de cardinal Orani João Tempesta
arhiepiscop de São Sebastião do Rio de Janeiro
Trăim într-o epocă plină de contradicţii. În timp ce se asistă la o căutare neînfrânată a puterii în multe sectoare ale societăţii, lumea trebuie să înfrunte o gravă problemă reprezentată de lipsa de adevăraţi lideri. Un lider se remarcă prin exemplul capabil să atragă consensuri, prin spiritul de slujire care pune binele comunităţii înaintea intereselor individuale, prin deschiderea la dialogul care duce la consens. Putem să găsim aceste caracteristici în Sfântul Bernard de Clairvaux şi să subliniem şi alte calităţi pe care le recunoaştem în acest personaj ilustru din Evul Mediu care a marcat viaţa mea de călugăr tânăr. El a ştiut să slujească Biserica aşa ca nimeni altul, în mijlocul ereziilor şi diviziunilor. De aceea, a revizita comemorarea sa este o experienţă care ne îmbogăţeşte pentru că are multe să ne înveţe. Despre el s-au scris nenumărate biografii, dar aici mă limitez să evidenţiez câteva puncte esenţiale ale personalităţii şi misiunii sale, care pot să răspundă la lipsurile din lumea de astăzi. Unul din ele este entuziasmul său pentru ideal: este suficient să amintesc numărul de candidaţi pe care i-a luat cu sine când a intrat în mănăstire, sau discursul său adresat tinerilor universitari din Paris.
Sfântul Bernard a fost un om al timpului său, care a ştiut să integreze diferitele aspecte şi ambiente din propria viaţă, de la relaţiile familiale la cele monastice, inclusiv preocuparea pentru problemele multe şi grave ale Sfântului Scaun şi ale Bisericii de atunci, fie pentru a combate ereziile fie pentru a sfida implicarea excesivă cu lumea seculară. În toate situaţiile a făcut să prevaleze ceea ce era bun în ele, păstrând originalitatea gândirii sale şi a intimităţii sale cu Dumnezeu care îl făceau capabil să promoveze schimbări, atunci când era necesar. Graţie analizei sale perspicace a realităţii, a devenit şi consilier al principilor şi episcopilor contemporani ai săi. Iată un alt semn foarte important: fiind un om al timpului său, a slujit Biserica printr-o ardoare reînnoită în toate sectoarele. În felul acesta îl definim în Ordin: "A simţi cu Biserica"; asta a marcat viaţa mea pentru totdeauna.
Viaţa familială a lui Bernard a fost plină de contraste. Părinţii săi aveau la inimă idealurile cavaleriei medievale, predominante în acea epocă, dar de la apropierea de mamă a primit şi gustul pentru studiu şi meditaţie. Acesta a fost începutul vocaţiei sale la viaţa monastică. După moartea iubitei mame, a îndreptat afectul său spre Fecioara Maria, despre care a scris poeme foarte frumoase. Devoţiunea faţă de Maria a fost un alt semn distinctiv. În faţa atâtor situaţii, îmi place să amintesc atitudinea sa în furtunile vieţii: "Priveşte steaua, invoc-o pe Maria!".
Modul în care Sfântul Bernard a purificat Biserica din timpul său are multe de-a face cu personalitatea sa atrăgătoare şi cu incredibila sa putere de convingere. După ce a îmbrăţişat viaţa monastică, s-a inserat în noua mănăstire fondată de Robert de Molesme, Alberic şi Ştefan Harding, numită Citêaux (Cistercium), unde a fost primit împreună cu diferite rude şi prieteni care după aceea l-au urmat în fondarea mănăstirii de la Clairvaux. A fost cel mai mare responsabil a răspândirii Ordinului cistercian. A ales o mănăstire săracă şi a ştiut să trăiască şi să răspândească marile idealuri monastice aşa ca nimeni altul. Este suficient a vedea realizarea sa la Clairvaux. Oameni mari cu idealuri mari îi contagiază pe mulţi. Discursul despre Cântarea cântărilor arată toată pasiunea sa pentru viaţa în Cristos în ascunderea monastică.
Marea căutare a Sfântului Bernard a fost aceea de a-l iubi şi a-l sluji pe Domnul. Astfel tăcerea şi contemplaţia, care îl duceau la o comuniune intimă de iubire cu el, se integrau perfect cu activitatea apostolică, ba chiar fecundând-o. Vorbind despre marele sfânt, Benedict al XVI-lea afirmă: "Exemplul său şi învăţăturile sale se revelează foarte utile şi în acest timp al nostru [...]. Să ne ajute să concretizăm asta în existenţa noastră sfântul Bernard, care a ştiut să armonizeze aspiraţia călugărului la singurătatea şi la liniştea schitului cu urgenţa misiunilor importante şi complexe în slujba Bisericii" (Angelus, 20 august 2006). Iată secretul: viaţa mistică, viaţa de rugăciune a fost motorul activităţii sale. Ştia să unească activitatea intensă şi rugăciunea cu pocăinţa. Văd în el un mare exemplu pentru noi astăzi.
(După L'Osservatore Romano, 19 august 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
