DUMINICA 6 DIN POST (Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim).
Săptămâna Mare începe cu un gest de adevărată iubire: un vas cu mir de mare preț este zdrobit pentru a unge picioarele lui Isus. Ar fi ajuns câteva picături, însă Maria, cea care a experimentat iubirea fără margini a lui Dumnezeu, răspunde cu un gest similar de iubire umană. Nu calculează cât ar fi costat, la fel ca Iuda, nu măsoară o parte din mir, ci îl dăruiește tot. E un gest de iubire umană ce trebuie să fi contat mult pentru Isus la începutul săptămânii patimilor Sale: creatura ce răspunde cu iubire Creatorului. E similar pe undeva cu întâlnirea învăluită în iubirea suferindă a mamei Sale Maria pe calea Crucii: o picătură de consolantă dragoste adevărată, în viforul patimilor mântuitoare. În scurt timp vasul trupului Său avea să cunoască soarta celui cu mir: sfărâmat, pentru ca mirul mântuitor să se reverse de pe cruce pentru noi toți.
Lumea ce-L întâmpina pe Isus la intrarea în Ierusalim cânta precum îngerii din Betleem: “Osana întru cei de sus”. Iar peștera nașterii, așa cum ne este prezentată în icoane seamănă atât de mult cu mormântul de pe Golgota… Isus se apropie de adevărata naștere, cea înspre învierea și mărirea Sa. Iar viața noastră este precum intrarea Mântuitorului în Ierusalim: un pelerinaj prin această Vale a lacrimilor, împletit în unele momente cu gloriile și osanalele oamenilor. Dar ne naștem undeva în această lume, în Betleemul nostru și ne îndreptăm inexorabil înspre o altă naștere, la fel ca Fiul lui Dumnezeu. În pântecele pământului, Golgota noastră, încolțește noua noastră viață. Isus ne precede și sfărâmă porțile mormintelor noastre, transformând morțile noastre în tot atâtea nașteri. Ca un învingător, ne deschide calea înspre adevărata viață, înspre Dumnezeu.
Săptămâna Mare ce astăzi începe să fie un timp de rugăciune și de meditație asupra sensului existenței noastre. Contemplând Patimile Domnului, contemplăm de fapt viața noastră asumată și mântuită de Cristos. La fel ca Simon din Cirene să ne atingem cu generozitate de Crucea Lui: nu vom fi noi aceia care o ducem: este ea care ne poartă, ne susține și ne mântuiește!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 12,1-18
Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era hot şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Isus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Isus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Isus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preamarit Isus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci dadea mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.