de cardinal Giovanni Battista Re
decan al Colegiului Cardinalilor
În arcul întregii sale vieţi - ca preot, teolog, arhiepiscop şi apoi papă - Joseph Ratzinger s-a remarcat în vestirea cu claritate şi cu vigoare a cuvântului lui Dumnezeu lumii din timpul nostru, în dialog cu culturile şi spunând lucruri profunde în mod comprehensibil pentru toţi.
Pontificatul său este caracterizat mai ales de bogăţia magisteriului său, care tindea să-l facă pe Dumnezeu prezent în lumea de astăzi, punându-l pe Cristos în centrul reflecţiilor sale şi dedicându-se pentru a face să se înţeleagă că creştinismul este o veste bună şi pentru bărbatul şi femeia de astăzi.
Încă am vie în minte convingerea cu care Papa Ioan Paul al II-lea l-a voit pe cardinalul Ratzinger aici la Roma ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Îmi amintesc când, invitat la cină la masa papei împreună cu Monseniorul Eduardo Martínez Somalo, substitut al Secretariatului de Stat, papa ne-a comunicat că drept succesor al cardinalului Šeper - care, din cauza vârstei, a prezentat renunţarea la funcţia de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei - s-a gândit la cardinalul Joseph Ratzinger, pe atunci arhiepiscop de München în Bavaria. Ne-a ilustrat că îl considera persoana cea mai potrivită pentru următoarele trei motive: este un mare teolog, care are prestigiu şi autoritate în lume datorită publicaţiilor sale; este sigur în ceea ce priveşte doctrina, motiv pentru care se va angaja împotriva oricărei forme de deviere doctrinară; a participat ca expert la Conciliul al II-lea din Vatican şi prin urmare cunoaşte în profunzime învăţăturile Conciliului al II-lea din Vatican.
În faţa propunerii acestei transferări la Roma, cardinalul Ratzinger a afirmat că era arhiepiscop de München de scurt timp şi că de puţin timp pusese în şantier câteva iniţiative.
În faţa îndoielilor cardinalului Ratzinger, Papa Ioan Paul al II-lea n-a avut ezitări: a decis ca încă un an cardinalul Šeper să continue slujirea sa şi l-a informat pe cardinalul Ratzinger că îi acorda un an în slujirea sa pastorală în Bavaria.
Colaborarea dintre Papa Ioan Paul al II-lea şi cardinalul Ratzinger a fost intensă, fie cât priveşte problemele de competenţă directă a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, fie pentru alte cazuri în care papa i-a cerut păreri şi colaborare. Între papa şi prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei a existat mereu profundă stimă reciprocă, sintonie deplină şi prietenie adevărată. Aş spune că exista şi o admiraţie reciprocă.
Ales papă în 2005, a luat numele de Benedict al XVI-lea şi s-a prezentat la balconul bazilicii vaticane definindu-se "un simplu şi umil lucrător în via Domnului". Cu stilul său blând, privirea bună şi profunzimea gândirii sale şi-a cucerit imediat consens şi simpatie.
Printre notele sale distinctive, aş vrea să evidenţiez că a fost un papă cu credinţă profundă prietenă a raţiunii, de fapt credinţa ajută raţiunea să depăşească graniţele inteligenţei umane.
Tot pontificatul său a fost orientat să reînsufleţească şi să întărească în creştini credinţa Dumnezeu. A căutat să-l apropie pe Dumnezeu de oameni şi pe oameni de Dumnezeu. În diferite ocazii ne-a amintit că lumea noastră nu va putea să fie cu adevărat umană fără soarele lui Dumnezeu în orizontul său, pentru că numai în Dumnezeu omul găseşte explicaţia misterului său şi numai în Dumnezeu găseşte răspuns adecvat la dorinţa sa de fericire. Uitându-l pe Dumnezeu, omul devine pentru sine însuşi o enigmă fără răspuns. Fără Dumnezeu omul nu se realizează pe sine însuşi şi nu îmbunătăţeşte societatea. Fără Dumnezeu omul nu are viitor.
În acelaşi timp, Papa Benedict al XVI-lea a căutat să valorizeze raţiunea şi să-i lărgească orizontul, având convingerea profundă că "lumea raţiunii şi lumea credinţei au nevoie una de cealaltă". Sunt multe contribuţiile teologice pe care el le-a oferit pentru a clarifica mereu mai bine legătura intimă dintre raţiune şi credinţă.
Cei 8 ani de pontificat al lui Benedict al XVI-lea vor rămâne în istorie prin înalta învăţătură din cele trei enciclice ale sale, din numeroasele sale scrieri, documente şi discursuri.
El s-a revelat un protagonist pe planul gândirii şi al conştiinţei, în efortul de a-i ajuta pe toţi să dea spaţiu luminii care vine de la Dumnezeu şi care dă sens existenţei umane.
Este cunoscută după aceea opoziţia sa fermă faţă de "dictatura relativismului" şi reafirmarea continuă a valorilor morale, bazându-se pe legea naturală, înscrisă în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei.
A intervenit cu reflecţiile sale asupra tuturor principalelor teme culturale, morale şi existenţiale care agită timpul nostru şi a fost citit şi ascultat şi de persoane îndepărtate de Biserica Catolică, pentru că, în afară de a fi un mare teolog, era un mare gânditor. El a căutat să înţeleagă lumea noastră modernă, în care globalizarea - cum afirmă el în Caritas in veritate - i-a făcut pe oameni mai apropiaţi, dar nu mai fraterni.
Decizia de a depune "cheile supreme" (Dante) i-a surprins pe toţi. Însă este un gest care trebuie apreciat şi admirat pentru înaltul simţ de responsabilitate care l-a inspirat.
După ce a reflectat şi s-a rugat îndelung, Papa Benedict a ajuns la convingerea că Biserica avea nevoie de un papă care să aibă energii bune, în timp ce el nu le mai avea. Prin urmare, pentru binele Bisericii şi din iubire faţă de Biserică a făcut acest pas dificil.
Astfel s-a retras pentru a se dedica - precum Moise pe munte - slujirii rugăciunii şi mijlocirii la Dumnezeu în favoarea Bisericii şi a omenirii.
Printre meritele sale este şi acela că ne-a făcut să înţelegem importanţa credinţei şi să apreciem bucuria de a fi creştini. Vorbind despre moartea sa de acum apropiată, într-o scrisoare din februarie 2022, a scris: "Faptul de a fi creştin îmi dăruieşte cunoaşterea, ba chiar prietenia cu judecătorul vieţii mele; faptul de a fi creştin îmi permite să străbat cu încredere uşa întunecată a morţii".
Nu putem să nu-i fim recunoscători pentru darul mărturiei sale şi al înaltelor sale învăţături, care vor continua să lumineze drumul Bisericii şi al omenirii.
(După L'Osservatore Romano, 3 ianuarie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
