Se marchează anual la 11 februarie, comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes, Ziua mondială a bolnavului, înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în urmă cu 23 de ani.
În Mesajul său pentru cea de a XXIII-a Zi Mondială a Bolnavului, papa Francisc se adresează în primul rând celor care poartă povara bolii și sunt uniți, în diferite feluri, cu trupul suferind al lui Cristos, dar și profesioniștilor și voluntarilor din domeniul sanitar. Mesajul are ca temă «Sapientia cordis (Înțelepciunea inimii). Eram ochi pentru cel orb și picioare pentru cel șchiop (Iob 29,15)».
«Sapientia cordis»: a-l sluji pe fratele bolnav
Înțelepciunea inimii, din perspectiva căreia Pontiful abordează tema mesajului, ”nu este o cunoaștere teoretică, abstractă, rod al raționamentelor” ci, după cum spune Sfântul Iacob în Scrisoarea sa, este «curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie» (3,17). Înțelepciunea inimii, așadar, ”este o atitudine revărsată de Duhul Sfânt în mintea și inima celui care știe să se deschidă la suferința fraților și recunoaște în ei chipul lui Dumnezeu. De aceea, îndeamnă papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Bolnavului, ”să ne însuşim invocaţia Psalmului: «Învaţă-ne să numărăm zilele noastre / şi vom dobândi o inimă înţeleaptă» (Ps 90,12). Roadele Zilei Mondiale a Bolnavului pot fi cuprinse, prin urmare, în această ”înțelepciune a inimii”, care mai presus de toate este un dar al lui Dumnezeu.
Ce semnificație practică are, înțelepciunea inimii? Pentru un creștin – subliniază Sfântul Părinte – aceasta înseamnă mai întâi de toate ”a-l sluji pe fratele său”. În discursul lui Iob care cuprinde cuvintele ”eram ochi pentru cel care nu putea vedea și picioare pentru cel care nu putea merge”, se evidențiază trăsătura slujirii adusă celor sărmani din partea acestui om drept, care se bucură de o anumită autoritate și are un loc însemnat printre bătrânii cetății. Statura sa morală se exprimă în slujirea celui sărac care cere ajutor și în îngrijirea orfanului și a văduvei (vv. 12-13).
Câți creștini dau mărturie și în timpurile noastre – nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin viața lor înrădăcinată într-o credință curată - că sunt «ochi pentru cel orb» și «picioare pentru cel șchiop»! Sunt persoanele din preajma celor bolnavi care au nevoie de asistență continuă, care trebuie să fie ajutați să se spele, să se îmbrace și să mănânce. Atare slujire, mai ales când se prelungește în timp, poate fi grea și obositoare. Este relativ ușor să-l slujești pe fratele tău preț de câteva zile, dar este greu să te îngrijești de o persoană luni sau chiar ani la rând, chiar și atunci când nu mai este în stare să-ți mulțumească. Și totuși, ce drum de sfințenie este acesta! Tocmai în acele momente unul poate conta pe apropierea specială a Domnului și devine un sprijinitor special al misiunii Bisericii.
«Sapientia cordis»: a sta lângă cel bolnav
”Înțelepciunea inimii”, afirmă mai departe papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Bolnavului, înseamnă pentru un creștin ”a sta cu fratele său”. Timpul petrecut alături de un bolnav” nu este un timp ca toate celelalte, are o importanță sacră, ”este un timp sfânt. Este laudă adusă lui Dumnezeu, care ne face asemănători cu chipul Fiului său, care «nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi» (Mt 20,28). Isus însuşi a spus: «Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte» (Lc 22,27). De aceea, îndeamnă Sfântul Părinte, ”să cerem cu credinţă vie Duhului Sfânt ca să ne dăruiască harul de a înţelege valoarea însoţirii, de atâtea ori tăcute, care ne face să dedicăm timp acestor frați și surori, care, prin apropierea și afecțiunea noastră, se simt mai iubiţi şi întăriţi. În schimb, ce mare minciună se ascunde în spatele anumitor expresii care insistă mult asupra «calităţii vieţii», pentru a lăsa de înțeles că vieţile grav afectate de boală n-ar fi demne de a fi trăite!”.
«Sapientia cordis»: a ieși înspre fratele tău
"Înțelepciunea inimii" – se mai spune în Mesajul pentru Ziua Mondială a Bolnavului – "înseamnă să ieși din tine însuți și să te îndrepți spre fratele tău. Lumea noastră uită câteodată valoarea timpului petrecut lângă patul unui bolnav, fiind cuprinși de grabă, de frenezia de a face, de a produce, uitând de dimensiunea gratuității, a îngrijirii celuilalt, a ocupării de el. În fond, în spatele acestui comportament se află o credință călduță, ce a uitat acel cuvânt al Domnului care spune: "Mie mi-ați făcut". (Mt 25,40) De aceea, aș vrea să amintesc încă o dată "absoluta prioritate" a "ieșirii din sine spre frați", ca una din principalele porunci care întemeiază orice normă morală și ca semnul cel mai clar al discernământului pe calea creșterii spirituale de răspuns la darul absolut gratuit al lui Dumnezeu (Exortația apostolică Evangelii gaudium) Din aceiași natură misionară a Bisericii să izvorască 'caritatea efectivă față de aproapele, compasiunea care înțelege, asistă și promovează' (ibid.)."
«Sapientia cordis»: a fi solidar cu fratele tău fără a-l judeca
"Înțelepciunea inimii" – continuă documentul – "înseamnă să fii solidar cu fratele fără a-l judeca. Caritatea are nevoie de timp. Timp pentru îngrijirea bolnavilor și timp pentru a-i vizita. Timp pentru a le sta alături, așa cum au făcut prietenii lui Iob: "Șapte zile și șapte nopți au șezut lângă el și nici un cuvânt nu i-au vorbit, văzând cât de groaznică îi era durerea, și mare foarte" (Iob 2,13) Însă acești prieteni ascundeau înlăuntrul lor o judecată negativă privitoare la Iob: considerau că nenorocirea sa ascundea în sine pedeapsa lui Dumnezeu pentru vreo vină. Însă, adevărata caritate înseamnă să te faci părtaș [la suferința celuilalt] fără a-l judeca și fără a pretinde să-l convertești; [adevărata caritate] este liberă de acea falsă umilință care, pe dedesubt, caută aprobarea și se complace de binele făcut.
Experiența lui Iob își află răspunsul autentic doar în Crucea lui Isus, act suprem al solidarității lui Dumnezeu cu noi, act total gratuit, total îndurător. Iar acest răspuns de iubire la drama durerii umane, în special la durerea inocentă, rămâne pentru totdeauna imprimată în trupul lui Cristos cel Înviat, în rănile sale glorioase, ce sunt un scandal pentru credință dar și o confirmare a acesteia (cfr Omilia cu prilejul canonizării lui Ioan Paul al II-lea și Ioan al XXIII-lea, 27 aprilie 2014).
Chiar și atunci când boala, singurătatea și inabilitatea predomină asupra gesturilor noastre caritative, experiența durerii poate deveni un loc privilegiat de transmitere a harului și izvor al dobândirii și întăririi înțelepciunii inimii. Se înțelege de aceea cum de Iob, la finalul suferinței sale, i se adresează lui Dumnezeu spunându-i: "Te auzeam înainte cu auzul, și atât; dar astăzi și cu ochiul vederii Te-am văzut" (Iob 42,5) Și persoanele cufundate în misterul suferinței și al durerii, în lumina credinței, pot deveni mărturisitori autentici ai unei credințe care permite acceptarea suferinței, chiar dacă omul, cu limitele sale, nu este în măsură să o înțeleagă în profunzime".
"Încredințez această Zi Mondială a Bolnavului protecției Maicii Domnului care l-a primit în sânul său și l-a generat pe Isus Cristos, Domnul nostru, Înțelepciunea întrupată", scrie Pontiful la finalul Mesajului pentru Ziua Mondială a Bolnavului din 2015, înălțând rugăciunea: "O Maria, Scaunul Înțelepciunii, mijlocește ca o Mamă pentru toți bolnavii și pentru cei care se îngrijesc de ei. Fă astfel încât, prin slujirea aproapelui în suferință și prin însăși experiența durerii, să acceptăm și să facem să crească în noi adevărata înțelepciune a inimii".
