Cu acordul Ordinariatului pentru catolicii orientali din Franța și al Diecezei de Nantes, în urmă cu un an a început să se celebreze Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Loireauxence din regiunea Nantes, pentru credincioșii greco-catolici români care locuiesc în acea zonă.
Duminică 18 februarie, cu ocazia împlinirii unui an, peste 150 de credincioși români și francezi au participat la Sfântă Liturghie celebrată de Rectorul Misiunii Greco-Catolice Române din Paris, părintele Mihai Marina, și de părintele Yvon Barraud, parohul parohiei franceze gazdă. La această celebrare, care coincide cu prima duminică din postul mare, părintele Mihai Marina, punând în evidență evanghelia zilei, chemarea primilor apostoli, a vorbit în predica sa despre istoria Bisericii greco-catolice, iar părintele Yvon a subliniat că această experiență l-a ajutat să înțeleagă mai mult ce înseamnă catolicitatea Bisericii în diversitatea tradițiilor sale rituale și liturgice.
Pe lângă sediul istoric situat pe strada Ribera din sectorul al XVI-lea al capitalei Franței, Parohia Greco-Catolică „Sfântul Gheorghe” celebrează din anul 2005 în capela surorilor Marie Réparatrice din Paris, din 2019 la Blanc-Mesnil în Biserica ”Sainte Therese”, Loireauxence fiind cel de-al patrulea punct liturgic destinat îngrijirii pastorale a românilor greco-catolici. Slujbele la Loireauxence sunt celebrate de Pr. Mihai Marina și Pr. Alin Cîndea, preoții Misiunii Greco-Catolice Române din Franța.
ACC