Criza pe care o traversează astăzi familia a mers mână în mână cu declinul devoțiunii către Sfântul Iosif. Paradoxal este că aceasta s-a întâmplat după Conciliul Vatican al II-lea pe care Ioan al XXIII-lea l-a pus sub protecția Sfântului Iosif.
În orice caz strânsa legătură între criza familiei și punerea în umbră a figurii Sfântului Iosif e ușor de înțeles dacă ne gândim că mulți psihologi sunt de acord că una din problemele principale ale societății noastre este eclipsarea sau absența tatălui. Lipsesc tații și lipsește un model de paternitate, precum a fost Sfântul Iosif pentru multe generații.
”Sfântul Iosif este cea mai frumoasă figură de om imaginată și pe care creștinismul a realizat-o”, zicea don Luigi Giussani, subliniind că tatăl protector al lui Isus era ”un om ca toți alții, avea păcatul originar ca mine”.
În urmă cu câțiva ani Vittorio Messori s-a întrebat din ce motive Sfântul Iosif a fost pus de-o parte de unii din Biserică, și este interesant de recitit reflecția lui: ”După unii și-ar fi adus contributia aici acea ”revoltă contra taților” care a adus în cultura modernă refuzul Tatălui Etern; și a făcut, probabil, ca o parte din lumea catolică să renunțe la această figură care mai mult ca oricare alta este legată de ideea de paternitate umană. Cuvintele din Luca (”Isus ... era supus lor”, 2,51) care dau gir evanghelic autorității, părinților, nu au fost pe placul unora. De asemenea problemele legate de castitate și virginitate au contribuit la îndepărtarea acestui soț ”dincolo de eros”. Dificil, sub bombardamentul sexualist, să înțelegem viața comunității din Nazaret, implicând o iubire deplină și profundă. O formă nouă de conviețuire, care anticipează condițiile escatologice (Lc 20,35), dar neînțeleasă astăzi de mulți” (din La Sfida della fede, SugarCo 2008).
Astăzi, în timpul propagandei de gen, aceste cuvinte apar dramatic de adevărate. Eliminarea Sfântului Iosif a fost premisa unei lucrări de distrugere a societății și a identității umane. Toate problemele grave în care ne aflăm astăzi au origine directă sau indirectă cu distrugerea familiei și a modelului de paternitate și maternitate: de la economie la corupție, de la criminalitate la dependențe. Și cum să nu ne gândim la dificultățile care au ieșit la lumină la Sinodul extraordinar asupra familiei din octombrie anul trecut și la discuțiile actuale, pentru înțelegerea profundă și implicațiile drumului indicat de familia din Nazaret. Declinul devoțiunii la Sfântul Iosif, care e protectorul Bisericii, a adus confuzie între catolici și chiar între păstori.
Sărbătoarea Sântului Iosif pe care am celebrat-o la 19 martie este deci crucială pentru înțelegerea rădăcinilor crizei actuale a societății și a confuziei. Dar e și punctul de plecare în schimbarea tendinței. A recupera figura Sfântul Iosif, a ne încrede în el, a contempla paternitatea lui și a promova devoțiunea ar însemna un nou început pentru societatea umană.
Traducere: AMR
