Duminică, 4 februarie 2024, a fost o zi luminoasă în care, în Eparhia de Cluj-Gherla, la invitația Episcopului eparhial, în Catedrala episcopală din Cluj-Napoca s-au prezentat în fața Bisericii, a poporului lui Dumnezeu, persoanele consacrate. Celebrarea, în sărbătoarea din 2 februarie – a Întâmpinării Domnului la Templu – a Zilei Vieții Consacrate în Biserica Catolică, a fost reluată într-o nouă perspectivă în această zi de duminică, zi a Învierii și a bucuriei credinței în Dumnezeu.
Bucuria a caracterizat programul special din Catedrala ce poartă urme și moaște de martir – a fost Catedrala Episcopului Iuliu Hossu, iar acum găzduiește moaștele Fericitului Arhiereu. În bucurie și cântec de preamărire a Domnului s-au reunit aici cei ce au ales și continuă zi de zi să aleagă sfințenia: persoanele consacrate care activează pe teritoriul Eparhiei. Au intrat în procesiune în biserică și în mijlocul credincioșilor, prezenți în număr mare, purtând lumânări aprinse în mâini – simbol al luminii spirituale pe care o poartă în suflete -, și pe care le-au depus în fața Sf. Altar: surorile Congregației Maicii Domnului, surorile baziliene și călugării bazilieni – din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, părinții și frații din Ordinul Societatea lui Isus împreună cu surori din Congregatio Jesu, călugării Ordinului Fraților Minori Capucini și Societatea Surorilor Sociale. Au încheiat șirul preoți capelani în diferitele comunități de viață consacrată, preoții care slujesc în catedrală și Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla.
A urmat Sfânta Liturghie arhierească – cu răspunsurile liturgice oferite de Corul Angeli al Catedralei. Au participat, întru slujire, diaconi, subdiaconi și studenți ai Seminarului Teologic eparhial. Celebrarea a fost transmisă în direct pe canalul YouTube al Catedralei, precum și de posturile Radio Maria și Maria TV.
* * *
Persoanelor consacrate și însemnătății vieții consacrate în Biserică, a dedicat Preasfinția Sa Claudiu cuvântul de învățătură. A pornit de la cuvintele Sf. apostol Pavel din lectura Apostolului (2Cor 4,6-15): „În noi lucrează moartea iar în voi viața”, despre care a spus că sunt „cuvinte extrem de potrivite pentru a descrie viața consacrată”, amintind că, de la început, ceremonia depunerii voturilor într-un ordin sau congregație „seamănă cu un moment de înmormântare”, și, acest moment marchează într-adevăr o schimbare radicală a vieții, dar, cu toate acestea, a arătat: „viața consacrată este de fapt o întărire a Botezului în care cu toții am murit pentru lume și ne-am născut la o nouă viață”.
Preasfinția Sa Claudiu a mărturisit intenția pe care a avut-o, ca în această zi să pună în lumină, în fața tuturor, forma clasică a vieții consacrate – care, „prin bogăția harului a dat în Biserică forme nenumărate”, toate „extrem de importante fiindcă conțin o carismă a Spiritului” prin care „persoanele laice găsesc forme de implicare și de consacrare, chiar rămânând într-o viață de familie”. A urmat o incursiune în timp, vorbind despre creștinismul primelor secole, în care s-a născut călugăria, prin ieșirea totală din lume la o viață de asceză, în deșert. „Apoi”, a continuat Ierarhul, „s-a dezvoltat viața comunitară, în care, la fel, într-o altă formă, femei și bărbați încercau să meargă pe calea cerută de Mântuitorul, și acele moduri de viață de consacrare au rămas până în zilele noastre.”
A subliniat rolul comunităților de viață consacrată, care sunt „adevărate focare de spiritualitate”, ce cuprind, acoperă, protejează lumea actuală cu rugăciunea lor. A spus: „Să ne gândim la felul în care aceste ordine călugărești, congregații, au trecut, împreună cu întreaga Biserică, prin potopul persecuției comuniste, și rugăciunea lor, jertfa lor, suferința lor, au susținut și susțin Biserica”. Preasfinția Sa Claudiu a subliniat că și în lumea actuală există tineri și tinere care aleg „această formă de consacrare radicală”, pentru că „Dumnezeu lucrează și astăzi, așa cum a lucrat și ieri și va lucra pentru totdeauna. Și astăzi Isus își rezervă suflete alese pe care le cheamă din vâltoarea acestei vieți, le scoate pentru a le chema la o comuniune profundă, prin care, dincolo de a se separa de lume, mijlocesc mult mai mult pentru lumea din care au fost luate. Așadar viața consacrată nu este o fugă de lume doar pentru a fugi, ci pentru a regăsi și mai mult lumea.” A continuat: „De aceea, vreau să le mulțumesc astăzi tuturor surorilor, fraților, care ne susțin cu rugăciunea lor (…). Ei au ieșit din lume pentru a fi de fapt tocmai în inima lumii.”
Iar alegerea lor privește pe fiecare creștin botezat, fiecare este chemat la o trăire radicală a credinței la fel ca persoanele consacrate, iar aceasta presupune, în fața lui Dumnezeu, o mare demnitate, dincolo de puterea omenească de înțelegere. Și, privind și la lectura evanghelică a duminicii (Mt 22,35-46), în care Isus relevă învățătorului legii cea mai mare poruncă: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”, a arătat că fiecare formă de consacrare este de fapt o înrădăcinare „în porunca iubirii lui Dumnezeu”. A subliniat: „Pentru nici unul dintre noi nu există o derogare de la iubire. Și iubirea de Dumnezeu și de aproapele trebuie să sălășluiască în inimile noastre, în viețile noastre”. Dar, „pentru a face această alegere, trebuie să știm pe cine alegem”. Și, dacă cei din timpul vieții pământești a lui Isus așteptau un împărat, „Isus încearcă să ne spună, lor și nouă, că este mult mai mult decât atât (…). Isus nu este doar un învățat, nu este doar un om drept, nu este doar un profet, nu este doar un împărat așa cum lumea își imaginează”, ci „este Fiul lui Dumnezeu”. „Și atunci alegerea noastră și urmarea noastră este universală: tot ceea ce se întâmplă într-o congregație, într-o mănăstire, trebuie să aibă o relevanță în iubire pentru întreaga Biserică”, pentru întreaga societate.
Preasfinția Sa Claudiu a explicat că alegerea lui Isus, este de fapt o invitație la deschidere „spre Împărăția Cerurilor, indiferent de apartenență: de etnie, naționalitate, confesiune. Știm că suntem chemați cu toții să trăim în Împărăția Cerurilor, aici, pe pământ, să dăm mărturie despre ea”. Este ceea ce a explicat Sfântul Părinte Francisc, care „vorbește despre o rugăciune de luptă și o rugăciune de mijlocire a persoanelor consacrate. O viață în genunchi, o viață cu inima frântă. Și atunci, ne regăsim în cuvintele Sfântului Pavel care spune că «moartea lucrează în noi și viața în voi». Și ne aducem aminte că trebuie să murim, pentru a da viață.”
Iar persoanele consacrate sunt chemate să dea viață, să susțină viața, să aline, plângând cu cei ce plâng, și să vindece, „prin rugăciune și sacrificiu”, rănile celor ce le vin în cale. Dar lacrimile, suferințele persoanelor consacrate – care se regăsesc în lume – „sunt răni și lacrimi și suferințe de iubire, fiindcă sunt unite cu suferința, cu lacrimile și cu rănile lui Isus pe Cruce”. Și a încheiat: „Aici este adevărata alegere și consacrare a persoanelor pe care astăzi le celebrăm. De aceea vă invit să fiți aproape de ele, de ei, să îi susțineți cu rugăciunea, fiindcă rugăciunea nu merge doar într-un sens, e ca respirația: expirăm și inspirăm.”
„În același timp, să mulțumim Domnului pentru că avem aceste locuri binecuvântate, aceste grădini în care îl găsim pe Isus și pe Maica Sfântă, în care găsim alinare pentru sufletele noastre și care continuă să dăruiască cu simplitate, cu umilință, cu generozitate lumina și rugăciunea tuturor celor care au nevoie. Și, privind la ele, să ne aducem aminte că și noi suntem datori, în felul nostru, după statutul nostru de viață, să încercăm să trăim aceeași iubire de Dumnezeu și de aproapele și să îl urmăm pe acel Isus care este, nu doar un Împărat lumesc, nu doar unul mai puternic decât toți ceilalți, ci este Împăratul Cerurilor. Făcând ca ei, ca ele, mergând pe urmele lui Isus, să ne învrednicim cu toții de Împărăția Cerurilor. Acolo vom vedea adevărata noastră splendoare și lumină, precum niște nestemate de diferite culori și diferite lumini, în funcție de viața pe care am trăit-o.”
* * *
Un moment de prezentare a fost după încheierea Sfintei Liturghii, când, pr. Anton Crișan, rectorul Catedralei și coordonator al celebrărilor legate de Ziua Vieții Consacrate, a prezentat fiecare Ordin și Congregație de viață consacrată prezente, în timp ce frați și surori din fiecare Ordin și Congregație au adus în fața Sf. Altar câte un simbol pentru propria carismă și au rostit câte o rugăciune. În timp ce surorile și frații au intrat și s-au prezentat la Altar, corul și credincioșii au intonat imnul Maicii Sfinte (Lc 1,46-55): „Magnificat anima mea Dominum”.
Astfel, s-a prezentat, Congregația Surorilor Maicii Domnului, care „dintru început a fost pusă sub scutul Preasfintei, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria”. Surorile au adus în procesiune icoana Maicii Sfinte cu Pruncul Isus. Pr. Anton a explicat: „Maica Domnului îl oferă pe Pruncul Isus întregii umanități; ea ne spune că Isus este dornic să fie luat în brațe de către orice suflet”. Și a prezentat carisma Congregației: „Surorile trăiesc maternitatea spirituală, prin care primesc în credință misterul lui Cristos și îl dăruiesc aproapelui după modelul Maicii Domnului”.
A urmat Ordinul Surorilor Baziliene, care au adus ca simbol „emblema cu stâlpul de foc, care reprezintă credința puternică și iubirea intensă a Sfântului Vasile față de Dumnezeu și față de oameni. Pe creștetul stâlpului, în soare, se află Numele lui Cristos, Lumina lumii, care luminează drumul surorilor spre sfințenie.” Carisma surorilor OSBM: „Trăirea Evangheliei în viața consacrată comunitară. Surorile trăiesc o viață contemplativă prin rugăciune și activități apostolice prin slujire.”
S-au prezentat călugării Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, care, ca surorile OSBM, au ca simbol stâlpul de foc. Carisma călugărilor bazilieni: „Viața în comun după regulile Sfântului Vasile și implicarea în desăvârșirea unității între creștini după exemplul Sfântului Iosafat”.
Frații din Ordinul Societatea lui Isus – Iezuit (SJ), au adus în procesiune cartea, în care este descrisă spiritualitatea Ignațiană. Carisma SJ: învățământ, formarea tinerilor, direcțiune spirituală, exerciții spirituale… Toate, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu, adică: Omnia ad maiorem Dei gloriam. Alături de frații Iezuiți se află Surori din Congregațio Jesu, cu care împărtășesc aceeași carismă.
Au urmat călugării din Ordinul Fraților Minori Capucini. Frații franciscani au adus în procesiune, ca simbol, crucea franciscană – de pe care Isus i-a vorbit Sfântului Francisc – și cingolul – funia pe care ei o poartă la brâu (ce exprimă sărăcia), funie care are trei noduri, expresii ale ascultării, sărăciei și castității. Carisma franciscanilor este: „să te faci tuturor toate: rugăciune, slujire, pastorație…”, dar, ceea ce le caracterizează viața și misiunea este „minoritatea”, în sensul de a fi mici, săraci.
S-a prezentat și Societatea Surorilor Sociale. Surorile au adus, ca simbol, breviarul, cartea de rugăciune, ce arată că surorile participă, prin rugăciunea lor continuă, la creșterea Bisericii. Ca și carismă, surorile împărtășesc spiritualitatea benedictină. Au o comuniune profundă cu Spiritul Sfânt și, totodată, au activități sociale, vin în sprijinul celor defavorizați.
La încheiere, toate persoanele consacrate au fost invitate în fața Sf. Altar, împreună cu Episcopul și cu preoții, în acordurile cântării „Magnificat”, pentru a imortaliza acest moment de celebrare a propriei vocații, dar și pentru a mărturisi, toți împreună, bucuria slujirii lui Dumnezeu, căruia s-au încredințat cu totul, pentru întreaga viață, spre a-i aparține în veșnicie.
