Miercuri, 14 aprilie 2014, la Librăria Surorilor Pauline din Bucureşti, a avut loc lansarea cărţii Preasfinţiei Sale Mihai: „Curajul de-a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieţii” în prezenţa P.S. Cornel Damian şi al unui important număr de preoţi, călugări, surori şi credincioşi.
O frumoasă incursiune în universul cărţii a fost făcută de D-l Mircea Dunca, istoric de artă şi membru al comunităţii greco catolice din capitală.
Încă de pe contracoperta în, P.S. Mihai precizează contextul apariţiei lucrării: Bucureşti – „Sionul aspiraţiilor noastre naţionale” (Iuliu Hossu) – oraş al contrastelor: frumos şi decadent, dar care „ştie să-şi arate şarmul”, unde incertitudinea prezentului, vidul de valori etico-morale şi dezorientarea socio-politică sunt o permanenţă cotidiană.
Din introducere autorul ne imersează în universul credinţei şi-l determină pe cititor să experimenteze pe parcursul lecturii „gustul extraordinar al Cerului”. Capitolele cărţii sunt gradate de motto-uri judicios alese din marii teologi şi gânditori, asupra rostului creştinului de a fi în lume, alături de semenii săi, mai ales în lumea zilelor noastre bombardate informaţional, în care toţi comunică cu toţi, dar puţini au cu adevărat ceva de spus. O lume în care cei îndrituiţi a conduce treburile cetăţii şi destinele noastre, priviţi fiind prin lentila corectitudinii civice „şi cei mai curaţi au râie” (Indro Montanelli).
Remarcabile sunt paginile dedicate Sfântului Părinte Papa Francisc, subliniindu-se fraternitatea şi solidaritatea, milostivirea şi smerenia cu care un bun creştin trebuie să-şi pecetluiască faptele de fiecare zi „fiindcă bucuria, respectul pentru celalalt şi, mai ales seninătatea unităţii creştine nu sunt de o parte sau de alta a taberelor, ci mult, mult… deasupra” (pag. 46).
Sâmbătă 10 mai 2014, Sfântul Părinte Papa Francisc în faţa a 300 de mii de tineri, elevi şi studenţi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma îi îndemna: „Trei limbi trebuie să învăţaţi: limba minţii (a creierului) – raţiunea, limba inimii – iubirea şi limba mâinilor – a faptelor”. Citim în cartea Preasfinţitului Mihai la pagina 79: „să punem alături de ascuţimea inteligenţei profunzimea inimii, păstrând ţelul interior acolo unde a fost stabilit de Dumnezeu”. Fericita sintonie a Vlădicului nostru, cu Ierarhul nostru din Scaunul Petrin.
Citatele inspirat alese din exegetul şi teologul Soloviov, precum şi cele din marele convertit Chesterton vin să argumenteze aspiraţia intrinsecă a creştinului, de-a urma calea mântuirii, pentru a ajunge acolo unde Cristos ne-a precedat: în Împărăţia Atotputernicului şi Preamilostivului Tată ceresc, alături de care trăieşte şi domneşte în unitatea Spiritului Sfânt.
Cartea se încheie cu un „desert intelectual” de profunzime: cugetări sau aforisme – licurici de lumina în întunericul metafizic care ne bântuie uneori. Pentru aceasta nu trebuiesc numai citite ci şi recitite. Improvizaţia – ca soluţie imperativă de moment, nu le iese decât celor care sunt profund conectaţi domeniului în care activează, cunoscând în profunzime, cu detalii, aspecte care scapă diletantului. O ştiu foarte bine aceasta marii interpreţi şi specialişti din varii domenii. Autorului cărţii de faţă i-a ieşit.
Prof. Ioan Făgeţan
Sursa:www.vicariatbucuresti.ro
