„În timp ce suntem adunați aici, ca popor al lui Dumnezeu, să ne amintim că Isus este Păstorul vieții noastre, care are grijă de noi pentru că ne iubește cu adevărat. Nouă, păstorilor Bisericii, ni se cere aceeași generozitate în păstorirea turmei, pentru ca grija lui Isus pentru toți și compasiunea sa pentru rănile fiecăruia să se manifeste.”
Și tocmai pentru că suntem un semn al lui Cristos, apostolul Petru ne îndeamnă: Păstrează turma, călăuzește-o, nu o lăsa să se rătăcească în timp ce tu îți vezi de treburile tale. Aveți grijă de ea cu dăruire și bunătate”.
Cu acest imbold, inspirat din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru (1Petru 5,2) s-a adresat papa Francisc episcopilor, preoților, diaconilor, călugărilor, călugărițelor, seminariștilor și lucrătorilor pastorali cu care s-a întâlnit joi, 28 iulie a.c., în bazilica Notre-Dame de Québec. Pontiful a adresat omilia în cadrul rugăciunii Vesperelor.
„În timp ce suntem adunați aici, ca popor al lui Dumnezeu, să ne amintim că Isus este Păstorul vieții noastre, care are grijă de noi pentru că ne iubește cu adevărat. Nouă, păstorilor Bisericii, ni se cere aceeași generozitate în păstorirea turmei, pentru ca grija lui Isus pentru toți și compasiunea sa pentru rănile fiecăruia să se manifeste” – a spus pontiful, evidențiind importanța ca această atitudine să fie avută „de bunăvoie”, „nu ca pe o datorie”, asemenea unor „salariați sau funcționari ai sacrului, ci cu inima de păstor, cu entuziasm”.
Sfântul Părinte a insistat asupra bucuriei de a sluji și a izvorului din care provine, spunând: „Dacă ne uităm la El, Păstorul cel Bun înaintea noastră, descoperim că suntem îngrijiți cu tandrețe, simțim apropierea lui Dumnezeu. De aici vine bucuria slujirii și, înainte de aceasta, bucuria credinței: nu din a vedea ce suntem capabili să facem, ci din a ști că Dumnezeu este aproape, că ne-a iubit mai întâi și că ne însoțește în fiecare zi. Aceasta, frați și surori, este bucuria noastră: nu o bucurie ieftină, ca cea pe care ne-o propune uneori lumea, amăgindu-ne cu focuri de artificii; această bucurie nu este legată de bogăție și de siguranță; nici de convingerea că viața ne va merge întotdeauna bine, fără cruci și probleme. Mai degrabă, bucuria creștină este legată de o experiență de pace care rămâne în inimile noastre chiar și atunci când suntem asaltați de încercări și necazuri, pentru că știm că nu suntem singuri, ci însoțiți de un Dumnezeu care nu este indiferent la soarta noastră”.
„Aceasta este bucuria creștină” – a evidențiat pontiful – „un dar gratuit, certitudinea de a ști că suntem iubiți, susținuți și îmbrățișați de Cristos în orice situație din viață. Pentru că El este cel care ne eliberează de egoism și de păcat, de tristețea singurătății, de golul interior și de frică, dându-ne o nouă privire asupra vieții, o nouă privire asupra istoriei: „Cu Isus Cristos bucuria se naște și renaște mereu” (Evangelii gaudium, 1). Deci da, ne putem întreba: cum este bucuria noastră? Cum este bucuria mea? Exprimă Biserica noastră bucuria Evangheliei? Există în comunitățile noastre o credință care atrage datorită bucuriei pe care o transmite?"
„Dacă vrem să abordăm rădăcina acestor întrebări” – a continuat – „nu putem să nu reflectăm asupra a ceea ce, în realitatea timpului nostru, amenință bucuria credinței și riscă să o întunece, subminând grav experiența creștină. Ne gândim imediat la secularizare, care a transformat de mult timp stilul de viață al femeilor și bărbaților de astăzi, lăsându-l pe Dumnezeu aproape în plan secundar. El pare să fi dispărut de la orizont, Cuvântul său nu mai pare a fi o busolă de orientare pentru viață, pentru alegerile fundamentale, pentru relațiile umane și sociale. Totuși, trebuie să facem imediat o precizare: atunci când observăm cultura în care suntem scufundați, limbajele și simbolurile sale, trebuie să fim atenți să nu rămânem prizonierii pesimismului și să nu rămânem prizonierii resentimentelor, lăsându-ne pradă judecăților negative sau nostalgiilor inutile. De fapt, există două priviri posibile asupra lumii în care trăim: una pe care aș numi-o ‚privirea negativă’, iar cealaltă ‚privirea cu discernământ’".
„Dacă ne lăsăm pradă unei viziuni negative și judecăm cu superficialitate, riscăm să transmitem un mesaj greșit, ca și cum în spatele criticii secularizării s-ar ascunde nostalgia unei lumi sacralizate, a unei societăți de altădată, în care Biserica și slujitorii săi aveau mai multă putere și relevanță socială. Și aceasta este o perspectivă greșită” – a explicat papa Francisc. „În schimb” – a precizat – „așa cum remarca un mare cercetător al acestor chestiuni, problema secularizării, pentru noi, creștinii, nu ar trebui să fie diminuarea relevanței sociale a Bisericii sau pierderea bogăției materiale și a privilegiilor; mai degrabă, ne cere să reflectăm asupra schimbărilor din societate, care au afectat modul în care oamenii gândesc și organizează viața. Dacă ne gândim la acest lucru, ne dăm seama că nu credința este în criză, ci anumite forme și modalități prin care o proclamăm. (...) Dragi frați și surori, este nevoie de vestirea Evangheliei pentru a le oferi bărbaților și femeilor de astăzi bucuria credinței. Dar această vestire nu se face în primul rând prin cuvinte, ci printr-o mărturie debordantă de iubire gratuită, așa cum face Dumnezeu cu noi. Este o vestire care cere să se întruchipeze într-un stil de viață personal și eclezial care poate reaprinde dorința pentru Domnul, poate insufla speranță, poate transmite încredere și credibilitate”.
