Marți 20 decembrie 2022, din încredințarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfinția Sa Cristian, i-a încredințat domnului profesor Alin Tat decretul prin care Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România îi conferă calitatea de Delegat al Președintelui de onoare al Asociației Generale a Românilor Uniți.
Pentru exercitarea acestei misiuni, pe lângă competențele stabilite de dreptul comun, Preafericirea Sa Lucian îi încredințează domnului profesor toate competențele necesare și oportune pentru a propune un plan de dezvoltare organizațională a Asociației.
AGRU este o asociație de tip acțiune catolică, înființată în anul 1929 la Blaj, care funcționează în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în conformitate cu Apostolicam Actuositatem nr. 20 din Conciliul Vatican al II-lea.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș