de Simone Caleffi
Józef şi Wiktoria Ulma, şi apoi Stasia, Basia, Władzio, Franuś, Antoś, Marysia şi chiar un prunc încă nenăscut vor fi înscrişi printre fericiţii din martirologiul roman la 10 septembrie 2023. Dată istorică, pentru că niciodată în istoria Bisericii Catolice nu s-a trecut la beatificarea în bloc a doi soţi şi a celor şase copii născuţi şi a celui doar zămislit. Pentru acest motiv, episcopii polonezi au decis să adreseze tuturor credincioşilor din naţiunea lor o scrisoare, cu scopul de a oferi contemplaţiei o familie contemporană care a arătat frumuseţea şi valoarea unei căsătorii întemeiate pe Cristos: "În aşteptarea beatificării, să privim la exemplul unei familii extraordinare care a ajuns la sfinţenie în circumstanţele obişnuite ale vieţii. Este o inspiraţie pentru căsătoriile şi familiile contemporane".
Care este astăzi valoarea unei căsătorii creştine? Ce o distinge de alte tipuri de familie, eventual foarte bune, dar neanimate de credinţa în Isus ca Fiu al lui Dumnezeu? Se porneşte de la îndemnul pe care Isus îl adresează ascultătorilor săi în evanghelie: "Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit" (Mt 5,48). Dumnezeu, în Cristos, îi cheamă pe toţi la desăvârşire, care nu este numai o calitate morală sau rodul unui efort ascetic uman, ci realizarea unui cuvânt veterotestamentar: "Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră" (Gen 1,26). "Familia" lui Dumnezeu - a se nota pluralul - dăruieşte fiinţei umane însăşi "stofa" sa de sfinţenie, aşa cum se citeşte într-o ulterioară carte a Revelaţiei: "Iar voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt; eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai mei" (Lev 20,26). Conciliul Vatican II, recitind pentru omul contemporan cuvântul lui Dumnezeu, afirmă: "Chemarea la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii se adresează tuturor celor care cred în Cristos, oricare ar fi starea şi condiţia lor. Toţi sunt chemaţi la sfinţenie... Pentru a dobândi această desăvârşire, credincioşii trebuie să-şi folosească puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, urmând exemplul său şi deveniţi conformi cu imaginea sa, supunându-se în toate voinţei Tatălui, să se consacre din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui. Astfel, sfinţenia Poporului lui Dumnezeu va creşte în roade îmbelşugate, după cum prea bine o dovedeşte, în istoria Bisericii, viaţa atâtor sfinţi" (Catehismul Bisericii Catolice, 2013).
Până aici s-a vorbit la un nivel personal, prin citatele pe care episcopii polonezi înşişi le-au inserat în scrisoarea trimisă credincioşilor, dar - aşa cum scrie Papa Francisc - "Sfinţirea este un drum comunitar, care trebuie parcurs doi câte doi. Aşa o oglindesc unele comunităţi sfinte. În diferite ocazii, Biserica a canonizat întregi comunităţi care au trăit eroic evanghelia sau care au oferit lui Dumnezeu viaţa tuturor membrilor lor. Să ne gândim, de exemplu, la cei şapte sfinţi fondatori ai Ordinului Slujitorilor Mariei, la cele şapte fericite călugăriţe din prima mănăstire a Vizitaţiunii din Madrid, la Sfântul Paul Miki şi însoţitorii martiri din Japonia, la Sfântul Andrei Taegon şi însoţitorii martiri din Coreea, la Sfinţii Rocco Gonzáles şi Alfonso Rodríguez şi însoţitorii martiri din America de Sud. Amintim şi mărturia recentă a călugărilor trapişti din Tibhirine (Algeria), care s-au pregătit împreună pentru martiriu. În acelaşi mod, există multe cupluri sfinte de soţi, în care fiecare dintre ei a fost instrument pentru sfinţirea celuilalt" (Gaudete et exsultate, 141).
Aşadar, calea specială şi specifică pentru sfinţirea celor botezaţi este viaţa matrimonială inaugurată de sacrament. Şi totuşi, aşa cum mărturisesc şi soţii Ulma, viaţa creştină care porneşte de la unirea cu Dumnezeu acolo nu se opreşte, ci se transferă în slujirea fraţilor care sunt mai mult în necesitate: "Józef şi Wiktoria Ulma, împreună cu cei şapte copii ai lor, şi-au dat viaţa pentru a salva familiile ebraice în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Au făcut asta în numele fidelităţii faţă de Cristos şi conform poruncii de a-l iubi pe aproapele. Moartea lor eroică a fost apogeul iubirii jertfelnice realizate zi după zi, în circumstanţele obişnuite ale vieţii conjugale şi familiale", scriu prelaţii polonezi.
Cu adevărat, în căsătorie, nu contează atât aniversările sau momentele solemne, chiar dacă se înţelege bine semnificaţia lor, ci - s-ar putea spune - routine cotidiană care din monotonă se transformă în vrednică de iubire, în măsura în care soţii contemplă viaţa ascunsă a lui Cristos în cei treizeci de ani de la Nazaret. Pentru familiile din al treilea mileniu rămâne valabilă asigurarea care se poate citi în textele fundamentale ale Bisericii, dar şi în ceea ce priveşte relaţiile pe care soţii le au cu Isus: "El rămâne împreună cu ei, le dă puterea să-l urmeze, luându-şi crucea, să se ridice din nou după căderile lor, să se ierte reciproc, să poarte fiecare povara celuilalt" (Catehismul Bisericii Catolice, 1642). Aşadar, sfinţenia şi pentru familiile de astăzi înseamnă a primi de la Dumnezeu viaţa şi a fi capabili de a o transmite, aşa cum s-a amintit chiar de sfântul papă polonez: "Misiunea fundamentală a familiei este slujirea adusă vieţii, realizarea de-a lungul istoriei a binecuvântării originare a Creatorului, transmiţând în generaţie imaginea divină de la om la om" (Familiaris consortio, 28). Asta au făcut martirii din Markowa, aşa cum s-a subliniat de Papa Francisc în audienţa generală din 28 noiembrie 2018: "Această numeroasă familie de slujitori ai lui Dumnezeu, care aşteaptă beatificarea, să fie pentru noi toţi un exemplu de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de poruncile sale, de iubire faţă de aproapele şi de respect faţă de demnitatea umană".
Cât de important ar fi, chiar şi în faţa faptelor dramatice pe care în fiecare zi ştirile le introduc în viaţa persoanelor, ca părinţii să poată da un exemplu aşa de frumos copiilor, astfel încât să-i determine să meargă pe urmele lor! Sfânta Tereza de Calcutta spunea că iubirea începe şi se dezvoltă în casă. Venerabilii slujitori ai lui Dumnezeu Józef şi Wiktoria mărturisesc că din casa lor a curs o viaţă care s-a iradiat la ceilalţi. Nenumăratele jertfe şi acte de iubire pe care le-au făcut aceşti părinţi, pentru care nimeni nu trebuia lăsat fără ajutor, i-au dus până la martiriu împreună cu copiii. Şi omul n-a putut să despartă ceea ce Dumnezeu a unit.
(După L'Osservatore Romano, 6 iulie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
