Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Astăzi începe Pelerinajul eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca

 
Astăzi începe Pelerinajul eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca
  • 14 Aug 2022
  • 2345

Astăzi începe Pelerinajul eparhial pe care Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla îl organizează din 14-15 august 2022 la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar Arhiepiscopal Major.

Preasfințitul Părinte Claudiu invită și în acest an credincioșii să continue tradiția urmată de-a lungul generațiilor, cu adâncă evlavie, și în Eparhia de Cluj-Gherla, cea a pelerinajelor la sanctuarele mariane în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului:

„Reînnoim invitația de a ne reuni în rugăciune, asemeni Sfinților Apostoli la Adormirea Maicii Domnului, în număr cât mai mare, la programul pregătit împreună cu Surorile Congregației Maicii Domnului. O vom cinsti pe Maica Domnului, vom afla adăpost sub privirea ei iubitoare, răspuns cererilor, alinare suferințelor și îndrumare bună pe calea vieții”.

Programul pelerinajului cuprinde o noapte de rugăciune, din 14 august seara până în ziua măritei Sărbători a Adormirii Maicii Domnului, 15 august, când, de la ora 10.00, va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla împreună cu preoți de pe întreg cuprinsul eparhiei.

În cadrul celebrării Sfintei Liturghii Arhierești din Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Claudiu va sfinți Icoana patronală a Sanctuarului: „Maica Sfântă –mângâierea celor ce plâng”, care să rămână la această binecuvântată Mănăstire, ca semn al prezenței Preasfintei Fecioare Maria, un semn de viață, de credință și de speranță pentru tineri, pentru familii și pentru cei vârstnici. La sfârșitul dumnezeieștii Liturghii se va face și lansarea monografiei istorice Surorile Congregației Maicii Domnului: un veac de mărturie catolică (1921-2021).

Orice pelerin care va poposi la Mănăstirea consacrată Maicii Sfinte din Cluj-Napoca va întâlni aici, prin Icoana binecuvântată și luminată de har, privirea iubitoare a Preasfintei Mame, va putea să-i aducă cereri și rugăciuni, să se închine celei care, cu puterea dată ei de Dumnezeu, „a strivit capul șarpelui”, să afle mângâiere și ajutor în nevoile și necazurile vieții.

Maică Sfântă, mângâierea celor ce plâng, roagă-te pentru noi!

PROGRAMUL PELERINAJULUI

14 AUGUST

  • 18.00   Slujba Vecerniei; Paraclisul Maicii Domnului
  • 20.00   Rugăciunea Sfântului Maslu
  • 21.30   Adorație Euharistică
  • 22.30   Sfânta Liturghie
  • 00.30   Calea Crucii a familiilor; Coronița Îndurării Divine
  •  2.00   Acatistul Maicii Domnului
  •  3.00   Rugăciunea Rozariului de bucurie
  •  4.00   Rugăciunea Rozariului de lumină
  •  5.00   Rugăciunea Rozariului de durere
  •  6.00   Rugăciunea Rozariului de mărire

 15 AUGUST

  •  9.00   Rozariul
  • 10.00   Sfânta Liturghie Arhierească
    Rugăciunile pentru dobândirea Indulgenței plenare
    Sfințirea Icoanei Maicii Domnului – Icoana patronală a Sanctuarului
    Lansarea Monografiei istorice – Surorile Congregației Maicii Domnului: un veac de mărturie catolică (1921-2021)

Programul pelerinajului va fi transmis în direct, astfel:

- de Radio Maria (https://www.radiomaria.ro/): în 15 august, în intervalul: 0.30 – 7.00
- de Maria TV (https://www.youtube.com/watch?v=G3BuQkW7K7w): din 14 august de la ora 20.00 până în dimineața de 15 august la ora 7.00;
- pe canalul YouTube „Comunicații – Episcopia de Cluj-Gherla” (https://www.youtube.com/c/EpiscopiadeClujGherla): în 14 august, în intervalul: 18.00 – 20.00
- în 15 august, de la ora 10.00: Sfânta Liturghie Arhierească
- întreg programul Pelerinajului va putea fi vizionat prin intermediul paginii Facebook (https://www.facebook.com/EparhiaClujGherla)
 

 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro