Când împăratul lui Iuda, Ahazia, a fost omorât, mama lui, Atalia, a pus mâna pe tron și a poruncit ca toți urmașii la tron, chiar și nepoții ei, să fie omorâți. Dar în timp ce ea își întărea domnia, unul din fiii lui Azahia, care era un bebeluș de un an în vremea aceea, a fost scăpat prin bunăvoința lui Ioșeba, mătușa pruncului numit Ioas. Ea l-a luat împreună cu doica lui și l-a ascuns în odaia paturilor, apoi în casa Domnului timp de 6 ani, pentru că soțul ei, Iehoiada, era mare preot (cf. Paralipomena / a doua a Cronicilor 22, 10-12; IV Regi 11; 2 Împărați 11, 1-3).
Când Ioas a avut 7 ani preotul Iehoiada a organizat o răsturnare de govern, ungându-l pe Ioas ca împărat în Casa lui Dumnezeu. Atalia a auzit zarva poporului și, când a văzut ce se întâmplă, și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Vânzare”! Preotul Iehoiada a poruncit soldaților să n-o omoare în Casa Domnului, ci s-o scoată afară, pe drum (2 Cron. 23).
Ioșeba fusese ea însăși fată de împărat (2 Cronici 22:11), fiind soră (vitregă) cu Ahazia, tatăl lui Ioas. Este remarcabil faptul că, deși a fost membră a familiei regale, ea nu a avut același spirit ca mama ei Atalia și ca fratele ei Ahazia. A avut compasiune pentru acest copilaș și și-a riscat viața salvându-l și ascunzându-l. Dumnezeu a prețuit viața lui Ioas și l-a scăpat de furia Ataliei așa cum Moise fusese scăpat în Egipt, cu multe sute de ani în urmă, de furia lui Faraon.
Fiind căsătorită cu Iehoiada, marele preot, Ioșeba se temea de Dumnezeu și se închina Dumnezeului căruia i se închina și îi slujea soțul ei. Aceasta a fost o familie unită care încerca să trăiască la înălțimea chemării ei. Acestei familii sfinte i se poate da tot creditul pentru că „Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului” în tot timpul vieții preotului Iehoiada (2 Cronici 24, 2). Ioas a domnit 40 de ani la Ierusalim. După moartea lui Iehoiada, Ioas s-a abătut de la calea Domnului și chiar l-a omorât pe Zaharia, fiul preotului Iehoiada (2 Cron. 24:20-21) și al Ioșebei, care a încercat să-l aducă înapoi la Dumnezeu. Istoria lui Ioas își găsește un paralelism trist în evoluția unora din copiii născuți în familii creștine. Ca și Ioas, copiii noștri sunt „forțați“ parcă de împrejurări să crească „în Casa Domnului“. Ca și Ioas, ei rămân sub influența benefică a părinților și a celorlalți preoți sau creștini din biserică, învață principiile vieții creștine și participă la viața bisericii. Ca și Ioas însă, când sunt lipsiți de prezența sfinților printre care au crescut, prin plecarea de acasă sau prin ieșirea „în lume“ odată cu plecarea la școli sau angajarea la un loc de muncă, ei dau cu ochii de „capeteniile“ opiniei publice păcătoase din jur și se frâng lăuntric. Și tot ca și Ioas, unii dintre ei ajung prigonitorii celor ce stăruiesc în slujirea lui Dumnezeu și-i cheamă profetic înapoi la o viață de pocăință (Daniel Branzai). Un an mai târziu, sirienii l-au rănit grav într-o luptă; în timp ce zăcea în mari suferințe, slujitorii lui au uneltit împotriva sa și l-au omorât în patul lui. Avea numai 47 de ani. Este deplorabil faptul că s-a stins la o vârstă încă tânără, dar aceasta ne poate servi de învățătură că un început promițător nu ne dă garanția unui sfârșit strălucitor. În schimb Iehoiada, cel care influențase viața aceasta tânără și prin care, la începutul domniei lui Ioas, s-a promovat o viață religioasă intensă, a fost înmormântat printre împărații lui Israel.
Este interesant ce putem citi printre rânduri în cartea sfântă, mai multe din acțiunile cuiva decât din vorbele lui. Ce fel de persoană suntem înăuntru se dovedește prin acțiunile pe care le întreprindem în anumite situații critice și prin impactul pe care-l avem asupra vieții copiilor sau nepoților noștri (Lidia Crișan, Femei imperfecte dar cu dorul împlinirii, 2007).
Ioșeba ne poate servi de model în clarificarea anumitor neînțelegeri ivite între credincioșii de astăzi. În timp ce Atalia ne amintește de influența pe care părinții și bunicii o pot avea asupra copiilor și nepoților lor, Ioșeba ne pune în față adevărul că fiecare persoană își face propriile alegeri în viață. Ea nu a fost de acord cu mama ei Atalia atunci când aceasta a procedat greșit și nu a ținut la unitatea familiei știind că mama era o criminală. Ioșeba nu s-a făcut părtașă păcatelor mamei ei. Biblia ne arată că părinți evlavioși pot avea copii răi și părinți răi pot avea copii buni. Fiecare individ este responsabil de alegerile pe care le face și va trebui să dea socoteală într-o zi, în fața lui Dumnezeu (Rom. 14:12). Ca bunice creștine sau membre ale unei familii extinse avem responsabilitatea și oportunitatea de a construi relații sfinte chiar și cu nepoții noștri, pentru care putem fi o influență binefăcătoare (L. Crișan, Femei imperfecte dar cu dorul împlinirii).
Deși își pot influența copiii în mod pozitiv în multe privințe, ceea ce părinții nu pot să facă și să hotărască este ce vor deveni copii lor. Ioșeba, deși membră a familiei regale, a ales să meargă pe o cale diferită de ceilalți. Între ea și Atalia nu putea fi un contrast mai mare. Ar fi putut să se răzbune pentru moartea fratelui ei, soțul ei fiind un om cu influență. Sau ar fi putut să nu-i pese de Ioas așa cum au făcut mulți alții. Dar fiind căsătorită cu Iehoiada și salvându-l pe acest urmaș la tron care avea doar un an de zile, s-a pus pe sine în opoziție cu Atalia, femeia avidă după putere. Ceea ce a motivat-o să facă această faptă bună a fost inima ei bună și miloasă și dedicarea față de Dumnezeul ei. Pe cât de dedicată a fost Atalia față de Baal, în favoarea căruia sacrificase lucrurile luate din Casa Domnului (2 Cron. 24:7), pe atât de mult Ioșeba reflectă un caracter integru și calitățile Dumnezeului pe care Îl slujea. Dacă ne uităm cu atenție în textele de referință, autorul nu o prezintă ca fiind fiica lui Atalia, ci sora lui Ahazia, iar în același capitol din 2 Cronici 22, în v. 2 citim că mamă-sa se chema Atalia, fiica lui Omri. Ce ne spune aceasta? Ioșebei îi era rușine de mama sa. O femeie demonizată și ucigașă a vrut să-l omoare pe Ioaș. O altă femeie, neprihănită, credincioasă și curajoasă i-a stat împotrivă și l-a salvat. Ioaș a fost scăpat de mâna criminală a bunicii sale Atalia de către sora sa mai mare, Ioșeba.
Fapta Ioșebei a jucat un rol vital în planul și scopul lui Dumnezeu pentru Iuda. Dacă Atalia ar fi reușit în planurile ei, ar fi distrus genealogia familiei din care urma să se nască Mesia, așa cum promitea legământul davidic. În această istorie cu sfârșit fericit, vedem cum lumina promisă lui David a fost păstrată în mod miraculos de Dumnezeu care este credincios cuvântului dat. Se poate că Ioșeba a vrut să trăiască la înălțimea numelui ei și a reușit. În calitate de mătuși, putem să influențăm în bine viața nepoților noștri pentru ca atunci când vor crește mari să aleagă calea dreaptă și să slujească Dumnezeului adevărat.
„Este un lucru să ai curaj într-o criză oarecare și altul este să ai o dedicare fermă când pericolul durează mulți ani. Ioșeba ne provoacă nu numai să ne încredem în Dumnezeu și să pășim în față când este nevoie pentru El, ci să ne menținem credința și să urmăm căile lui Dumnezeu și în timpuri dificile” (Pat Richards). Ca soție de preot, ca mamă, soră, bunică și femeie creștină, nu subestima niciodată influența pe care o poți avea asupra altora prin viața ta spirituală; efectul de undă poate ajunge să atingă și să schimbe macazul multor vieți către Împărăția lui Dumnezeu (L. Crișan, Femei imperfecte dar cu dorul împlinirii), după modelul lui Ioșeba, care și-a pus în pericol propria viață pentru a salva o alta, fiind astfel una dintre marile eroine și figuri feminine din Biblie.
Pr. Anton Rus
Facultatea de Teologie, Blaj