Rugăciunea lui Isus către Tatăl ne învăluie și ne introduce în misterul iubirii din chiar sânul Sfintei Treimi. Aceasta este adevărată moștenire pe care Fiul lui Dumnezeu ne-o lasă: iubirea dintre El și Tatăl, adică Spiritul Sfânt, ce ne transformă și pe noi în fii. Aceasta este garanția mântuirii și a veșniciei noastre. Suflul de iubire și comuniune dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, ne împresoară în mod tainic și pe noi. În momentul în care Isus rostește această rugăciune, cineva s-ar putea întreba: cum e posibil așa ceva? E o afirmație ce aproape frizează blasfemia: cum să spui că sărmana noastră umanitate, că materia, poate avea ceva în comun cu Sfânta Treime? Pentru noi însă, care trăind ciclul liturgic și succesiunea sărbătorilor avem deja panorama completă a evenimentelor mântuitoare, lucrurile sunt oarecum facilitate. Fiindcă săptămână trecută am trăit sărbătoarea Înălțării Domnului. Și astfel am putut vedea cum Isus se ridică la ceruri și se întoarce la Tatăl, ducând cu El ceva: umanitatea noastră. Mântuitorul se întoarce în sânul Sfintei Treimi cu trupul său și cu semnele patimilor. Deci odată cu Înălțarea, rugăciunea Mântuitorul de astăzi se împlinește și într-un mod tainic dar real, începem să facem și noi parte din această minunată comuniune de iubire. O comuniune ce se va împlini în momentul Rusaliilor, când Spiritul Sfânt îi cuprinde pe apostoli într-un mod perceptibil și ca manifestare și ca efecte: apostolii încep să poruncească spiritelor rele la fel ca Fiul lui Dumnezeu, să vindece la fel ca El, să vorbească cu aceeași eficacitate. Motivul este unul simplu: de acum sunt și ei fii ai lui Dumnezeu!
Când Isus spune că viața veșnică înseamnă a-l cunoaște pe Tatăl, nu vorbește doar despre o percepție rațională, intelectuală a lui Dumnezeu, ci despre ceea ce cunoașterea înseamnă în limbaj biblic: o comuniune profundă, o legătură iubitoare și intimă. La fel precum cunoașterea lui Avraam este de fapt o experiență zilnică a iubirii și a grijii lui părintești ce se transformă în credință. Sau la fel cum cunoașterea Maicii Sfinte este o zilnică trăire a încrederii în Tatăl ce devine mai apoi comoara inimii ei. La fel trebuie să fie cunoașterea de Dumnezeu și pentru noi: o iubire trăită clipă de clipă ce devine mărirea și bucuria noastră.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 17,1-13
Acestea a vorbit Isus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
