Sfântul Părinte Papa Francisc și-a exprimat condoleanțele sale pentru moartea cardinalului indian Simon Lourdusamy, prefect emerit al Congregației pentru Bisericile Orientale. Prelatul împlinise recent 90 de ani.
Într-un mesaj adresat arhiepiscopului de Pondicherry și Cuddalore, mons. Anthony Anandarayar, Pontiful îl amintește cu gratitudine înaintea lui Dumnezeu pe cardinalul Lourdusamy, viața lui preoțească ”dedicată vestirii Evangheliei, mai întâi în India și apoi în slujirea Bisericii universale”. Totodată, Sfântul Părinte a dat asigurarea rugăciunilor sale la ”Dumnezeu, Părintele îndurărilor”, ca să primească ”în pacea și bucuria cerului ”sufletul nobil” al cardinalului răposat.
Funeraliile vor fi celebrate joi, 5 iunie, la 11.30, la Altarul Catedrei Sfântului Petru, în bazilica vaticană, fiind prezidate de cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor. La încheierea celebrării euharistice, Papa Francisc va prezida riturile ”Ultima Commendatio” și ”Valedictio”.
Sursa:ro.radiovaticana.va