Cardinalul Mauro Piacenza explică semnificaţia liturgică şi religioasă a Sărbătorii Tuturor Sfinţilor şi a Pomenirii Credincioşilor Răposaţi
De Antonio Gaspari
Este adevărat că în pomenirea credincioşilor răposaţi este posibil să se obţină indulgenţă plenară? Indulgenţele sunt valabile pentru persoana însăşi, pentru sufletul răposatului sau şi pentru prieteni şi rude? Şi cum se face pentru a stăpâni efectele negative ale sărbătorii de Halloween? Acestea şi alte întrebări agenţia Zenit le-a adresat cardinalului Mauro Piacenza, poenitentiarius magnus al Tribunalului Penitenţiariei Apostolice.
Eminenţă, în zilele următoare se va celebra Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi Pomenirea Credincioşilor Răposaţi. Poporul lui Dumnezeu simte mult aceste zile, care sunt şi ocazie de reflecţie şi de rugăciune. Mai este valabilă practica indulgenţelor pentru răposaţi?
Desigur că da! În ziua de 2 noiembrie (pentru ritul latin), vizitând un cimitir şi îndeplinind condiţiile obişnuite (spovadă, împărtăşanie, recitarea Crezului şi rugăciunea după intenţiile Sfântului Părinte), este posibil să se obţină indulgenţa plenară, aplicabilă unui credincios răposat).
Numai în ziua aceea este posibil să se facă asta?
Nu, în acea zi este posibil să se facă în mod deosebit şi vizitând un cimitir, dar în orice altă zi a anului este posibil să se obţină indulgenţa plenară, îndeplinind diferitele opere de evlavie, conţinute în Enchiridion Indulgentiarum (culegerea modalităţilor cu care este posibil să se obţină ştergerea pedepselor datorate pentru păcate), şi să se aleagă de a o aplica pentru noi înşine, sau pentru un credincios răposat. Singura "limitare" la această practică pioasă este că ea poate fi îndeplinită o singură dată pe zi; deci se poate obţine o singură indulgenţă pe zi, aplicabilă pentru noi înşine, sau unui credincios răposat.
Uneori, în unele iconiţe, există rugăciuni care au scris dedesubt: 100 de zile de indulgenţă, 300 de zile de indulgenţă. Cum trebuie interpretate aceste cuvinte?
Până la reforma liturgică a Conciliului al II-lea din Vatican era posibil să se întâlnească indicaţii de acest tip. Aprofundarea teologică corectă ne face să considerăm că, veşnicia fiind în afara timpului şi nu este un "timp prelungit", nu este propriu-zis oportună indicaţia specifică a pedepsei temporale şi a respectivei indulgenţe. De aceea, astăzi se vorbeşte numai despre două tipuri de indulgenţe: plenară, când toate pedepsele datorate pentru păcate sunt şterse, sau parţială, când sunt iertate numai în parte.
Dar nu este suficientă dezlegarea sacramentală? Nu e suficient să ne spovedim?
Desigur, prima mare reconciliere este evenimentul morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos! În Cristos, toate promisiunile Tatălui au devenit un "da" (2Cor 1,20). El este izvorul milostivirii, scopul milostivirii şi milostivirea însăşi. Papa Francisc nu încetează să amintească Bisericii că această realitate a milostivirii este determinantă pentru vestire şi pentru urmarea creştină. Dacă ne uităm bine, avertismentul "Nu vă fie teamă" al sfântului Ioan Paul al II-lea este pe aceeaşi linie a milostivirii. Şi pentru că, dacă n-ar exista posibilitatea milostivirii, cum ar putea omul să nu-i fie teamă? Şi cum ar putea milostivirea să fie experienţă reală trăită, şi nu numai cuvânt proclamat, dacă n-ar determina, în existenţa concretă a fiecăruia, posibilitatea efectivă de a învinge orice frică graţie certitudinii adevărului, graţie seninătăţii binelui şi, în cele din urmă, graţie victoriei lui Cristos asupra tuturor urâciunilor din istoria umană? Ca orice act uman, şi păcatele au consecinţe. Sacramentul reconcilierii dezleagă păcatele, dar nu le elimină toate consecinţele respective. Prin indulgenţe, Biserica mamă ia cu generozitate din comoara milostivirii divine, oferind credincioşilor posibilitatea iertării nu numai a păcatelor, ci şi a pedepselor relative la ele. De exemplu, dacă un om loveşte un alt om, cei doi se pot reconcilia, dar nimic nu va putea şterge durerea şi semnul palmei pe obraz. Indulgenţele şterg şi acel semn. Se înţelege bine că tezaurul din care Biserica ia constituie bogăţia sa cea mai adevărată şi preţioasă. Aceea este banca cea mai sigură şi mângâietoare care există şi acţionarii săi sunt cu adevărat norocoşi!
Eminenţă, dumneavoastră aţi spus că indulgenţele pot fi aplicate pentru noi înşine, sau pentru un credincios răposat. De ce nu unui alt credincios, pentru care ne rugăm? Propriului soţ, propriei soţii, propriilor copii?
Acest lucru nu este posibil datorită marelui mister al libertăţii, care ne face chip şi asemănare a lui Dumnezeu şi pe care însuşi Dumnezeu îl respectă profund. Fiecare, atât timp cât este în viaţă, adică până când este în timp, poate să-şi schimbe propriile alegeri existenţiale, poate să decidă personal să se convertească şi în acest sens nimeni nu poate înlocui libertatea altuia. De aceea fiecare poate dobândi indulgenţe şi să le aplice pentru el însuşi. Desigur, putem să ne rugăm pentru convertirea fraţilor, pentru convertirea păcătoşilor, însă indulgenţa, prin natura sa, este deja un exerciţiu pios, pentru îndeplinirea căruia sunt necesare adevărate acte de convertire, între care primul este reconcilierea sacramentală. În ceea ce priveşte răposaţii, ei odată cu moartea au ieşit din timp şi a încetat pentru ei darul libertăţii. Pentru acest motiv, este mereu important ca libertatea noastră să fie orientată spre bine şi nu este deloc prudent a rămâne îndelung în stare de păcat de moarte. Sufletele răposaţilor neputând să mai facă nimic pentru propria purificare, în virtutea comuniunii sfinţilor, adică a unităţii profunde a tuturor celor botezaţi în Cristos, noi care suntem încă pe drum, putem face extraordinara operă de milostivire spirituală în ajutorarea sufletelor, adică în folosul lor şi, în acelaşi timp, şi în folosul nostru.
Acesta este motivul pentru care solemnitatea Tuturor Sfinţilor şi Pomenirea Credincioşilor Răposaţi sunt aşa de apropiate? Pe întâi şi pe doi noiembrie?
Desigur Biserica, încă de la începuturi, s-a rugat pentru credincioşii răposaţi care aparţineau primelor comunităţi creştine. Fie că erau martiri, sau credincioşi obişnuiţi morţi de moarte naturală, comunitatea a înţeles imediat ajutorul pentru cei răposaţi ca o dimensiune structurală a propriei vieţi, a propriei rugăciuni şi, mai ales, a celebrării euharistice. Ca şi cum ar semnifica faptul că unitatea profundă cu Cristos şi în Cristos, creată cu Botezul, şi împărtăşirea aceleiaşi Euharistii, trăite în comunitatea creştină, nu-ar putea să fie frânte nici măcar de moarte. De altfel, dacă ne gândim bine, dacă moartea a fost înfrântă de Cristos, cel care s-a renăscut în Cristos nu mai poate să fie despărţit de nimic, nici măcar de moartea pe care Cristos deja a înfrânt-o! Solemnitatea Tuturor Sfinţilor scoate în evidenţă tocmai adevărul communio sanctorum, al unirii tuturor celor botezaţi. Aşa cum ne-a amintit de mai mult ori papa Francisc: "timpul prevalează asupra spaţiului". De aceea unirea în timp a tuturor celor botezaţi, de la cei dintâi creştini, până la cei care mâine dimineaţă vor primi Botezul şi până la sfârşitul istoriei, este o unire pe care nimic n-o va putea răni şi care determină acel drum al Bisericii în timp care este anticipare reală, aici pe pământ, a împărăţiei cerurilor. Noi aparţinem unicului Trup eclezial care, neîntrerupt, de la Isus Cristos, de la Sfânta Fecioară Maria şi de la apostoli, ajunge până la noi şi pentru acest motiv Biserica cerească este mult mai numeroasă, mult mai interesantă, mult mai înţeleaptă şi mult mai "influentă" decât Biserica pământească.
În noaptea care precede Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, de circa un deceniu, s-a răspândit şi în Europa moda lui Halloween. Cui se datorează acest fenomen? Ce părere aveţi despre el?
Aşa cum bine aţi spus dumneavoastră, este vorba despre o modă, care desigur are repercusiuni oricum serioase şi nu numai de ordin consumist. Mi se pare că putem deduce că marea majoritate a tinerilor, care organizează sărbători cu măşti în acea ocazie, sunt victime inconştiente fie ale modei, fie ale celor care, cu orice preţ, trebuie să vândă produse comerciale, manipulând realităţi spirituale. Consider fenomenul atât de iraţional încât devine iniţiala reală a societăţii contemporane: cine nu crede în adevăr ajunge să creadă în orice lucru, inclusiv dovlecii! De altfel, nu-mi scapă faptul că în unele cazuri acest tip de manifestări au origine spiritistă şi chiar satanică şi, de aceea, a le alimenta şi a nu le corecta ne poate transforma în alimentatori inconştienţi ai acelui "fum al satanei", care deja intoxică prea mult lumea. Trebuie să fim cu toţii atenţi să nu respirăm fumuri toxice; uneori asta se întâmplă aproape fără a ne da seama. Să ne amintim că un dovleac, chiar dacă este binecuvântat, rămâne mereu un dovleac. Cele de Halloween nu sunt nici măcar binecuvântate!
(După Zenit, 27 octombrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:www.ercis.ro
