La finalul ”Întâlnirii Internaționale a Preoților Parohi pentru Sinod” (Roma, 28 aprilie – 2 mai 2024), la care au luat parte peste trei sute de parohi din lumea întreagă, papa Francisc a transmis o ”Scrisoare către preoții parohi” în contextul pregătirilor pentru a doua sesiune a Adunării sinodale dedicate sinodalității.
Participanții la ”Întâlnirea Internațională a Preoților Parohi” - la care au luat parte, de asemenea, doi preoți din România – au fost primiți joi, 2 mai a.c., în audiență comună de papa Francisc.
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru scrisoarea papei Francisc adresată preoților parohi în contextul actualului parcurs sinodal.
SCRISOARE A SFÂNTULUI PĂRINTE CĂTRE PREOȚII PAROHI
Dragi frați preoți parohi!
Întâlnirea internațională „Preoți parohi pentru Sinod” și dialogul cu cei care au luat parte la ea sunt o ocazie de a-i aminti în rugăciunile mele pe toți preoții parohi din lume, cărora le adresez cu mare afecțiune aceste cuvinte.
Este atât de evident încât a spune acest lucru sună aproape banal, dar asta nu îl face mai puțin adevărat: Biserica nu ar putea merge mai departe fără angajamentul și slujirea voastră. De aceea, doresc mai întâi de toate să vă exprim recunoștința și stima pentru munca generoasă pe care o faceți în fiecare zi, semănând Evanghelia în orice fel de sol (cf. Mc 4,1-25).
Așa cum experimentați în aceste zile de împărtășire, parohiile în care vă desfășurați slujirea se găsesc în contexte foarte diferite: de la cele de la periferia mega-orașelor - le-am întâlnit direct la Buenos Aires - la cele la fel de vaste ca și provinciile din regiuni mai puțin populate; de la cele din centrele urbane ale multor țări europene, unde bazilici vechi găzduiesc comunități mai mici și mai bătrâne, la cele în care se celebrează sub un copac mare și cântecul păsărilor se amestecă cu vocile multor copii.
Preoții parohi știu foarte bine toate acestea, ei cunosc din interior viața poporului lui Dumnezeu, eforturile și bucuriile, nevoile și bogățiile sale. Iată de ce o Biserică sinodală are nevoie de preoții săi parohiali: fără ei nu vom putea niciodată să învățăm să mergem împreună, nu vom putea niciodată să ne angajăm pe acel drum al sinodalității care „este calea pe care Dumnezeu o așteaptă de la Biserica celui de-al treilea mileniu” (Discurs pentru a 50-a aniversare a înființării Sinodului episcopilor, 17 octombrie 2015).
Nu vom deveni niciodată o Biserică sinodală misionară dacă comunitățile parohiale nu vor face din participarea tuturor celor botezați la unica misiune de vestire a Evangheliei trăsătura specifică a vieții lor. Dacă parohiile nu sunt sinodale și misionare, nici Biserica nu va fi. Raportul de sinteză al primei sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor este foarte clar în această privință: parohiile, pornind de la structurile lor și de la organizarea vieții lor, sunt chemate să se considere „în primul rând în slujba misiunii pe care credincioșii o desfășoară în societate, în familie și în viața profesională, fără a se concentra exclusiv pe activitățile care se desfășoară în interiorul lor și pe nevoile lor organizatorice” (8, l). Prin urmare, este necesar ca comunitățile parohiale să devină din ce în ce mai mult locuri din care cei botezați pleacă ca ucenici misionari și în care se întorc, plini de bucurie, pentru a împărtăși minunile săvârșite de Domnul prin mărturia lor (cf. Lc 10,17).
Ca pastori, suntem chemați să însoțim comunitățile pe care le slujim în această călătorie și, în același timp, să ne angajăm prin rugăciune, discernământ și zel apostolic, astfel încât slujirea noastră să fie adaptată la cerințele unei Biserici sinodale misionare. Această provocare îi privește pe papa, pe episcopi și Curia romană, dar vă privește și pe voi, preoții parohi. Cel care ne-a chemat și ne-a consacrat ne invită astăzi să ascultăm vocea Spiritului său și să ne mișcăm în direcția pe care ne-o indică. De un lucru putem fi siguri: nu ne va lăsa să ne lipsească harul său. Pe parcurs, vom descoperi și cum să eliberăm slujirea noastră de acele aspecte care o fac mai obositoare și să redescoperim esența ei cea mai adevărată: vestirea Cuvântului și reunirea comunității prin frângerea pâinii.
De aceea, vă îndemn să acceptați această chemare a Domnului de a fi, ca pastori, constructori ai unei Biserici sinodale misionare și să vă angajați cu entuziasm în această călătorie. În acest scop, aș dori să fac trei propuneri care pot inspira stilul de viață și de acțiune al pastorilor de suflete.
1. Vă invit să trăiți din ce în ce mai mult carisma voastră ministerială specifică în slujba darurilor multiple pe care Spiritul Sfânt le răspândește în poporul lui Dumnezeu. Într-adevăr, este urgent să descoperiți, să încurajați și să valorificați „cu simțul credinței carismele, atât pe cele umile, cât și pe cele elevate, care, sub multe forme, sunt acordate laicilor” (ECUM. CONC. VAT. II, Decr. Presbyterorum Ordinis, 9) și care sunt indispensabile pentru evanghelizarea realităților umane. Sunt convins că în acest fel veți scoate la lumină multe comori ascunse și vă veți găsi mai puțin singuri în marea îndatorire de evanghelizare, experimentând bucuria unei paternități autentice care nu se pune pe sine pe primul loc, ci mai degrabă scoate la lumină din ceilalți, bărbați și femei, atâtea potențiale prețioase.
2. Vă sugerez din toată inima să învățați și să exersați arta discernământului comunitar, folosindu-vă pentru aceasta de metoda „conversației în Spirit”, care ne-a ajutat atât de mult în parcursul sinodal și în desfășurarea însăși a Adunării. Sunt convins că veți putea culege multe roade nu numai în structurile de comuniune, cum ar fi Consiliul pastoral parohial, ci și în multe alte domenii. Așa cum amintește Raportul de sinteză, discernământul este un element-cheie al acțiunii pastorale a unei Biserici sinodale: „Este important ca practica discernământului să fie pusă în aplicare și în sfera pastorală, într-un mod adecvat contextelor, pentru a ilumina concretețea vieții ecleziale. Aceasta va permite să se recunoască mai bine carismele prezente în comunitate, să se încredințeze cu înțelepciune sarcini și slujbe, să se planifice parcursurile pastorale în lumina Spiritului, mergând dincolo de simpla planificare a activităților” (2, l).
3. În fine, aș dori să vă recomand să puneți la baza a toate împărtășirea și fraternitatea între voi și cu episcopii voștri. Această cerință a reieșit cu forță din Reuniunea internațională pentru formarea permanentă a preoților, pe tema „Revigorați darul lui Dumnezeu care este în voi” (2Tim 1,6), desfășurată în luna februarie a anului curent aici, la Roma, la care au participat peste opt sute de episcopi, preoți, bărbați și femei consacrați, bărbați și femei, implicați în acest domeniu, reprezentând optzeci de țări. Nu putem fi Părinți autentici dacă nu suntem mai întâi de toate fii și frați. Și nu suntem capabili să inspirăm comuniune și participare în comunitățile care ne sunt încredințate dacă nu le trăim mai întâi de toate între noi. Sunt conștient că, în succesiunea îndatoririlor pastorale, un astfel de angajament ar putea părea o supraîncărcare sau chiar o pierdere de timp, dar de fapt este adevărat contrariul: numai în acest fel suntem credibili și activitatea noastră nu risipește ceea ce alții au construit deja.
Nu doar Biserica sinodală misionară are nevoie de preoți parohi, ci și drumul specific al Sinodului 2021-2024, „Pentru o Biserică sinodală. Comuniune, participare și misiune", în vederea celei de-a doua sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care va avea loc în luna octombrie a anului curent. Pentru a o pregăti, avem nevoie să ascultăm vocea voastră.
Din acest motiv, îi invit pe cei care au participat la Întâlnirea internațională „Preoți parohi pentru Sinod” să fie misionari ai sinodalității față de voi, confrații lor parohi, odată întorși acasă, animând reflecția privind reînnoirea ministerului preotului paroh în cheie sinodală și misionară, permițând în același timp Secretariatului general al Sinodului să adune contribuția voastră de neînlocuit în vederea redactării [documentului] Instrumentum laboris. A-i asculta pe preoții parohi a fost scopul acestei Întâlniri internaționale, dar acest lucru nu se poate încheia astăzi: trebuie să continuăm să vă ascultăm.
Dragi frați, sunt alături de voi pe acest drum pe care și eu încerc să îl parcurg. Vă binecuvântez pe toți din inimă și, la rândul meu, am nevoie să simt apropierea voastră și sprijinul rugăciunilor voastre. Să ne încredințăm Sfintei Fecioare Maria ”Odighitria” [”Îndrumătoarea”]: cea care arată calea și care conduce la [Cel care este] Calea, Adevărul și Viața.
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 2 mai 2024
