În cea de-a patra zi a Săptămânii celei Mari, în joia mare, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, după ce s-au cântat minunatele stihiri care aduc aminte cum ,,să dea Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O nelegiuiţii, o necredincioşii ! Că rânduiesc spre judecata pe Cel ce vine să judece vii şi morţii ; pe Cel ce vindecă patimile’’ şi mai departe îl amintesc pe : ,,Iuda cel fără de lege, Doamne care şi-a întins mâna în blid, la cină, împreună cu Tine…ca să ia argintii, nu s-a temut a te vinde pe Tine’’. Apoi au urmat paremiile extrase din : cartea Ieşirii (19, 10-19), text scripturistic care comemorează ordinul Domnului către Moise, ordin care are menirea că omul ,,să ţină curat astăzi şi mâine, ca să fie gata pentru poimâine. A doua paremie este luată din cartea lui Iov (38, 1-23 ; 42, 1-5) are rolul de a pregăti pe creştin pe drumul jertfei, ca să înţeleagă mai bine menirea acesteia care ,,acum ochiul meu a vazut’’. A treia paremie este extrasă din cartea lui Isaia (50 4-11) şi, care are rolul de a subliniază importanta durerii şi a jertfei deoarece ,,din mâna mea vi se întâmplă una ca aceasta ; pe patul durerii veţi fi culcaţi.
Au urmat apoi apostolul luat din Epistola întâia către Corinteni a sfântului Apostol Pavel (11, 23-32) text care ne invită să comemorăm mereu şi pretutindeni cuvintele rostite de Domnul nostru Isus Hristos la Cina cea de Taină : ,,Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi…Acest pahar este Legea cea nouă intru Sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea întru pomenirea mea’’ dar totodată sfântul Pavel ne învaţă că ,,cel care va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului.’’ Evanghelia acestei zile liturgice este un compozit din mai multe bucăţi evanghelice : Mt 26, 1-20 ; ÎN 13, 3-17 ; Mt 26, 21-39 ; Lc 22, 43-45 ; Mt 26, 40-27, 2. Pasaje Nou-Testamentare care fac amintire de instituirea sfintei Euharistii ca şi lucrare a Bisericii ca jertfă pusă înainte de Preotul Legii celei Noi prin excelenţă, apoi este arătată slujirea cea intru smerenie a lui Isus Hristos, slujire care continua Euharistia şi o împlineşte în comunitatea fraţilor lui Hristos prin intermediul spălării picioarelor.
Tot în această zi a fost sfinţit Sfântul şi Marele Mir care este de trebuinţă pentru sfânta taină a Mirungerii, pentru ungerea antimiselor, pentru ungerea fetei meselor sfintelor altare ale noilor biserici, pentru ungerea pereţilor interiori şi exteriori, a altarului şi a iconostasului unei noi biserici. Exprimând, acest Mir, diversitatea harurilor şi darurilor sfântului Spirit, cel de viaţă făcătorul şi Iluminatorul. Nicolae Cabasila subliniază: "Sfântul Mir este cel care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovniceşti sau chiar mai multe deodată. Ungerea cu Sfântul Mir aduce aceleaşi roade în cei botezaţi şi că punerea mâinilor Apostolilor peste cei botezaţi de dânşii. Tot aşa coboară şi astăzi Mângâietorul peste cei ce se ung cu Sfântul Mir. Deci darurile Sfântului Botez n-ar putea fi actualizate fără venirea şi lucrarea Sfântului Spirit." Sfinţirea acestuia a fost făcută după axionul joii celei mari, când s-au rostit cele trei rugăciuni de epilicleza asupra vaselor ce conţineau Sfântul Mir.
După rugăciunea amvonului cei doiprezece seminarişti propuşi pentru spălarea picioarelor (noii lectori şi ipodiaconi) au fost spălaţi pe picioare de către Preasfinţia Sa Părintele Episcop Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore. Moment care a simbolizat cu precizie şi cu desăvârşire duhovnicească rolul slujirii şi a smereniei Preotului Hristos, slujitorul slujitorilor, icoana ideală a slujirii preoţilor Noului Legământ.
După ritualul spălării picioarelor s-a sfinţit artosul pascal (pâinea) şi vinul, care vor fi împărţite credincioşilor, amestecate, după slujba din noaptea învierii.
Ad multos annos tuturor preoţilor, deoarece astăzi este ziua lor, să le urăm slujire binecuvântată, haruri multe şi să fie icoana vie a Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Hristos, Preotul prin excelenţă şi, totodată, pastor blând şi neînfricat.
Aurel Cornea
Sursa foto: Pr. Willliam Bleiziffer