Bisericile catolice orientale ”sunt deja începutul unei punți care într-o zi îi va uni pe catolici și orientalii ortodocși”: afirmă cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, într-un amplu interviu publicat în ediția de duminică a cotidianului Sfântului Scaun ”L’Osservatore Romano”. Interviul, realizat de Nicola Gori, abordează pe larg dificultățile creștinilor din Orientul Mijlociu, indiferența Comunității Internaționale față de persecuția creștinilor și rolul Bisericilor orientale catolice în refacerea unității creștinilor.
Orientul Mijlociu fără creștini
Remarcând împreună cu papa Francisc că nu este permis să ne resemnăm în fața unui Orient Mijlociu fără creștini, cardinalul Sandri a spus că ”Biserica Catolică însoțește această situație, după cum a indicat de mai multe ori papa Francisc, cu o rugăciune stăruitoare și neîntreruptă, privind la Cristos, speranța noastră. Împreună, ea se angajează să facă tot posibilul, sprijinind în primul rând episcopii, preoții, comunitățile călugărești și laicii. Scrisoarea papei Francisc adresată creștinilor din Orientul Mijlociu la 21 decembrie 2014 a fost un semn de mare mângâiere și un ajutor prețios în discernământul evenimentelor. În lumina acestei Scrisori putem spune că fără îndoială Biserica poate să facă și face, dar că este importantă și activitatea Comunității Internaționale. Aceasta poate să oprească violența, ura și războiul și să facă astfel încât libertatea religioasă și dreptul de a trăi și exista să fie garantate pentru toți fără nicio deosebire. Este, de aceea, o mare dorință ca Orientul Mijlociu să nu rămână fără creștini: ar fi un alt Orient Mijlociu, care nu mai corespunde identității sale istorice și întregii bogății pe care prezența creștină o reprezintă în această regiune”. ”Fuga creștinilor – a continuat cardinalul Sandri – este una din preocupările episcopilor, mai ales pentru cei din Irak. Se caută, de aceea, în toate formele de a face astfel încât să fie respectat nu doar dreptul de a emigra dar și acela de a se întoarce în patrie; altfel spus, dreptul de a-și reface o viață pe pământul natal, după cum a reieșit și la reuniunea cu nunții apostolici din regiune, organizată la începutul lunii octombrie 2014. Biserica, la rândul ei, inclusiv prin intermediul departamentului nostru, caută să-i sprijine pe toți preoții prin forme simple de ajutor”.
Indiferența Comunității Internaționale
Cum poate fi retrezit, însă, interesul Comunității Internaționale față de drama celor care continuă să îndure persecuție și violență? Răspunde cardinalul Leonardo Sandri: ”Sunt numeroase elemente care dau mărturie pentru activitatea Sfântului Scaun – în special prin diplomație și contactele cu guvernele Comunității Internaționale, inclusiv la nivelul Națiunilor Unite, atât la New York cât și la Geneva – pentru a mișca lumea din indiferență în fața acestei drame. Multe roade s-au cules deja. Mă gândesc la sensibilizarea opiniei publice și în special a unor guverne care pun la dispoziție toată influența lor internațională pentru a-i ajuta pe acești creștini, furnizând ajutoarele necesare pentru a-i primi în Europa, în Statele Unite ale Americii și Canada, care reprezintă destinațiile preferate ale persoanelor care fug din Orientul Mijlociu. Fără a uita de Italia, care în aceste zile a dat încă o dată dovadă de solidaritate și ospitalitate pentru mii dintre ei. Rămâne, cu toate acestea, prioritară, dorința ca patria mamă să fie din nou locuință primitoare pentru fiecare dintre ei”.
Cauzele și remediile terorismului
În cadrul recentei călătorii apostolice în Turcia – a reluat jurnalistul – papa Francisc a subliniat că terorismul și criminalitatea găsesc un teren fertil în degradarea socială alimentată de foame, șomaj și marginalizare. Cum poate fi oprită această spirală? Reia cardinalul Sandri: ”Papa acționează pe două fronturi. Condamnă cu mare vigoare violența, războiul, cruzimea inexplicabilă a anumitor episoade care se comit. În același timp, intervine asupra celor care stau mai înainte, altfel spus, asupra a ceea ce favorizează creșterea violenței: injustițiile, marginalizarea, formarea persoanelor care trăiesc fără valori umane și creștine. Ne face să observăm că este absurd să credem că toate se pot rezolva prin violență și război. Pontiful are dreptate, de aceea, să condamne această violență – și în Scrisoarea de la 21 decembrie a folosit cuvinte precise pentru a defini organizația teroristă care acționează în Siria și Irak – dar și să facă să se înțeleagă că atâtea lucruri trebuie să se schimbe, mai ales în educația tinerilor și a celor care vor fi viitorii lideri ai Comunității politice Internaționale. Un alt element din activitatea Papei și a Sfântului Scaun este îndemnul adresat liderilor religioși de a-și face auzită vocea împotriva celor care vor să folosească religia pentru a justifica violența, cruzimea și voința de a dispune de celelalte ființe umane ca și cum ar fi obiecte”.
Antidotul cel mai eficient împotriva terorismului, a continuat cardinalul Sandri, rămâne fără îndoială educația. ”E necesar ca cei care conduc comunitățile religioase la nivel mondial să predice pacea, dialogul. Papa, după ce a condamnat terorismul și violența oarbă, a definit dialogul «un semn al Împărăției lui Dumnezeu», afirmând că acesta «este o slujire adusă dreptății și în același timp o condiție atât de necesară pentru pacea mult dorită». Desigur, primul pas este acela de a demasca mentalitatea potrivit căreia violența poate fi justificată de o credință religioasă. Liderii religiilor să afirme mai degrabă că există principii care trebuie puse în aplicare pentru soluționarea pașnică a controverselor prin intermediul dialogului, înțelegerii și al renunțării la unele din cerințele proprii”.
Misiunea Bisericilor Orientale Catolice
Referindu-se la rolul Bisericilor orientale catolice, jurnalistul l-a întrebat pe cardinalul Sandri care poate fi contribuția acestora la țelul unității creștinilor, obiectiv care după călătoria papei Francisc în Turcia pare să fie unul „mai puțin îndepărtat”? ”Bisericile orientale catolice – a spus cardinalul Sandri – sunt înserate în această mișcare a unității creștinilor întrucât, după cum spune decretul conciliar «Orientalium Ecclesiarum», aceste Biserici există pentru că au voința și dorința de a fi sămânță de unitate. Acestea sunt deja începutul unei punți care într-o zi va ajunge să-i unească pe catolici și pe orientalii ortodocși. Bisericile orientale catolice nu sunt un obstacol pentru unitate, nu vor să ducă înainte o manevră pentru a pune în criză Bisericile ortodoxe. Dimpotrivă, cum au fost considerate de Conciliul Vatican II, sunt pentru unitatea Bisericii și prin aceasta se justifică existența lor. Să căutăm cu smerenie și seninătate să fim deschiși față de frații noștri ortodocși, de Bisericile lor venerabile, în primul rând față de patriarhul Bartolomeu și de patriarhii ortodocși orientali”.
Anul Vieții Consacrate în Bisericile Orientale
Cât privește participarea congregațiilor orientale de călugări la celebrările Anului Vieții Consacrate, cardinalul Sandri a spus: ”Am urmat indicațiile Papei și ale Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică pentru a oferi persoanelor consacrate un context adecvat de celebrări. Ne-am gândit la exerciții spirituale, conferințe și celebrări particulare. Cei consacrați sunt vestitori ai Evangheliei prin viața, identitatea, mărturia și deschiderea lor față de toți oamenii. Mă gândesc cu admirație la cei care se dăruiesc în a-i sprijini și încuraja pe refugiații irakieni izgoniți din Câmpia Ninive”.
20 de ani de la Codul Canoanelor Bisericilor Orientale
În fine, jurnalistul a remarcat că în 2015 se împlinesc 20 de ani de la promulgarea Codului Canoanelor Bisericilor Orientale și dacă este momentul unui posibil bilanț sau al unei revizuiri. Cardinalul Leonardo Sandri a răspuns: ”Noul cod a fost un instrument de valoare extraordinară pentru viața Bisericilor orientale catolice după Conciliul Vatican II. Vom celebra aniversarea împreună cu Institutul Pontifical Oriental. Aș dori să subliniez că Ioan Paul al II-lea a spus încă din introducerea codului că acesta este un element de reglementare sănătoasă a vieții Bisericilor orientale catolice, dar și un semn pentru acel «deja și nu încă». Într-adevăr, odată ce se ajunge la dorita unitate a Bisericii, acesta va trebui să fie reconsiderat într-o atare perspectivă, dar între timp poate fi considerat și o sămânță a unei noi realități”.
