de Luigi Maria Epicoco
Fiecare comemorare mariană nu este numai un pretext liturgic care întrerupe scurgerea normală a timpului de peste an al liturgiilor noastre şi al vieţii noastre de credincioşi. Fiecare comemorare mariană ne constrânge cu bunăvoinţă să ne confruntăm cu ceea ce Papa Francisc a definit recent dialectul feminin. Prin această expresie pontiful percepe una din particularităţile acelui geniu feminin din care este făcută Biserica. De fapt, în majoritatea cazurilor tocmai femeia subiectivează viaţa, adică o face să devină o experienţă care priveşte persoanele în singularitatea lor.
De exemplu, o iubire maternă nu este niciodată o iubire generală, abstractă, ci este întotdeauna iubire particulară, iubire care cheamă copilul pe nume. Fiecare, în faţa acestui tip de experienţă de bine, se simte luat în considerare în unicitatea sa. În acest sens limba iubirii este mereu o limbă dialectală, adică o limbă cusută pe unicitatea noastră.
Iată aşadar motivul pentru care atunci când celebrăm o comemorare mariană noi suntem interpelaţi în manieră dialectală să înţelegem mesajul Evangheliei. În mod deosebit în solemnitatea Ridicării Sfintei Fecioare Maria la cer, suntem în contact cu misterul morţii şi al destinului nostru ultim.
Maria ne mărturiseşte că ceea ce deja i s-a întâmplat ei, se va întâmpla la sfârşitul timpurilor pentru fiecare dintre noi. Dar în acelaşi timp este un pic ca şi cum această sărbătoare ar vrea să facă foarte explicită acea expresie pe care adesea noi o recităm în Bucură-te, Marie, "roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre".
Este frumos să ştim că mai ales în ultimul ceas al acestei călătorii a noastre invocăm prezenţa acestei Mame. Astfel şi moartea va putea vorbi limbajul dialectului, deci va putea să fie nu o experienţă alienantă care ne aruncă în gol, ci mai degrabă o experienţă care ne vorbeşte cu tu şi ne introduce într-o relaţie de iubire pe care datorită înaltei sale calităţi noi o numim paradis. De fapt, ce altceva este paradisul dacă nu experienţa de neşters a faptului de a ne şti iubiţi şi de a iubi fără expirări?
Maria este ridicată la cer şi ne precedă demitizând astfel acea frică de moarte care străbate în mod misterios fiecare viaţă a noastră. Nu mai suntem pe cale spre un "probabil", ci spre un "sigur" în care această femeie a pus deja trupul său glorios.
(După L'Osservatore Romano, 13 august 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
