Când eram mică visam că o să mă căsătoresc și o să am 4 copii, dar când m-am logodit am aflat că fiind operată de apendicită la 18 ani, mi-a fost extirpat un ovar care fusese perforat de mai multe chisturi, iar eu nu puteam face copii. Dar la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Logodnicul meu m-a liniștit și mi-a zis: ”copiii sunt ai lui Dumnezeu, iar noi o să avem mulți”.
Astăzi, sunt căsătorită și pot să spun că este adevărat. Prima mea sarcină la 22 de ani a avut foarte multe complicații, cu șapte amenințări de avort. Tot ce mâncam vomitam, iar începând cu a șaptea lună de sarcină a apărut preeclampsia. Până la naștere am reținut apă și nu am mai mâncat sare. Fiind la prima naștere, la primul semnal de durere în zona coapselor am plecat la spital, dar m-au trimis acasă. M-am întors a doua zi și am rămas timp de 24 de ore. Medicul ne-a informat că riscul este mare și l-a întrebat pe soțul meu între cine să aleagă, între mine sau copil. Soțul meu i-a răspuns că pe amândoi. Am așteptat să apară contracțiile, s-a evitat cezariana şi copilașul nostru s-a născut cu 1,6 kg, fără câteva săptămâni de gestație, dar sănătos.
Au trecut mulți ani de atunci și am fost binecuvântați. Viața e un dar de la Dumnezeu. Timp de 23 de ani am văzut încontinuu biberoane și scutece. Cea mai mică are trei ani și este al zecelea copil. Am avut trei avorturi neprovocate (știu ce se simte, un gol enorm și o tristețe profundă) și o sarcină molară. Fiecare sarcină a fost diferită, dar cu toate a trebuit să am grijă, deoarece exista riscul de avort. Cu al treilea am aflat că sunt însărcinată deoarece am avut o hemoragie, dar slavă Domnului, a putut fi controlată și am stat la pat o lună de zile până la naștere.
În timpul nașterii celui de-al șaptelea copil, am avut binecuvântarea de a fi asistată de un doctor creștin, care m-a ajutat și a așteptat cu răbdare șapte ore ca să evităm cezariana. Nașterea a fost grea, am avut hemoragie, dar s-a terminat cu bine. Și la ultima sarcină mi s-a rupt apa în luna a șasea și a trebuit să stau la pat fără să mă mișc timp de două săptămâni și să urmez un tratament pentru dezvoltarea plămânilor fetiței; am fost amândouă în pericol. Cu adevărat am văzut moartea cu ochii, dar chiar se împlinește vorba ”dai viață, pentru viață”.
La 43 de ani și cu lumea împotrivă, doctorul m-a supus la o cezariană. Aici vreau să mă opresc puțin, deoarece niciodată nu am experimentat ceva asemănător. Nu este nimic pe lume ca sentimentul care îl ai când îl ajuți pe copilașul tău din pântec să iasă pe lume și fericirea ce o simți când îl vezi, îl simți și îl auzi pentru prima dată. Cezariana e traumatizantă. Prima dată îți fac o injecție, după aia te taie, iar imediat tu doar asculți și îți imaginezi ce se întâmplă…În fine, s-a născut fetița noastră sănătoasă și frumoasă și nu a fost nevoie să fie intubată sau să primească altă îngrijire specială, așa cum se aștepta. A avut nevoie numai de căldură timp de patru ore.
Acum pot să mărturisesc: copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Viața nu ne aparține, iar eu, slavă Domnului, sunt sănătoasă. Maternitatea face ca noi femeile să ne simțim că facem parte din împlinirea planului lui Dumnezeu în perfectă armonie. Totul pentru dragoste și cu dragoste, fiindcă niciodată nu o să evit să fac copii, iar eu sunt martor că Dumnezeu există, că este Tatăl nostru care ne sprijină și ne dă de toate din abundență.
MONICA CALDERÓN DE VANEGAS
Catolică din Guayaquil – Ecuador
Sursa:stiripentruviata.ro
