Sfântul Părinte a primit în audiență în data de 11 septembrie a.c., membrii asociației naționale din Italia a muncitorilor mutilați și a invalizilor de muncă (ANMIL) cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înființare.
Remarcând că anul 1943 era un timp decisiv pentru Italia în al Doilea Război Mondial, papa Francisc a spus membrilor asociației că ei au făcut primii pași ca asociație într-un context ”care ne amintește că orice conflict armat aduce cu sine șiruri de mutilați, chiar și astăzi, și că populația civilă suferă consecințele dramatice ale acelui nebunii care este războiul. Odată terminat conflictul, rămân ruinele, inclusiv în trupuri și în inimi, iar pacea trebuie construită zi de zi, an de an, prin tutelarea și promovarea vieții și a demnității ei, începând de la cei mai slabi și de la cei mai dezavantajați”.
Papa a mulțumit asociației pentru demersurile pe care le întreprinde în favoarea victimelor accidentelor de muncă, a văduvelor și a orfanilor celor căzuți. ”Îi am încă în minte”, a adăugat spontan și cu mâhnire Sfântul Părinte, ”pe cei cinci frați uciși de tren în timp ce erau la lucru. Vă mulțumesc pentru că țineți vie atenția asupra temei siguranței la locul de muncă, unde se întâmplă încă atât de multe morți și nenorociri”.
Papa Francisc: ”Tragediile și dramele la locurile de muncă nu încetează, din păcate, în ciuda tehnologiei de care dispunem pentru a favoriza locuri și timpi siguri. Uneori, se pare că auzim un buletin de război. Aceasta se întâmplă atunci când munca se dezumanizează și, în loc să fie un mijloc prin care ființa umană se realizează pe sine punându-se la dispoziția comunității, devine o cursă exasperată după profit. Acest lucru e urât. Tragediile încep când scopul nu mai este omul, ci productivitatea, iar omul devine o mașină de producție. (...) Siguranța muncii este ca aerul pe care-l respirăm: ne dăm seama de importanța lui numai când începe, tragic, să lipsească și întotdeauna este prea târziu!”.
Ca în parabola Bunului samaritean (cf. Luca 10,30-37), în care toți trec pe lângă cel rănit fără a-l ajuta, la fel se întâmplă și în domeniul muncii: ”se merge înainte ca și cum nu ar fi nimic, devotați la idolatria pieței. Dar nu putem să ne obișnuim cu accidentele de muncă, nici să ne resemnăm la indiferența față de accidente. Nu putem accepta rebutarea vieții umane. Morțile și accidentele sunt o tragică sărăcire socială care-i privește pe toți, nu doar întreprinderile sau familiile afectate. Nu trebuie să încetăm să învățăm iar și iar arta de a avea grijă unii de alții, în numele umanității comune. Siguranța, într-adevăr, nu este doar garantată de o bună legislație, care trebuie respectată, dar și de capacitatea de a trăi ca frați și surori la locurile de muncă”.
Sfântul Apostol Paul, gândindu-se la valoarea corporeității, pune o întrebare extrem de actuală: ””Nu știți că trupul vostru este templul Spiritului Sfânt care locuiește în voi și pe care îl aveți de la Dumnezeu și că voi nu mai sunteți ai voștri?”. Apoi încheie: ”Preamăriți-l, așadar, pe Dumnezeu, în trupul vostru!” (1 Corinteni 6,19-20). Apostolul se referă aici la afectivitate, iar papa a spus că putem lărgi privirea și la domeniul muncii.
Papa Francisc: ”Dacă trupul este templu al Spiritului Sfânt, înseamnă că prin îngrijirea fragilității lui noi îi aducem preamărire lui Dumnezeu. Umanitatea este, așadar, «lăcașul de cult», iar îngrijirea ei este atitudinea cu care colaborăm la lucrarea însăși a Creatorului. Atât de departe ajunge credința creștină: centralitatea persoanei, ca templu al Spiritului Sfânt, nu cunoaște rebuturi, nu cunoaște [relația de] vânzare-cumpărare sau trocuri cu viața umană. Nu se poate, în numele unui profit mai mare, să ceri prea multe ore de lucru, ducând la scăderea concentrării, sau să consideri formele de asigurare sau cererile de siguranță drept cheltuieli inutile și pierderi ale câștigului”.
”Siguranța muncii”, a reluat papa, ”este parte integrantă din cura persoanei, mai mult, pentru un angajator, este prima îndatorire și prima formă de bine. Sunt răspândite, în schimb, forme care merg în direcția opusă și care, într-un cuvânt, se pot numi de carewashing. Se întâmplă atunci când întreprinzătorii sau legislatorii, în loc să investească în domeniul siguranței, preferă să-și spele conștiința cu vreo faptă de binefacere. Este urât... În acest fel, ei pun imaginea lor publică mai presus de toate celelalte, prezentându-se ca binefăcători în cultură și sport, în fapte bune, punând la îndemână opere de artă sau edificii de cult, dar nu acordă atenție faptului că, după cum învață un mare părinte și învățător al Bisericii, «gloria lui Dumnezeu este omul cel viu» (Sf. Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, IV, 20,7). Aceasta este prima muncă: a se îngriji de frați și de surori, de trupul fraților și al surorilor. Responsabilitatea față de lucrători este prioritară: viața nu se târguiește pentru niciun motiv, cu atât mai puțin dacă este săracă, precară și fragilă. Suntem ființe umane, nu mașinării; persoane unice, nu piese de schimb, iar de atâtea ori, unii lucrători sunt tratați ca piese de schimb”.
Reînnoindu-și gratitudinea pentru activitatea asociației, papa a încredințat membrii acesteia ocrotirii Sfântului Iosif, patronul tuturor muncitorilor, ca să ajute ”societatea să progreseze din punct de vedere cultural, să înțeleagă că ființa umană este mai presus de interesul economic, că orice persoană este un dar pentru comunitate și că a mutila sau a face să devină invalidă una singură rănește întregul țesut social”.
