeu. Pare că totul depinde de comportamentul meu. E la fel ca atunci când eram copil și toți se așteptau de la mine ca, după Prima Împărtășanie, să mă comport exemplar. În schimb mă simțeam un pic mai bun dar eram același. Atunci nu înțelegeam că Dumnezeu era dispus să mă ajute, însă în măsura în care trăiam o relație de încredere cu El și nu în funcție de așteptările mele. Eu, fără ajutorul lui Dumnezeu, eram și sunt un animal domestic mai mult sau mai puțin inteligent, care se gândește doar la ale sale.
De mlte ori parcă trăim încă în timpul Vechiului Testament unde ceea ce contează sunt cele Zece Porunci împreună cu alte câteva precepte derivate din acestea. Pare că Isus a venit dar nu a finalizat și maturizat relația cu Dumnezeu. Pare că totul se reduce la a face și a nu face. În schimb, importantă cu adevărat este întâlnirea cu Isus, care mă ajută să văd lucrurile în ansamblul lor. Poruncile au o valoare importantă dar nu reprezintă totul. Calea este Isus însuși. Să facem ca El. Să fim într-un raport continuu cu Dumnezeu Tatăl și să trăim precum El a trăit. Să ne relaxăm. Să contemplăm viața Sa și apoi să continuăm.
Traducere: AMR
