La data de 5 iunie 2015, Marea Camera a Curții Europene a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Lambert și alții c. Franța (n° 46043/14), referitoare la eutanasierea persoanelor handicapate aflate în imposibilitatea de a comunica. Cu 12 voturi pentru și 5 împotrivă, Curtea a decis că părinții și frații unei persoane handicapate aflate în imposibilitatea de a comunica nu au dreptul să-i apere, în numele acesteia, dreptul la viață și la integritate fizică în fața Curții. Cu același număr de voturi, Curtea a mai decis că articolul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la viață) nu este încălcat în cazul executării deciziei medicului acesteia de a opri hidratarea și nutriția persoanei handicapate.
Astfel, deși eutanasia este ilegală în Franța și contrară drepturilor omului, CEDO a validat o practică de eutanasie mascată.
Cauza se referă la Vincent Lambert, de 38 de ani, căsătorit, care în urma unui accident de motocicletă a fost diagnosticat cu tetraplegie. Deși Vincent este handicapat grav, având leziuni cerebrale (care în medicină nu sunt niciodată considerate definitive), el nu este la sfârșitul vieții. El este în viață, chiar dacă se află într-o stare de conștiență minimală. Poate respira singur, nu e ținut în viață de niciun dispozitiv medical, nu suferă și nu are nevoie de un tratament special. Alimentația lui nu se face artificial, ci pe cale enterală (printr-o sondă alimentară, în anumite momente ale zilei). Totuși, în urma unei „proceduri colegiale” prevăzute de legea Leonetti – referitoare la drepturile pacienților și sfârșitul vieții -, medicul lui Vincent a decis, la 11 ianuarie 2014, să-i întrerupă nutriția si hidratarea începând cu 13 ianuarie 2014. Aceasta decizie a fost contestată de părinții lui Vincent, precum și de un frate și o soră ai acestuia. Soția lui Vincent împreună cu alți frați ai săi s-au opus contestației. Pe perioada judecării contestației, decizia medicului a fost suspendată. Consiliul de Stat, bazându-se în special pe un raport de expertiză al unuia dintre medicii consultați, a stabilit printr-o hotărâre definitivă că decizia din 11 ianuarie 2014, prin care urma să fie întreruptă nutriția și hidratarea lui Vincent – provocându-i-se astfel moartea – este legală. Consiliul de Stat a considerat că nutriția și hidratarea lui Vincent prin utilizarea sondei alimentare reprezintă o înverșunare terapeutică nerezonabilă.
Decizia Consiliului de Stat putând fi pusă în executare în orice moment, părinții lui Vincent, împreună cu un frate și o soră a acestuia (reclamanții), s-au adresat CEDO cu o cerere, în numele lui Vincent și în nume propriu.
În numele lui Vincent, părinții, un frate și o soră a acestuia au denunțat hotărârea prin care alimentația și hidratarea acestuia urmau să fie oprite, considerându-le contrare dreptului său la viață (articolul 2 din Convenție), interdicției tratamentelor inumane și degradante (articolul 3 din Convenție) și dreptului său la integritate fizică (articolul 8 din Convenție). Ei au invocat și o violare a articolului 3 din Convenție pentru faptul că, începând din octombrie 2012, Vincent Lambert a fost privat de kinetoterapie și de reeducarea deglutiției. Ca și în procesul care a avut loc în fața tribunalelor franceze, soția lui Vincent, precum și o parte dintre ceilalți frați ai lui, s-au opus introducerii acestei cereri la CEDO, susținând că Vincent s-ar fi exprimat în sensul de a nu dori să trăiască în condițiile în care se gasește el în prezent.
La 7 ianuarie Marea Cameră a ținut o audiere în această cauzaă, avocatul reclamanților explicând foarte nuanțat situația exactă a lui Vincent – care nu se află într-o stare vegetativă, ci este handicapat, cu reducerea importantă a capacității de comunicare. Avocatul a explicat și punctele problematice ale legii Leonetti în legatură cu aplicarea acesteia în cazul lui Vincent Lambert. În timpul audienței, Judecătorul maltez Vincent de Gaetano a pus o mulțime de întrebări foarte pertinente pentru lămurirea cauzei, care, de altfel, se reflectă în excelenta opinie dizidentă pe care a redactat-o împreuna cu Judecatorii Hajiyev (Azerbaidjan), Šikuta (Slovacia), Tsotsoria (Georgia) și Gritco (Rep. Moldova).
Analizând acest prim capăt de cerere, CEDO îl respinge pe motive procedurale, de admisibilitate. Curtea consideră că părinții, fratele și sora lui Vincent nu pot invoca acest capăt de cerere pentru că, pe de-o parte, nu există niciun risc ca drepturile lui Vincent să nu beneficieze de o protecție efectivă (§ 103), iar pe de alta, pentru că nu ar exista convergență de interese între reclamanți și Vincent (§ 104), dat fiind faptul că acesta, cf. spuselor soției și altor rude, s-ar fi exprimat în sensul de a nu dori să traiască în condițiile în care se gașeste în prezent. Cu alte cuvinte, Curtea stabilește cu valoare de principiu că o persoană handicapată, aflată în imposibilitatea de a comunica, nu poate fi aparată, în numele ei, de către părinți sau rude, de atacuri asupra vieții și integrității sale fizice. Cum poate Curtea să susțină „că nu există niciun risc ca drepturile lui Vincent la viață și integritate fizică să nu fie apărate în mod efectiv” când, în cauza de față, doar părinții sunt cei care se luptă, tocmai ca să nu se ajungă la moartea acestuia prin înfometare și însetare ? Și asta cu atât mai mult cu cât Curtea afirmă, la câteva paragrafe distanță, că „este sigur că dacă hidratarea și alimentația artificială ar trebui oprite, decesul acestuia ar surveni într-un timp scurt” (§ 115). Cum poate Curtea să spună că Vincent și părinții acestuia au interese divergente în cauză, în condițiile în care este vorba de dreptul lui Vincent la viață și la integritate fizică, adică de un drept obiectiv, și nu de unul subiectiv, cum ar fi dreptul lui Vincent la autonomie – unde Vincent și părinții ar fi putut avea păreri diferite asupra chestiunii ? Cu atât mai mult cu cât nici măcar nu s-a stabilit, în afara oricărui dubiu, că Vincent într-adevăr nu ar fi vrut să mai trăiască în aceste condiții.
Este însă surprinzător faptul că recent, în cauza Centrul pentru resurse juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c. România, Curtea a permis unui ONG să introducă o cerere adresată Curții în numele unei persoane decedate (§§ 104 și urm.). Așadar, un ONG poate introduce o cerere la Curte în numele unei persoane decedate, însă parinții lui Vincent Lambert nu pot introduce o astfel de cerere în numele fiului lor, deși Vincent e în viață și riscă ă moară prin însetare și înfometare.
Însa problema acestui principiu stabilit de Curte este că el se aplică și celorlalte 47 de state membre ale Consiliului Europei. Cu alte cuvinte, decizia a blocat accesul la Curtea Europeană a părinților sau rudelor unor persoane aflate în situații similare cu cea a lui Vincent (1 700 astfel de pacienți sunt numai în Franța !), privându-i de protecția conferită de Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Și nu e vorba de orice protecție, ci de protecția împotriva violărilor dreptului la viață și la integritate fizică și de aceea împotriva tratamentelor inumane si degradante. Curtea, practic, dă undă verde eutanasierii persoanelor handicapate, căci nu va putea nimeni să le apere, în numele lor, împotriva autorităților statului care procedează la astfel de acte inumane și criminale.
În nume propriu, părinții, fratele și sora lui Vincent au denunțat hotărârea prin care alimentația și hidratarea acestuia urmau să fie oprite, considerându-le contrare dreptului lor la viață (articolul 2 din Convenție). Ei au indicat lipsa clarității și preciziei legii Leonetti și au contestat procedura colegială în urma căreia a rezultat decizia medicului lui Vincent de a-i opri hidratarea și nutriția. De această dată, Curtea apreciază că reclamanții, în calitate de apropiați ai lui Vincent, se pot plânge de o violare a dreptului lor la viață, dat find faptul că „este sigur că dacă hidratarea și alimentația artificială [a lui Vincent] ar trebui oprite, decesul acestuia ar surveni într-un timp scurt” (§ 115).
Înainte de a analiza oportunitatea aplicării legii Leonetti în prezenta cauză, Curtea ține să precizeze că ea „nu a fost sesizată, prin prezenta cauză, de chestiunea eutanasiei, ci de aceea a opririi tratamentelor care mențin artificial viața”(§ 141). Prin această afirmație, Curtea neagă ceea ce este evident (eutanasia) și prezintă faptele în mod eronat (hidratarea și nutriția sunt prezentate ca tratamente care l-ar menține pe Vincent în viață mod artificial). Ori, avocatul reclamanților a explicat foarte clar, în timpul audierii Marii Camere, că oprirea hidratării și nutritiei lui Vincent sunt de fapt o eutanasie deghizată și că Vincent nu e hrănit artificial. Practic, oprindu-i-se hidratarea și nutriția, lui Vincent, care în prezent nu suferă fizic, i se va provoca o suferință fizică. Pentru a opri această suferință, medicii îl vor seda și îl vor menține în această stare până când va muri de foame și de sete. În tăcere, căci limita dintre sedare și sedare terminală este foarte fină în acest caz. Cât despre hidratarea și nutriția lui Vincent, tot avocatul acestuia a indicat că nu este vorba de tratamente care îl mențin în viață artificial, ci de îngrijiri de care o persoană nu poate fi privată. Este foarte greu de definit care tip de îngrijire menține o persoană în viață doar în mod artificial. Insulina administrată unui diabetic sau pace-makerul unui cardiac, pot fi ele considerate ca îngrijiri care au devenit nerezonabile, pentru că nu au ca efect decât menținerea artificială în viață a persoanei? Nimeni nu poate sustine așa ceva, a afirmat avocatul reclamanților în pledoaria sa.
Însă nu e prima dată când Curtea încearcă să ascundă validarea unor practici contrare drepturilor omului, fie prezentându-le sub o formă eufemistică, fie negând esența cauzei. A făcut-o, spre exemplu, atunci când a stabilit un drept la eugenism în cauza Costa si Pavan c. Italiei, afirmând ca în cauză nu este vorba despre un drept al părinților la eugenism, ci despre „dorinta părinților de a procrea un copil care să nu fie atins de o maladie genetică și de a recurge în acest scop la tehnicile de procreere asistată medical și la depistajul preimplantator” (§ 57). A mai recidivat și în cauzele Mennesson și Labasse c. Franța și Paradiso și Campanelli c. Italia, referitoare la legitimizarea practicii „mamelor purtătoare”, Curtea ținând să precizeze în comunicatele sale de presă că nu impune Franței legalizarea mamelor purtătoare sau că în cauza contra Italiei, Curtea nu se concentrează pe chestiunea mamelor purtătoare.
Procedând astfel în cauza Lambert și altii, Curtea refuză să identifice în decizia de oprire a hidratării și nutriției lui Vincent o eutanasie mascată și să o declare contrară drepturilor omului.
Analizând legea Leonetti, referitoare la drepturile bolnavilor și sfârșitul vieții, și la aplicarea ei în cazul lui Vincent Lambert, Curtea rămâne la aprecieri extrem de generale, nerăspunzând problemelor pe care această lege le-a pus în cazul de față și pe care reclamanții le-au ridicat. Printre acestea: aplicarea unei legi care, prin specificul ei, nu se referă la persoanele handicapate; absența unei definiții care să permită distincția între tratamentele care pot fi oprite (fiind nerezonabile) și îngrijirile care nu pot fi oprite (fiind întotdeauna cuvenite unei persoane); imposibilitatea indicării îngrijirilor care au drept unic efect menținerea artificială în viață a unei persoane.
Este adevarăt că în perspectivă imediată, lui Vincent nu i se poate opri hidratarea și nutriția, dat fiind că medicul său și-a dat demisia la puțin timp după introducerea cererii la CEDO; decizia lui nu poate fi pusă în aplicare de către un alt medic. Însă, acest risc există, din moment ce Curtea a validat legea Leonetti și aplicarea ei, astfel că, în principiu, orice nouă decizie de oprire a hidratării și nutriției lui Vincent va putea fi cu greu anulată.
Film înregistrat în ziua pronunțării hotărârii CEDO de Colectivul de susținere a lui Vincent (http://www.jesoutiensvincent.com/), pentru a arăta că în cazul lui Vincent este într-adevăr vorba de eutanasierea unei persoane cu handicap, el nu se află în stare vegetativă:
Foto: Francois Lambert, Rachel Lambert și Viviane Lambert, respectiv nepotul, soția și mama lui Vincent Lambert, în cursul ședinței la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la 07 ianuarie 2015 Strasbourg (AFP / FREDERICK FLORIN via boursorama.com)