Bernadeta Soubirous , născută la Lourdes , la 7 ianuarie 1844 , într-o familie cu mulţi copii , aflată într-o stare de sărăcie extremă. Locuiau într-o fostă închisoare, neîncălzită, dar cu toate acestea trăiau în armonie şi în iubire, susţinuţi de devoţiunea lor religioasă. Bernadeta s-a îmbolnăvit de holeră în copilărie, şi a suferit toată viaţa de o formă gravă de astm. În ziua de 11 februarie 1858, în timp ce aduna lemne de foc lângă grota Massabielle, Bernadeta a avut prima dintre cele 18 viziuni în care, după cum relata ea, a văzut o frumoasă doamnă, îmbrăcată în alb, încinsă la mijloc cu un brâu albastru şi având câte un trandafir pe fiecare picior. Unii oameni au crezut că Bernadeta minte, sau că este nebună, dar ea şi-a menţinut cu tărie şi consecvenţă relatarea în timpul tuturor investigaţiilor din partea Bisericii sau a guvernului francez.
Neplăcându-i atenţia pe care o atrăgea, Bernadeta a intrat în internatul şcolii conduse de Surorile Carităţii din Lourdes şi apoi în mănăstire, la Nevers, la vârsta de 22 de ani. Şi-a petrecut restul scurtei ei vieţi acolo, la început ca infirmieră, apoi ca sacristană, realizând frumoase broderii pentru altar şi pentru ornate. În cele din urmă, s-a îmbolnăvit de tuberculoză osoasă, şi după ce boala s-a agravat, a fost constrânsă, timp de nouă ani de zile, să stea mai mult la pat. S-a confirmat astfel ceea ce îi spusese Fecioara Maria în timpul celei de a doua arătări: "Nu îţi promit că te voi face fericită în lumea aceasta, ci în lumea de dincolo". În timp ce apa miraculoasă, izvorâtă la Lourdes acolo unde i-a arătat Maria Bernadetei să sape, vindeca mulţi oameni de bolile trupului, tânăra accepta cu linişte şi umilinţă suferinţele ei fizice, în unire cu Cristos. Când durerile ajungeau aproape de nesuportat, ea suspina: "Nu cer uşurare, ci numai tărie şi răbdare". A murit în ziua de 16 aprilie 1879, la vârsta de 35 de ani.
La 8 decembrie 1933, Papa Pius al XI-lea a ridicat-o la cinstea altarelor, propunând-o ca un model de puritate sufletească, simplitate evanghelică şi deplină supunere la voinţa lui Dumnezeu.
Între 4 şi 5 milioane de pelerini merg anual la Sanctuarul de la Lourdes, cerând în rugăciunile lor vindecarea trupească şi sufletească. Iar multe dintre aceste rugăciuni primesc răspuns, prin însănătoşiri adesea inexplicabile medical, dar mai ales prin convertiri sufleteşti. Persoanelor care veneau să o consoleze, le răspundea cu surâsul luminos întipărit pe faţa ei de strălucirea Doamnei Preacurate de la Lourdes: "Maria este atât de frumoasă, încât toţi cei au văzut-o o dată ar vrea să moară pentru a o revedea".
Să îi cerem Bernadetei să ne ajute să o imităm în faţa suferinţei, să dobândim şi noi măcar o parte din înţelegerea ei privitoare la taina durerii .
Toată viaţa Sfintei Bernadeta este o mărturie de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a primit. Marcelle Auclair şi-a îngăduit să adune elementele acesteia într-un fel de „testament”:
Pentru sărăcia tatălui meu şi a mamei mele, ruinarea morii, bârna nenorocirii, vinul oboselii, oile râioase, Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu!
Gura în plus de hrănit care eram, pentru copiii mucoşi, oile păzite, Îţi mulţumesc!
Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru procuror, pentru comisar, pentru jandarmi şi pentru cuvintele grele ale Pr. Peyramale!
Pentru zilele în care ai venit, Preasfântă Fecioară, şi pentru zilele în care nu ai venit, nu voi şti să-Ţi mulţumesc decât în Rai.
Pentru palma domnişoarei Pailhasson, pentru zeflemeli, pentru jigniri, pentru cei care m-au crezut nebună, pentru cei care m-au crezut mincinoasă, pentru cei care m-au crezut lacomă, Îţi mulţumesc, Preasfântă Fecioară Marie!
Pentru ortografia pe care n-am ştiut-o niciodată, pentru memoria cărţilor pe care n-am avut-o niciodată, pentru neştiinţa şi pentru prostia mea, mulţumesc!
Mulţumesc, mulţumesc! Pentru că dacă ar fi fost pe pământ o fată mai neştiutoare şi mai proastă, ai fi ales-o pe ea...
Pentru mama mea moartă departe, pentru supărarea pe care am avut-o când tatăl meu, în loc să întindă braţele spre micuţa lui Bernadeta, m-a numit „sora Maria Bernard”, Îţi mulţumesc, Isus.
Pentru mama Josefina, care m-a caracterizat ca fiind bună de nimic, mulţumesc!
Pentru Maica Superioară, pentru vocea ei dură, pentru severitatea ei şi pentru ironia ei, Îţi mulţumesc!
Mulţumesc pentru că am fost cea căreia Maica-Thereza putea să-i spună: „Nu faci niciodată nimic!”
Mulţumesc pentru că am fost acea privilegiată în mustrări, încât surorile mele spuneau: "Ce noroc că nu suntem Bernadeta!”
Mulţumesc, totuşi, că am fost Bernadeta, ameninţată cu închisoarea pentru că Te văzusem, privită de mulţimi ca pe un animal ciudat, această Bernadeta atât de banală, încât văzându-ma spuneau:” Asta e ?”
Pentru acest trup vrednic de milă pe care mi l-ai dat, pentru această boală insuportabilă, pentru carnea mea putrezită, pentru oasele mele distruse, pentru sudorile mele, pentru febra mea, pentru durerile mele greu de suportat, mulţumesc, Dumnezeul meu!
Şi pentru sufletul acesta pe care mi l-ai dat, pentru ariditatea interioară, pentru obscuritatea şi dezvăluirile Tale, pentru tăcerile şi fulgerele Tale, pentru tot, pentru Tine, prezent sau absent, Îţi mulţumesc, ISUS!
