Era o vreme în care duminica de astăzi era momentul chemării catehumenilor. Cei prezenți în biserică erau invitați să-i aducă pe cei apropiați lor pentru a începe cateheza menită să-i conducă spre taina sfântului Botez. Citită într-un astfel de context, evanghelia de astăzi ni se adresează și nouă pentru a-l vesti pe Domnul celor care încă nu l-au cunoscut sau mai degrabă, în zilele noastre, celor care au auzit de Isus dar nu l-au întâlnit cu adevărat. În prima duminică din Post am auzit cuvintele prin care primii ucenici făceau acest lucru, dorind să împărtășească și altora bucuria descoperirii lui Cristos prin binecunoscuta exortație: vino și vezi! Asta suntem invitați să facem și noi. Există însă și persoane pe care ceva le împiedică să ajungă la Isus și pe care suntem datori să le purtăm pe umerii noștri în chip spiritual. Cine știe câti ne-au purtam și pe noi în rugăciunile lor înspre Cristos, atunci când una sau alta dintre paraliziile noastre interioare ne împiedicau să mergem pe picioarele noastre…
Evanghelia pe care tocmai am auzit-o reprezintă un pas în plus pe calea convertirii la care suntem chemați în această perioadă de post, fiindcă suntem dincolo de invitația inițială, dincolo de ceea ce noi putem descoperi cu ochii trupești. Mântuitorul se revelează astăzi ca și “Fiu al omului”, făcând astfel apel la profeția lui Daniel. Proorocul din Vechiul Testament vorbește despre acest personaj misterios ce are toată puterea în Cer și pe pământ, ca având puterea de a vindeca bolile și de a ierta păcatele oamenilor. Vindecarea slăbănogului de astăzi împletește exact aceste două aspecte și vine ca o confirmare a acestui titlu. Ucenicii și toți cei prezenți înțeleg că Isus din Nazaret nu este un simplu taumaturg sau un simplu rabbi, și percep chiar fără a înțelege pe deplin, că profețiile încep să se împlinească: “asemenea lucruri n-am văzut niciodată.”
Dacă în prima Duminică din Post eram invitați să redescoperim întâlnirea noastră dintru început cu Mântuitorul și implicit vocația noastră, astăzi suntem chemați să mediem această întâlnire sau în unele cazuri reîntâlnire și pentru frații nostri. Cel vindecat și iertat de păcate astăzi, este adus în fața lui Isus de patru prieteni. Este primit de Isus nu pentru credința lui, ci pentru credința celor patru. Împreună cu ei, să-i purtăm și noi în rugăciune pe frații noștri la picioarele lui Isus. Este chemarea pe care Biserica ne-o adresează încontinuu la Sfânta Liturghie: “pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm”.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mc 2,1-12
În vremea aceea, intrând Isus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Isus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Isus, cu spiritul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: de ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: zic ţie: scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi dădeau marire lui Dumnezeu, zicând: asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
