Duminica Vindecării celor doi îndrăciți din Gadara
Suntem tot în capitolul VIII de la Matei, ca și în cazul vindecării slugii sutașului din evanghelia duminicii precedente, și regăsim discursul despre credință într-o nouă formă. Întâlnirea dintre Isus și sutaș se încheia cu o sentință pe care într-un fel sau altul o întâlnim de-a lungul întregii Evanghelii: fie ție după credința ta! În acest sens discursul despre credință se revelează unul esențial și pentru noi. Suntem creștini prin botez, sfințiți de Spiritul Sfânt pe care l-am primit și toate darurile ce se revarsă asupra noastră ne ajută să împlinim zi de zi credința primită, pentru ca ea să devină o relație concretă, personală, de încredere și iubire față de Dumnezeu. Ceea ce profesăm cu buzele, suntem chemați să trăim și în viața concretă. Altfel riscăm să fim creștini doar pe hârtia registrului de botez. Fiindcă dacă ne limităm doar la cunoașterea unor adevăruri de credință fără a le transpune în tot ceea ce facem, suntem depășiți de diavolii din evanghelie. Ei știu mai bine decât noi teoria, sunt mult mai fini teologi decât noi. De aceea de îndată ce îl văd pe Isus, îl recunosc imediat ca și Fiu al lui Dumnezeu. Problema lor nu e teoria ci practica, fiindcă tot ceea ce ei cunosc nu se traduce prin ascultare, ci prin acel “non serviam” ce răsună din întunericul iadului. Și iarăși, dacă propria credință rămâne doar pe hârtie, suntem ca și cei din Gadara care văd minunea eliberării celui posedat însă în loc să-i mulțumească Mântuitorului îl roagă să plece de la ei.
Cine suntem noi așadar? Care este credința noastră? Care sunt faptele noastre? Cine este Domnul nostru? În cine ne încredem? De la cine așteptăm ajutorul și mântuirea noastră? Sunt tot atâtea întrebări la care trebuie să dăm un răspuns. Nu ne putem limita la faimoasa formulă ce rezolvă, în aparență, problemele ecumenice sau inter-religioase existente: “oricum există un singur Dumnezeu!” Un lucru adevărat, acesta din urmă, fără putință de tăgadă, și binevenit dacă ar fi un apel la încetarea ostilităților, la reconciliere, la abandonarea injustițiilor. În același timp însă, este prea puțin, deoarece chiar dacă există un singur Dumnezeu, una este credința sutașului și alta cea a Gadarenilor. Una este credința lui Petru și alta cea a lui Iuda, chiar dacă au același Maestru, același Dumnezeu. Cardinalul Iuliu Hossu ne furnizează formula salvatoare, într-o manieră ce nu suportă compromisuri: credința noastră este viața noastră! La asta suntem chemați și noi: la o viață care să arate prin fapte credința noastră. La o viață în care ceea ce credem cu mintea să devină viu în ceea ce trăim zi de zi, cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Iar pentru asta, trebuie ca zi de zi să întreținem, să îngrijim, să protejăm sămânța sădită în sufletul nostru, să-i punem pământul bun al rugăciunii, al faptelor bune, al dragostei. Doar astfel sămânța va deveni un copac viguros care nu se va pleca în fața furtunilor și prigoanelor acestei vieți. Doar așa vom fi cu adevărat creștini, cu adevărat ucenici ai Fiului lui Dumnezeu.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 8,28-9,1
În vremea aceea trecând Isus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și iată, au început să strige și să zică: ce ai Tu cu noi, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Il rugau, zicând: dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci. Și El le-a zis: duceți-vă. Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și iată toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Isus a trecut și a venit în cetatea Sa.
