Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți credincioși,
„Cerul și pământul în cântări răsună, îngeri și oameni cântă împreună. Cristos se naște, Domnul coboară, îngerii cântă, magii îl adoră, păstori aleargă ieslea o înconjoară, mari minuni se întâmplară”[1]. Iată-ne iarăși în pragul Nașterii Domnului, contemplând bucuria care unește pământul cu Cerul, purtând în inimi smerite recunoștința față de har și bucuria mântuirii. Această bucurie să ne fie acum, de Crăciun, semn de încurajare și fidelitate față de adevăr și față de legământul dragostei lui Emanuel – Dumnezeu cu noi, prin credință.
Orice întâlnire cu Domnul, fiecare răscruce a vieții, ne pune în mod sigur în fața unei alegeri: ori totul ori nimic. Nu e o problemă de pregătire intelectuală, ci de credință și de deschidere în fața nașterii Pruncului. Fiindcă și de Crăciun facem o alegere. Dar cine sunt cei care „aleg” bucuria ieslei Betleemului? Păstorii și magii, adică disprețuiții societății și străinii primesc fără reținere și cu inimă neîmpărțită bucuria nașterii Domnului în lume. Ceea ce le era departe, altfel imposibil de ajuns, li s-a făcut aproape de la sine, iar bucuria și-a găsit locul în inimile lor prin stăruința așteptării, tot așa cum se întâmplă în sufletele celor proscriși. „Cristos din ceruri, întâmpinați-L”[2].
A alege bucuria nu e neapărat judecata rațiunii, dar nici întâmplarea. La începutul scrisorii către Filipeni[3], Sfântul Pavel numește, foarte frumos și profund, temeiul alegerilor bune (discernământul): înmulțirea facerii de bine, a iubirii și a rodului dreptății. Altfel spus, a alege zilnic voia lui Dumnezeu, prin perseverența la bunătate, este buna cuviință a omeniei și școala credinței. De aceea, fără har și dorință, fără generozitate nimeni – nici chiar învățații Scripturii – nu poate recunoaște chipul Pruncului. Fără har omenia din noi este săracă, iar alegerile noastre n-ar putea arăta decât superficialitate sau micime sufletească de care dăm adesea dovadă. Fără har nu putem recunoaște chipul aproapelui, nici trăirea demnității sale pentru împlinirea comuniunii.
Dragii mei,
Pentru a vorbi de Isus, Biserica a căutat să încurajeze binele care se zămislește în lume. Chiar și în viața acelora care se pretind a fi departe de ea și de Dumnezeu. Cu toate acestea, spiritul lumesc se folosește de delicatețea noastră pentru a creea confuzie în rândurile credincioșilor despre morala familiei și a firii umane. Astfel, fidelitatea Bisericii la Adevărul lui Dumnezeu este denunțată drept dogmatism și înapoiere. Or, când spiritul lumesc definește atașamentul față de păcat drept virtute, iar onestitatea omeniei drept un lucru dezgustător, nu putem confunda indiferența sau tăcerea noastră cu bunătatea creștină.
Pruncul ceresc este speranța
noastră. Nu avem altă cale decât aceea de a iubi adevărul întreg al Bisericii
precum îl oferă Isus – cu Petru și sub Petru. Doar acest adevăr al
comuniunii catolice ne poate face liberi. Credința și exemplul înaintașilor
reprezintă asigurarea că Isus este atotputernic în slăbiciune, curajul
mărturiei este zestrea binelui, iar fidelitatea apărării firii stabilite de
Creator este temeiul avansării sufletești spre Împărăție. De aceea, este
momentul să reînnoim în fața Pruncului Isus fidelitatea noastră la crezul
Bisericii pentru a avea o mărturie smerită și încrezătoare în favoarea vieții,
a familiei, a adevăratelor valori pe care Biserica le apără cu prețul sângelui
martirilor. Speranța noastră slăbește dacă timpul răbdării lui Dumnezeu, timp
în care se arată și tăria răutății, nu este acceptat drept timp al pocăinței și
al conversiunii. Să nu permitem flăcării credinței să ni se stingă în inimi.
Numai așa putem pune în valoare tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit spre mărturie
lumii.
Iubiți fii sufletești,
Dragi credincioși,
Anul acesta a adus Bisericii noastre o nouă eparhie greco-catolică în capitala țării, chemată să dea mărturie prin credință despre jertfa dragostei Domnului și spiritul creștin al Blajului. Și, fiindcă crucea dusă pe umeri, cu încredere și senin, conduce inevitabil spre bucuria întru Isus cel Înviat, fie ca sămânța plecată de dincoace de munți să poată afla la București și în comunitățile din sudul țării pământul roditor. Prin harul care poartă binele și adevărul la lumină!
Iubiți fii sufletești,
Acum
25 de ani, neamul românesc regăsea libertatea în preajma Nașterii lui Isus.
Biserica noastră a întâlnit, după primele momente de euforie, o aversiune
înfricoșătoare. Ce păcat că și azi, tot cel care aspiră la dreptate e învinovățit
de cei care, pentru a-și liniști conștiința, continuă să măsluiască adevărul și
morala. Cât de neînțelese sunt căile libertății! I-am fost oare recunoscători
lui Dumnezeu pentru că ne-a permis să-I semănăm în cruce, am pus oare în
valoare jertfele trecutului pentru a permite un viitor liber prin chemarea
bunei vestiri și apărarea libertății interioare? Să căutăm răspunsurile la
ieslea Mântuitorului și să ne lăsăm surprinși de bucurie – cum spune deseori Sfântul Părinte Papa Francisc.
Trec anii, dar Biserica noastră continuă să creadă cu fermitate și speranță că opus justitiae pax, iar dialogul în societate pornește de la bun simț, de la respectul și îngăduința pentru celălalt, de la adevăr și cinste. Biserica are de la Cristos misiunea de a pregăti veșnicia prin comportamentul credincioșilor în viața cetății. Când cinstea, dreptatea și omenia sunt adevărate în viețile noastre, atunci și în viața celor care dețin temporar autoritatea aceleași valori pot să traseze drumul slujirii binelui comun. Dar pentru asta trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu.
Iubiți
credincioși,
Cu arhierească binecuvântare
†
Cardinal Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major
Dată în Blaj, la 25 Decembrie,
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2014
