Sfinţii: oameni prin care trece lumina! (Audio)

Meditație pentru Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Ev Mt 10,32-35.37-38 şi 19,27-30.
Duminica de astăzi, este consecința logică a duminicii Rusaliilor. Se numește a Tuturor sfinților fiindcă sfinţenia noastră, a oamenilor, este rod al Sfântului Spirit care locuieşte în noi. Colaborând cu El, lăsăm ca sfinţenia Sa să răzbată în vieţile noastre: devenim sfinţi. Așa își spuneau creștinii primelor secole unii altora: sfinți. Astăzi ni se poate părea ciudat; când vorbim de sfinți ne gândim la cei din icoane. Am pierdut sensul primar al vocației noastre și am uitat că icoanele sunt un fel de oglinzi în care să ne privim. Și că toți suntem chemați să devenim icoane ale chipului Mântuitorului.

Doua imagini ne pot ajuta să înţelegem mai bine ce sunt sfinţii; să înţelegem deci la ce suntem noi chemaţi şi mai ales cum putem face acest lucru.

Prima e aceea a fierului, material dur, rece şi închis la culoare. Atunci când este introdus în foc şi lăsat suficient de mult timp, acesta capătă caracteristicile focului. Nu mai ştim cu precizie, văzând fierul topit ce clocoteşte, dacă este fier sau foc. Noi suntem în mod normal ca fierul: reci, duri şi închişi. Însă Dumnezeu a aruncat în sufletul nostru un grăunte de foc spiritual, ce poate să ne înflăcăreze şi să ne facă să devenim lumină. Atâta timp cât ascultăm şoaptele Spiritului Sfânt, trăim la căldura focului dumnezeiesc, iar fiinţele noastre devin luminoase şi calde pentru noi şi pentru cei din jur. Când în schimb urmăm doar voinţa noastră, ne îndepărtăm de focul ce ne înflăcărează şi redevenim reci şi închişi. De aceea rugăciunea sfinţilor sau a celor care vor să devină astfel este: “Doamne nu voia mea, ci a Ta!”

A doua imagine este legată de o istorioară. Aceea a unei fetiţe care trecând împreună cu tatăl ei pe lângă o biserică, vede câteva vitralii şi întreabă de ce sunt atât de întunecate. Atunci tatăl o ia de mână şi o duce în biserică, unde fetiţa contemplă aceleaşi vitralii luminate de această dată de soarele de afară. Chipul luminos al sfinţilor o fascinează. A doua zi, la ora de religie, profesoara întreabă: “ştie cineva ce sunt sfinţii?”. Fetiţa ridică două degete şi răspunde: “nişte oameni prin care trece lumina!”

Lumina şi căldura din aceste două imagini, atribute ale sfinţilor, sunt condiţionate de disponibilitatea noastră de a renunţa la noi înşine, de a ne lua crucea şi a-i urma lui Cristos, ce ne duce pe calea sfinţeniei. Dumnezeu a pus în noi tot ceea ce e necesar pentru viaţa veşnică. Trebuie doar să-l urmăm pe Fiul lui Dumnezeu, cel care ne fereşte de ceea ce poate stinge în noi lumina şi căldura. Altfel spus, să punem în practică ceea ce proclamăm atât de des în rugăciunea Tatăl nostru: “Fiat voluntas Tua!”. Vom intra într-o comuniune de bucurie cu prietenii noştri din ceruri, adevărata pregustare a vieţii veşnice.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Mt 10,32-35.37-38 şi 19,27-30.
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul maririi Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.