Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO/VIDEO: Chemare la a fi mărturisitori ai Adevărului: Vizită pastorală și hram la Cormaia, protopopiatul Rodna

 
FOTO/VIDEO: Chemare la a fi mărturisitori ai Adevărului: Vizită pastorală și hram la Cormaia, protopopiatul Rodna
  • 31 Aug 2023
  • 1039

În sărbătoarea „Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul”, 29 august 2023, Preasfinția Sa Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla, a vizitat parohia greco-catolică Cormaia (lângă Sângeorz-Băi). Ierarhul a fost primit cu multă bucurie de pr. paroh Nicolae Jarda – preot la Cormaia, dar și păstor al credincioșilor din Sângeorz-Băi -, în fața bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”. Primirea Episcopului s-a făcut în mod tradițional: tineri în port popular i-au oferit pâine și sare, a urmat salutul copiilor, al preoților, al oficialităților, între care primarul orașului Sângeorz-Băi, Bota Cătălin, și viceprimarul, Pop Cristian.

După un moment de pregătire pentru Sfânta Liturghie în biserică, Ierarhul și preoții au ieșit în procesiune și s-au îndreptat spre Altarul exterior amenajat pentru celebrările în aer liber. Împreună cu Episcopul de Cluj-Gherla, s-au reunit în rugăciunea cea mai profundă a Bisericii – Sfânta Liturghie, în jur de 15 preoți, cei mai mulți din protopopiatul Rodna. Împreună cu ei au mai fost: pr. Cristian David, rector al mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca, pr. Laurean Daboc, călugăr al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, pr. Ioan Puie din Tihău, pr. Ovidiu Lăpuște din Cluj-Napoca (Mănăștur I), precum și studenți ai Seminarului „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca.

Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie arhierească având alături la masa Altarului pe pr. Nicolae Jarda și pr. Ioan Frișan din Bistrița. Răspunsurile liturgice le-a dat corul bisericii „Sf. Gheorghe” din Sângeorz-Băi, împreună cu coriștii cântând surori ale Congregației Maicii Domnului și studenți seminariști. A dirijat Rareș Flore, student teolog. Credincioși din Cormaia, Sângeorz-Băi, Feldru, Ilva Mică, Năsăud, Șanț, Maieru, Salva, Runcu Salvei, Telciu, dar și alte localități ale Eparhiei de Cluj-Gherla – precum Bistrița, Cluj-Napoca – au luat parte la Sfânta Jertfă Liturgică, răspândiți în grupuri mari sau mici în zonele umbrite de ramurile copacilor, în spațiul generos al grădinii ce împresoară biserica.

Surori ale Congregației Maicii Domnului, surori baziliene, călugări ai Ordinului Sfântului Vasile cel Mare au fost de asemenea de față, alături de membre ale Reuniunii Mariane, de tineri din ASTRU (care au încheiat recent câteva zile de campus în zona pitorească din Cormaia). Copii și tineri, dar și persoane vârstnice, purtau frumoasele costume populare specifice zonei, toți împreună – Ierarh, preoți și seminariști, persoane consacrate, credincioși – formând o imagine a bogăției, diversității, vitalității și frumuseții Bisericii în rugăciune.

***

Preasfinția Sa Claudiu a condus credincioșii, prin cuvântul de învățătură, în spațiul spiritual evanghelic. A pornit de la cadrul natural, pitoresc în care avea loc celebrarea, „care ne aduce aminte de acele locuri în care Isus împreună cu ucenicii întâlneau poporul lui Dumnezeu și, în frumusețea creației, Isus vorbea tuturor despre bunătatea, despre iubirea și despre îndurarea lui Dumnezeu”. Pentru că, a continuat, „așa este și locul în care astăzi ne găsim și care ne aduce aminte, prin frumusețea lui, de un Dumnezeu care ne iubește, care are grijă de noi, care este aproape de noi și care prin Sfânta Evanghelie, prin toate tainele Bisericii, prin toate harurile pe care le revarsă peste noi, își manifesta iubirea Lui”.

Ierarhul s-a oprit apoi la semnificația sărbătorii, în care „se confruntă, se întâlnesc, împărăția acestei lumi și Împărăția Cerurilor. Evanghelia de astăzi (Mc 6, 14-30) ne vorbește despre un banchet, despre un ospăț și dacă privim superficial la acest banchet, pare un banchet perfect: este un banchet la care participă Împăratul, la care participă toată Curtea, un banchet unde, cu siguranță, se găsește absolut tot: abundență, bogăție, plăceri… Cu toate acestea, chiar dacă pare un banchet perfect, el își revelează adevărata natură atunci când banchetul se încheie cu moartea lui Ioan Botezătorul.” A continuat: „dacă privim cu atenție și punem față în față banchetul acestei lumi cu banchetul Împărăției Cerurilor, vedem unde stau diferențele între Împărăția Cerurilor și Împărăția acestei lumi”.

Privind pericopa evanghelică a sărbătorii context, a spus: „dacă banchetul acestei lumi se termină cu moartea lui Ioan Botezătorul, urmează un alt ospăț: Isus este împreună cu apostolii și cu mulțime mare și se așază pe iarbă (așa cum suntem astăzi aici), și, acolo, în fața lor, înmulțește pâinile și peștii. Pare un banchet sărăcăcios. Atunci când Isus le cere ucenicilor să dea de mâncare poporului așezat pe iarbă, ucenicii își manifestă neputința: nu au aproape nimic, au câțiva pești și câteva pâini. Cum să hrănească mii de oameni? Dar acest aparent nimic, această sărăcie, se transformă atunci când este dusă în fața lui Dumnezeu, a lui Isus. Atunci când puținele pâini și puținii pești ajung în fața lui Isus, acesta ridică ochii înspre Cer – pentru a ne aduce aminte de unde ne vin toate bunurile, toate darurile -, mulțumește lui Dumnezeu și binecuvântează, iar apoi împarte oamenilor așezați pe iarbă. Și puținătatea darurilor pe care apostolii le aduc în fața lui Isus se transformă în adevărată abundență, banchetul, ospățul pe care Isus îl propune este un banchet al vieții, care ne ajută să trecem de la moarte la viață.”

Preasfinția Sa Claudiu a arătat: „Iată de ce este atât de importantă sărbătoarea de astăzi, iubiți credincioși, fiindcă ne aduce aminte de identitatea noastră: noi aparținem Împărăției Cerurilor, suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu. Dar, mai apoi, ne ajută să discernem viața în care trăim, să încercăm să vedem dincolo de plăcerile și de bogățiile aparente ale acestei lumi, să vedem cum se termină un ospăț și celălalt.” Pentru că „Ioan Botezătorul nu face nimic greșit. El doar spune lucrurilor pe nume. Îi spune Împăratului, fără frică: «nu poți să trăiești cu femeia fratelui tău». Cu toate acestea, deși el nu greșește, deși arată lucrurile așa cum sunt, viața lui se încheie în mod tragic pentru lumea aceasta. Fiindcă femeia cu care trăiește Irod, pentru a nu mai auzi cuvintele lui, pentru a nu mai fi tot timpul pusă la zid de adevăr, alege să distrugă adevărul, să îl distrugă pe cel care proclamă adevărul.”

Pornind de la acest episod evanghelic, Preasfinția Sa Claudiu a făcut un paralelism cu viața Episcopilor martiri greco-catolici, despre care a spus: „Ce au făcut rău în afară de a spune lucrurilor pe nume? În fața unui regim ateu, ca regimul comunist, ei au proclamat credința în Dumnezeu și au spus celor mari din această lume că lucrurile pe care le fac nu sunt conforme cu adevărul, cu dreptatea, cu poruncile lui Dumnezeu.” Ca urmare, „li s-a cerut și lor, ca lui Ioan Botezătorul, să tacă. Și, fiindcă nu au tăcut, au fost aruncați în temniță – la fel ca Ioan Botezătorul – și omorâți. Aceasta este soarta prorocilor în această lume, fiindcă lumea nu iubește adevărul, lumea nu vrea să audă lucrurile urâte pe care le face.”

A afirmat că prezența credincioșilor la sărbătoare și la celebrarea liturgică sunt expresie a unei alegeri: „Suntem astăzi aici fiindcă noi nu suntem din lume, nu vrem să aparținem lumii acesteia și ospățului acestei lumi care se termină invariabil cu moartea. Noi îi aparținem lui Dumnezeu și ne manifestăm această apartenența prin viața noastră.” Iar, pentru cei ce cred în Dumnezeu, adevărul propriei vieți rezidă în asumarea cuvântului Episcopului Iuliu Hossu: «Credința noastră este viața noastră». Acest cuvânt „reflectă felul în care trăim credința pe care o avem. De aceea suntem aici, pentru un ospăț diferit de ospățul lumii: Ospățul la care noi participăm este Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie avem puține lucruri, avem câteva bucățele de pâine, dar, în numele lui Isus, la fel ca Isus, preoții ridică ochii în spre Cer, mulțumesc lui Dumnezeu, binecuvântează această pâine și ea devine pentru toți cei care participă la Banchetul Împărăției lui Dumnezeu, hrană pentru viața veșnică.”

Preasfinția Sa Claudiu a chemat în primul rând la trăirea credinței și a chemat la mărturie: „Prin gesturile pe care le facem, prin alegerile pe care le facem zi de zi, noi suntem chemați să dăm mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu. Nu întotdeauna reușim, există momente în care alegem și noi Împărăția acestei lumi fiindcă este o alegere mai comodă, mai ușoară, o alegere care nu implică suferință, nu implică cruce. Și Episcopilor noștri li s-au propus oferte care să ocolească Calea Crucii, care să ocolească moartea. Dar Episcopii noștri au știu cine sunt și ce aleg, au știut Cui aparțin și iată că noi, astăzi, îi numim «Fericiți». Ei se află la Ospățul Împărăției Cerești împreună cu Isus, cu Maica Sfântă, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cu toți sfinții și îngerii din Cer. Asta ne promite Dumnezeu și nouă, pentru asta ne-a creat, pentru asta S-a jertfit pentru noi: ca noi să scăpăm din această lume – care este oricum vremelnică, așa cum vremelnice sunt și plăcerile și bogățiile ei – și să ne ancoram în Împărăția Cerurilor, acolo unde este viața veșnică”. Și pentru a alege în fiecare zi calea spre Împărăția Cerească, a continuat, „ne este de mare ajutor prezența Maicii Sfinte”, cea care „a lăsat ca planul lui Dumnezeu să se împlinească în viața ei, a spus cuvântul lui Dumnezeu: «fie mie după cuvântul Tău»”.

Preasfinția Sa Claudiu a arătat calea de urmat, a indicat și ajutorul care stă la dispoziție celui care alege această cale, dar, a atenționat: „este o luptă pe care doar noi putem să o ducem” și, la fel ca martirii și mărturisitorii Bisericii, „în fiecare zi să spunem și noi «nu» acestei lumi și «da» lui Dumnezeu”. A mai spus: „Noi suntem chemați să redăm adevărata identitate lumii în care trăim, să aducem aminte oamenilor că totul este creație și dar al lui Dumnezeu. Și dacă facem așa, de multe ori vom simți o sabie, la fel ca Maica Sfântă, care ne străpunge inima, de multe ori va trebui să dăm o mărturie dureroasă pentru credința noastră – și, cu siguranță nu vom fi la banchetul lui Irod, nu vom vedea abundență mâncărurilor, nu vom simți plăcerile banchetului lui Irod –, dar, nu vom simți nici împunsătura morții de la finalul banchetului. Vom trăi în armonie cu natura, așa cum suntem astăzi aici, vom simți că suntem creaturile lui Dumnezeu, că Dumnezeu este tot timpul lângă noi, că Isus Cristos nu ne abandonează niciodată, că ne dă harul Său, ajutorul Său, că Maica Sfântă este tot timpul lângă noi, că sfinții îngeri și arhangheli ne ajută, Episcopii noștri martiri ne întăresc pe drumul nostru.”

„Și, chiar în puținătatea sau sărăcia noastră, știm că suntem bogați de prezența lui Dumnezeu. Atunci Ioan Botezătorul nu va mai fi un exemplu îndepărtat, ci vom simți ca și misiune a noastră ceea ce Ioan Botezătorul face în Evanghelie: vom pregăti calea Domnului în sufletele noastre și pentru toți ceilalți. Dacă facem așa, dacă vom trăi în felul acesta, ne vom regăsi cu toții în Împărăția Cerurilor, așa cum suntem astăzi aici.” Și, „suntem aici, nu pentru a ne întâlni doar unii cu alții, suntem aici pentru a-l întâlni pe Isus Cristos prezent astăzi aici așa cum era prezent acum peste 2000 de ani. Isus este prezent astăzi, aici. Isus ne întreabă pe fiecare dintre noi ce vrem să facem, ce alegem. Cuvântul Evangheliei ne vorbește fiecăruia dintre noi și cu toții suntem chemați să spunem împreună cu Maica Sfântă: «Fie mie după cuvântul Tău». De fiecare dată suntem chemați să acceptăm cuvântul Evangheliei și atunci Evanghelia se întrupează în viața noastră, Evanghelia nu va mai fi o carte pe care o citim, ci va fi cuvânt viu al lui Dumnezeu în sufletele noastre, în viața aceasta și în viața cea de veci. Amin.”

***

La încheiere, pr. Nicolae Jarda a mulțumit Preasfinției Sale Claudiu „pentru că ați venit ca urmaș al Apostolilor și Episcop al nostru să ne întăriți în credință”. A mulțumit tuturor celor care s-au unit în rugăciune și au luat parte la celebrare și a oferit Preasfinției Sale Claudiu, asigurându-l de rugăciunea, comuniunea și iubirea comunităților din Sângeorz-Băi și Cormaia, în semn de mulțumire, o icoană a Maicii Domnului. Din partea credincioșilor, pr. paroh a adresat Episcopului de Cluj-Gherla invitația de a reveni an de an la Cormaia și să considere acest loc „acasă”.

Preasfinția Sa Claudiu a adresat mulțumiri „pentru că am fost cu toții astăzi împreună”, a mulțumit corului, tuturor care au participat, a mulțumit „lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru această zi minunată. Liturghia de astăzi, comuniunea pe care am simțit-o, să rămână în continuare în sufletele noastre și să ne simțim cu adevărat o familie, familia lui Dumnezeu, frați și surori între noi”. La final, toți cei prezenți au participat la o agapă fraternă. Sfânta Liturghie celebrată la Cormaia a fost transmisă în direct și de postul Radio Maria, pentru toți cei care au dorit să se unească în rugăciune. De asemenea, a fost de față televiziunea Impact TV.

  • Scurt istoric al bisericii din Cormaia:

Situată într-o zonă de o frumusețe aparte, la înălțime, împrejmuită de coline împădurite, biserica „Sf. Ioan Botezătorul” a fost edificată, prin grija pr. Nicolae Jarda – pe terenul donat de părinții săi, Jarda Maxim și Lucreția -, în perioada 1999-2000, imediat după deschiderea parohiei greco-catolice Cormaia. Cu ocazia încheierii unor lucrări de renovare, a fost sfințită masa altarului, la 25 august 2019, de către Episcopul de atunci, Preasfinția Sa Florentin, în masă fiind așezate moaște ale Fericitului Episcop Iuliu Hossu.

De asemenea, la aceeași dată, a fost binecuvântat un bust al Cardinalului Iuliu Hossu situat lângă biserică și o poartă maramureșeană situată la baza dealului, pe drumul care urcă spre locașul de închinare, purtând inscripționate cuvintele lui Isus: „Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin Mine, va fi mântuit” (Ioan 10,9).

 


 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro