Perioada Postului Mare este o cheie de lectură pentru întregul an liturgic, iar la rândul lui, anul liturgic dă ritmul vieţii noastre concrete. Penitenţa sau pocăinţa sau convertirea sau schimbarea pe care încercăm să o înfăptuim în aceste 40 de zile este de fapt o schimbare a inimii, o schimbare de viziune, care să ne ajute să percem lumea cu ochii lui Dumnezeu, intrând astfel într-o logică de iubire. Iar prin aceasta să lucrăm mântuirea sufletelor noastre, exprimată atât de frumos de sfântul Augustin: "Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine". Asta este de fapt mântuirea sufletelor: să ne bucurăm veşnic în Împărăţia cerurilor.
Cât timp trăim în acestă Vale a Plângerii, avem însă de luptat pentru mântuire: atât cu noi înşine, cât şi cu lumea în care ne mişcăm sau mai exact cu principele acestei lumi, aşa cum vom vedea mai bine în duminica următoare. În cea de astăzi contemplăm lupta cu noi înşine, cu acest sine ce tinde încontinuu să devină autonom, să-şi construiască în jur propria împărăţie şi să se închidă în această lume ca şi cum ea ar fi veşnică. De acest sine Isus ne cere să ne debarasăm, pentru a putea fi liberi să zburăm înspre înălţimile iubirii lui Dumnezeu, liberi de greutatea acestei lumi ce încearcă încontinuu să ne tragă inapoi.
Însă asta înseamnă cruce, pe urmele lui Isus. Crucea prin care să facem să învingă în vieţile noastre iubirea, chiar dacă trebuie să suferim, să lăsăm de la noi şi să nu răspundem înapoi: în relaţiile dintre un soţ şi o soţie, dintre părinţi şi copii, dintre doi prieteni. Crucea prin care să iertăm şi să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău, oprind astfel răspândirea şi multiplicarea răului în lume, pe urmele Mântuitorului. Crucea, în sfârşit, prin care devenim cu adevărat ucenici ai lui Cristos şi împreună cu El contribuim la mântuirea lumii.
Pare totuşi ceva greu de urmat. Vom fi capabili să facem aşa ceva? În mod evident da, fiindcă nu suntem deschizători de drumuri, ci mergem pe o cale bătută. Isus ne cere să mergem după El, pe urmele paşilor lui. Şi precum în deşert, apa sălcie, amară, este preschimbată în apă bună, dătătoare de viaţă, la atingerea lemnului din mâna lui Moise, la fel şi suferinţele şi durerile noastre capătă noi conotaţii în momentul în care le atingem de Crucea Mântuitorului. Experimentăm, pe urmele sfinţilor şi împreună cu ei o minunată alchimie divină, prin care paradoxal, durerea şi suferinţa îşi pierd puterea distrugătoare şi devin trăiri dătătoare de viaţă: “unde este moarte boldul tău, unde este iadule biruinţa ta?”. Fratele Mihai din Prilog spunea că dacă lumea ar cunoaşte valoarea suferinţei trăită cu Cristos, şi-ar fura-o unii altora.
Când ne cere să mergem pe urmele Lui, în fiecare zi, Isus ne conduce de fapt pe singura cale sigură din jungla acestei lumi. Sinele nostru se mai lasă fermecat pe cale de nuanţele vii ale unor fructe înveninate, de culorile fascinante ale unor târâtoare sau de căi lăturalnice mai largi şi mai uşoare. Iar noi trebuie în fiecare clipă să decidem dacă urmăm Mântuitorului sau sinelui. De la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, aici stă misterul libertăţii noastre şi aici se joacă mântuirea noastră: credem mai mult lui Dumnezeu sau şarpelui? Două căi, două alegeri, doi stăpâni. Prin botez noi am făcut alegerea noastră. O împlinim zi de zi?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 8,34-9,1
În vremea aceea, chemând Isus la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru marirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
