Cuvintele lui Isus "Eu sunt calea, adevărul și viața", din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 14, s-au aflat în centrul celei de-a cincea predici din Postul Mare, ținută de cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, vineri 22 martie, cu începere de la ora 9.00, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, în prezența Sfântului Părinte.
Spunând că am ajuns la ultima etapă în itinerariul nostru, prin Evanghelia după sfântul Ioan, pentru a descoperi cine este Isus pentru noi, predicatorul a explicat că fragmentul aflat în centrul meditației face parte din așa-numitele "discursurile de adio" ale lui Isus către apostolii săi.
Spune Isus: "În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. De n-ar fi așa, v-aș fi spus: Mă duc să vă pregătesc un loc? și, după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt eu. Și unde mă duc eu, voi știți calea. Toma i-a zis: Doamne, nu știm unde te duci. Cum am putea ști calea? Isus i-a spus: Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine." (In14,3-6).
Comentează cardinalul Raniero Cantalamessa: «"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața": cuvinte pe care doar o singură persoană din lume le putea rosti și le-a rostit de fapt. Cristos este calea și este scopul călătoriei. În calitate de Cuvânt veșnic al Tatălui, el este adevărul și viața; în calitate de Cuvânt făcut trup, el este calea.
L-am contemplat pe Cristos ca Viață, comentând cuvântul său "Eu sunt pâinea vieții", ca Adevăr, comentând celălalt cuvânt al său "Eu sunt lumina lumii". Să ne concentrăm, așadar, asupra lui Cristos Calea. După ce l-am contemplat pe Cristos ca dar, avem ocazia să-l contemplăm ca model. "Întrucât - scrie Kierkegaard, care era luteran - Evul Mediu se abătuse tot mai mult asupra accentuării laturii lui Cristos ca model, Luther a accentuat cealaltă latură, afirmând că el este dar și că acest dar depinde de credință să îl accepte. Dar acum - a adăugat același autor - trebuie să se insiste și asupra lui Cristos ca model, dacă nu se vrea ca doctrina despre credință să se transforme într-o frunză de smochin care să acopere cele mai anticreștine omisiuni.
Isus continuă să le spună celor pe care îi întâlnește - adică nouă, în acest moment - ceea ce le-a spus apostolilor și celor pe care i-a întâlnit în timpul vieții sale pământești: "Veniți după mine" sau, la singular, "Urmează-mă!". Urmarea (în greacă, acolouthia) lui Cristos este o temă infinită. Despre ea s-a scris cea mai iubită și mai citită carte din Biserică, după Biblie, și anume Imitațiunea lui Cristos… .»
Cu referire la urmarea lui Cristos, predicatorul Casei Pontificale a evidențiat ceea ce caracterizează urmarea lui Cristos și o deosebește de orice alt tip de urmare, explicând: «Despre un artist, un filozof, un om de litere, se spune că a fost format la școala unui maestru renumit sau a altuia. Se spune și despre noi, călugări și călugărițe, că am fost formați la o școală, unii de Benedict, alții de Dominic, alții de Francisc, alții de Ignațiu de Loyola, iar alții de alți bărbați sau femei. Dar între această urmare și cea a lui Cristos există o diferență esențială. Ea este exprimată, cum nu se poate mai bine, în cuvintele lui Ioan însuși, la sfârșitul Prologului Evangheliei sale: "Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au fost date prin Isus Cristos." (In 1, 17)
Pentru noi, călugării și călugărițele, acest lucru înseamnă: regula ne-a fost dată prin Fondatorul nostru sau prin Fondatoarea noastră, dar harul și puterea de a o pune în practică ne vin doar de la Isus Cristos. Pentru noi și pentru toți creștinii deopotrivă, acest cuvânt mai înseamnă și altceva, mai radical: Evanghelia ne-a fost dată de Isus cel pământesc, dar capacitatea de a o respecta și de a o pune în practică ne vine doar de la Cristos cel înviat, prin Spiritul său!
Cardinalul Cantalamessa a subliniat de asemenea că, "ceea ce Dumnezeu vrea, în mod diferit și în particular de la fiecare persoană se descoperă prin evenimentele vieții, prin cuvântul Scripturii, prin îndrumarea directorului spiritual, dar mijloacele principale și obișnuite sunt inspirațiile harului. Acestea sunt îndemnuri interioare ale Spiritului Sfânt în adâncul inimii, prin care Dumnezeu nu numai că ne face cunoscut ceea ce dorește de la noi, dar ne dă și puterea necesară, și adesea și bucuria, pentru a o realiza, dacă persoana consimte".
Subliniind că orice fidelitate față de o inspirație este răsplătită prin inspirații tot mai frecvente și mai puternice, ca și cum sufletul s-ar antrena pentru a ajunge la o percepție din ce în ce mai clară a voinței lui Dumnezeu și la o mai mare ușurință în a o împlini, cardinalul Cantalamessa a atras atenția asupra faptului că "cea mai delicată problemă legată de inspirații a fost întotdeauna aceea de a discerne cele care vin de la Spiritul lui Dumnezeu de cele care vin de la spiritul lumii, de la propriile pasiuni sau de la spiritul cel rău".
La finalul celei de-a cincea predici din Postul Mare, cardinalul Cantalamessa a subliniat: «Dacă acceptarea inspirațiilor este importantă pentru fiecare creștin, ea este vitală pentru cei care au sarcini de guvernare în Biserică. Aceasta este singura modalitate de a permite Spiritului lui Cristos să conducă El însuși Biserica Sa prin reprezentanții săi umani. Nu este necesar ca toți pasagerii unei nave să fie lipiți cu urechile de radioul navei, pentru a primi semnale despre curs, posibilele iceberguri și condițiile meteorologice, dar este indispensabil pentru cei care au responsabilități la bord. Dintr-o "inspirație divină", acceptată cu curaj de Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea, s-a născut Conciliul Vatican al II-lea. La fel, succesiv, s-au născut și alte gesturi profetice, de care vor fi conștienți cei care vor veni după noi.
Fie ca însuși Domnul cel Înviat, în acest Paște, să facă să răsune în inimile noastre o parte din acei divini 'Eu sunt' pe care i-am meditat în acest Post! Mai ales pe cel care proclamă victoria sa pascală: "Eu sunt Învierea și Viața; oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi, iar oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veci (11,25-26).
Sfinte Părinte, Eminențele Voastre, Excelențe, frați și surori, Paște fericit!»