Papa Francisc a trimis un mesaj participanților la Festivalul Tineretului, care se desfășoară la Medjugorje, în Bosnia și Herțegovina, între 1 și 6 august a.c., cu tema „Învățați de la mine și veți găsi odihnă”, inspirată din Evanghelia după Matei, capitolul 11. Mesajul – redactat în limba croată – a fost citit luni, 1 august, de vizitatorul apostolic, arhiepiscopul Aldo Cavalli.
Explicând că Domnul adresează aceste cuvinte-îndemn nu numai apostolilor sau unor prieteni ci tuturor celor care sunt osteniți și împovărați, pontiful a evidențiat că Isus „știe cât de grea poate fi viața și că sunt multe lucruri care ne apasă inimile: numeroase dezamăgiri, răni din trecut, poveri pe care le purtăm, nedreptăți pe care le îndurăm și numeroase incertitudini și griji. În fața tuturor acestor situații, îl găsim pe Isus adresându-ne îndemnul: „Veniți la mine și învățați de la mine”.
„Această chemare” – a continuat – „necesită un parcurs și încredere și nu ne permite să rămânem nemișcați, rigizi și speriați în fața provocărilor vieții”. Papa Francisc a atras atenția asupra pericolului reprezentat de singurătate, de închiderea în sine, amintind că „relația cu Domnul” este calea de ieșire din astfel de situații.
„Dar nu este suficient doar să ieșim din noi înșine, ci trebuie să știm și în ce direcție să mergem, pentru că există atâtea oferte înșelătoare care promit un viitor mai bun, dar care ne lasă mereu din nou în singurătate” – a mai spus papa Francisc, evidențiind că „Domnul ne arată unde să mergem”, Domnul care ne cheamă: „Veniți la mine”.
„Dragi prieteni” – a îndemnat pontiful – „mergeți la El cu inima deschisă, luați jugul Lui și învățați de la El. Mergeți la Învățătorul pentru a deveni ucenicii Săi și moștenitorii păcii Sale. Luați jugul Său cu care veți descoperi voia lui Dumnezeu și veți deveni părtași la taina crucii și a învierii Sale”.
„Jugul” despre care vorbește Cristos – a explicat Sfântul Părinte – „este legea iubirii, este porunca pe care a lăsat-o ucenicilor Săi: iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu (Ioan 15,12). „Căci” – a adăugat – „adevăratul medicament pentru rănile omului este o viață întemeiată pe iubirea fraternă, care își găsește izvorul în iubirea lui Dumnezeu. Mergând cu El și urmându-L, veți învăța de la El. El este Domnul care nu impune altora o povară pe care El însuși nu o poartă. El se îndreaptă spre cei umili, spre cei mici și spre cei săraci, pentru că El însuși a devenit sărac și umil. Dacă vrem cu adevărat să învățăm, trebuie să ne smerim și să ne recunoaștem propria ignoranță și aroganță, în acele momente în care credem că putem realiza totul singuri și cu forțele noastre, și mai ales să fim atenți la cuvintele Învățătorului. În acest fel îi cunoaștem inima, iubirea, modul de gândire, de a vedea și de a acționa. Dar a fi aproape de Domnul și a-L urma necesită curaj. Iubiților, nu vă fie teamă, mergeți la El cu tot ce purtați în inimă. El este singurul Domn care oferă adevărata reîmprospătare și adevărata pace. Urmați exemplul Mariei, Mama Lui și a noastră, care vă va conduce la El. Încredințați-vă ei, care este Steaua Mării, semnul de speranță pe marea agitată care ne conduce spre portul păcii”.