Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sărbătoarea Fericiților Episcopi martiri, o sărbătoare a reînnoirii Bisericii

 
Sărbătoarea Fericiților Episcopi martiri, o sărbătoare a reînnoirii Bisericii
  • 04 Iun 2024
  • 639

Sărbătoarea Fericiților Episcopi martiri, o sărbătoare a reînnoirii Bisericii în parohia „Sf. Iosif” din cart. Andrei Mureșanu, Cluj-Napoca

Duminică, 2 iunie 2024, în Sărbătoarea Fericiților episcopi martiri greco-catolici români, Sfânta Liturghie a fost celebrată de Episcopul eparhial de Cluj-Gherla în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, – o celebrare cu participare internațională prin prezența membrilor Echipei Europene de Cateheză reuniți într-un congres la Cluj -, a fost dedicată sfinților și copiilor:

  • sfinților, prin amintirea în această zi cu bucurie a „Ceasului istoric” din urmă cu cinci ani – 2 iunie 2019 – când cei șapte episcopi români greco-catolici morți în faimă de martiri în timpul regimului comunist au fost beatificați, în cadrul Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertății celebrată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la prima vizită a unui Suveran Pontif pe pământul plin de sfințenie al Blajului: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu;
  • copiilor, prin cei 17 copii ai parohiei „Sfântul Iosif” din cart. Andrei Mureșanu, afiliată Catedralei, care au primit în mod solemn, din mâna Preasfinției Sale Claudiu, Prima Sfântă Împărtășanie.

Răspunsurile liturgice le-au dat copiii Corului „Allegria”, condus de Cristina Nagy și acompaniat la pian de Iulia Marțian, care au cântat cu bucuria ce le e caracteristică.

ALBUM FOTO1

ALBUM FOTO2

VIDEO

Preasfinția Sa Claudiu și-a început cuvântul de învățătură mulțumind pentru prezență Excelenței Sale Franz-Peter Tebartz-van Elst, preoților și profesorilor cateheți din întreaga Europă. Apoi a spus: „Astăzi este o duminică în care foarte multe evenimente se concentrează: sărbătorim cinci ani de la venirea Sf. Părinte Papa Francisc în România și beatificare Episcopilor martiri; e și o mare sărbătoare pentru comunitatea parohiei «Andrei Mureșanu», Prima Împărtășanie a copilașilor frumos îmbrăcați care se află în primele rânduri ale capelei – fiind totodată, sărbătoare a familiilor copiilor – fiindcă Isus intră în mod solemn nu doar în viața lor, ci, și mai mult în viața familiilor lor și, prin familiile lor, în societatea noastră și în lumea în care trăim.” A amintit și ziua nașterii pr. paroh Mircea Marțian la 2 iunie și, de asemenea, în Biserica latină, această dată este o mare sărbătoare: Corpus Domini, „care ne aduce aminte tocmai de Trupul și Sângele Domnului”.

În lumina celor amintite, Preasfinția Sa Claudiu a vorbit – în limbile română, italiană și franceză – despre „fericirea martiriului”, acest paradox al credinței, privind și la mesajul evanghelic al Duminicii despre femeia samarineană. A subliniat: „martiriu înseamnă a da mărturie – martirii sunt oameni care dau mărturie despre Dumnezeu”. Apoi a spus, „întotdeauna când Isus cere ceva – cum a cerut apă femeii din Evanghelie – este semn că vrea să ne dăruiască ceva”. În această cheie a explicat cum martiriul devine fericire, cum Dumnezeu „ne cheamă”, „ne cere ceva”, pentru a „ne dărui totul”. Așadar, „Isus le cere martirilor un sacrificiu pentru a le putea da fericirea veșnică”. Și, poate nu în același fel ca Episcopii martiri, dar „cu toții suntem chemați să dăm mărturie despre credința noastră”. A îndemnat ca, atunci când suferința, crucile, se fac simțite, credincioșii să își aducă aminte „de martirii noștri. Și noi suntem chemați să trecem prin această cale a Crucii. Nu există nici o altă cale spre Paradis, doar calea Crucii. Este singura care ne scoate din jungla acestei vieți înspre viața veșnică.” Dar, a subliniat, chiar sub greutatea crucii, „niciodată Dumnezeu nu ne părăsește, nu ne abandonează, dar avem nevoie să îl vedem întotdeauna pe Isus”. Preasfinția Sa Claudiu a îndemnat copiii, și pe toți credincioșii, să privească întotdeauna la Isus, iar, pentru a putea face aceasta, să ceară ajutor de la Maica Sfântă.

La încheierea Sfintei Liturghii, din partea credincioșilor i-au fost oferite pr. paroh Mircea Marțian cadouri, și i s-a cântat cu multă bucurie „La mulți ani!”, la aniversarea zilei de naștere. Totodată, Ierarhii i-au binecuvântat pe copiii care s-au împărtășit pentru prima dată și Preasfinția sa Claudiu le-a înmânat diplomele de amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie.

Catehetele Otilia David, Adriana Tușa și Cristina Sechelea, care i-au însoțit pe copii pe drumul de pregătire și cateheză, le-au stat alături și în această zi și, împreună cu preoții, pr. Mircea Marțian, pr. Florin Isac și pr. Vlad Pupăză, le-au oferit micile cadouri pregătite din partea parohiei – semne ale acestei frumoase sărbători din viața lor, care marchează de fapt un nou început, cum a evidențiat pr. Mircea Marțian, care a spus copiilor: „vă așteptăm să fiți parte din Liturghia copiilor și apoi din diferitele grupuri pastorale care se adresează grupei voastre de vârstă”. În cuvântul de încheiere, pr. paroh a adresat recunoștința sa pentru participare: membrilor Echipei Europene de Cateheză și invitaților, delegației de la Liceul George Coșbuc cu Directorul acestei instituții Popa-Bota Horațiu și directorul adjunct Dan Floarea (școală cu care parohia Andrei Mureșanu are o bogată colaborare); Danei Bodea responsabil pentru religia greco-catolică în școli; strănepotului Cardinalului Iuliu Hossu, Iuliu Hossu care a participat, împreună cu soția sa, la această celebrare. A mulțumit, de asemenea, „întregii echipe parohiale, tinerilor din comunitate care s-au implicat în organizare, consilierilor parohiali, tuturor participanților”, menționând și recunoștință pentru cei care n-au participat – și care vin de obicei la alte două Sfinte Liturghii în această zi suspendate, pentru a face loc celebrării sărbătorești, înnoitoare pentru întreaga Biserică, a copiilor. A mulțumit „comisiei de examinare” a copiilor care s-au împărtășit, preoților vicari parohiali și președintelui acestei comisii, pr. dr. Florin Casian Bozântan, căruia i-a adresat o mulțumire specială. A mulțumit Corului „Allegria” pentru că ei sunt cei care „duc misterul lui Dumnezeu atât de aproape de mințile și de inimile copiilor”, „ne dau doza de copilărie”, „ne arată că și noi rămânem veșnic copiii lui Dumnezeu”.

Recunoștință și mulțumiri a adresat preoților concelebranți, teologilor care au ajutat la Altar, secretarului Preasfinției Sale Claudiu, care au colaborat cu toții pentru buna desfășurare a acestei celebrări. Un gând special a îndreptat spre familiile copiilor, cei care i-au condus pe copii la Biserică, pentru a pune „temelie de piatră credinței”. A amintit: „prioritatea pastorală pe care o avem sunt copiii. Aceasta este carisma parohiei noastre.” Mulțumiri a adresat celor trei catehete, cărora le-a oferit mici semne de recunoștință. La încheiere, a adăugat: „Dragostea noastră recunoscătoare se îndreaptă spre Păstorul nostru, Episcopul Claudiu”, căruia i-a oferit un semn al recunoștinței (o icoană realizată într-o tehnică specială de Ioana Rusu, responsabila Cercului de artă parohial „Virgil Fulicea”). Pr. Mircea Marțian i-a mulțumit în mod special Preasfinției Sale Claudiu pentru că, în această mare sărbătoare, a ales să celebreze în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor din inima Clujului. I-a adresat cuvintele: „ați dat greutate acestui moment, ați scris istoria catedralei vii” și „copilașii aceștia nu vor uita niciodată faptul că au primit Prima Împărtășanie și această diplomă chiar din mâinile Preasfinției Voastre”.

A încheiat invocând binecuvântarea Sfinților Episcopi martiri, cu bucurie pentru adeverirea, în sărbătoarea dedicată Fericiților Episcopi greco-catolici, a faptului că „sângele de martiri continuă să fie sămânță de noi creștini deplini”.



Sursa:eparhiaclujgherla.ro