Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [28] Liturghia zilnică

În secolul I Sfânta Liturghie se celebra săptămânal, în ziua de duminică, însă în aceeași perioadă s-a pus problema împărtășaniei zilnice, atât în Răsărit, cât și în Apus. În secolele II-IV, în vaste teritorii din întreaga Biserică creștină, dar mai ales în lumea occidentală (Roma, Spania), Sfânta Liturghie se celebra zilnic. În secolul V începe să apară o nouă practică: Biserica, mai ales cea răsăriteană, se îndepărtează de împărtășania deasă. Deja în vremea Sf. Ioan Gură de Aur existau creștini care se cuminecau doar o dată sau de două ori pe an. În secolul al XIX-lea în Biserica Romano-Catolică apare mişcarea pentru promovarea împărtăşaniei dese și, implicit, chestiunea celebrării zilnice a Sf. Liturghii. În primii ani ai secolului al XX-lea în Biserica Greco-Catolică încep să apară primele abordări ale celebrării mai dese sau chiar zilnice a Sfintei Liturghii. Se motivează această exigenţă prin faptul că respectiva practică este în primul rând spre binele preotului, întrucât Liturghia este un izvor nesecat de daruri pentru viaţa spirituală a acestuia, iar în al doilea rând este spre binele credincioşilor, întrucât trebuie oferită enoriaşilor posibilitatea de a se putea cumineca des sau chiar zilnic.

Este important de semnalat faptul că sunt episcopii cei care insistă ca preoţii eparhiei lor să-şi însuşiască practica celebrării zilnice a Sf. Liturghii. În Epistola pastorală a P.S. Episcop Dr. Valeriu Traian Frenţiu, publicată cu ocazia întronizării sale la Lugoj în 1913, care este pastorala program a sa, episcopul îşi exprimă dorinţa ca fiecare preot să celebreze zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână. Ca episcop de Lugoj (1913-1922) învigorează întreaga viaţă spirituală a clerului şi a credincioşilor din eparhie. A stăruit pentru introducerea celebrării zilnice a Sf. Liturghii, dând exemplu personal, atât ca preot, fiind printre cei dintâi preoţi greco-catolici care au adoptat această practică, din ziua hirotonirii încercând să celebreze în fiecare zi, cât şi ca episcop; a fost printre cei dintâi ierarhi care au introdus această practică în Biserica Greco-Catolică din România, celebrând personal zilnic Liturghia. Următorul episcop al Lugojului, dr. Ioan Bălan, insistând pentru Liturghia celebrată zilnic, trimite o pastorală clerului în anul 1940, în care îndeamnă preoţii la celebrarea zilnică a Sf. Liturghii. După ce arată că zilele aliturgice îşi au motivaţia în dorinţa credincioşilor Bisericii primare de a ajuna în tot cursul zilei, considerând ca o violare a ajunului chiar consumarea speciilor pâinii şi vinului, constată că „Motivul invocat în acest caz este râvna specială cu care aleargă credincioşii în post la biserică. Voi, fraţilor, ştiţi că nu numai în postul mare, ci şi în afară de acesta, că din Liturghia celebrată mai des, şi voi, şi poporul dat în grija voastră, trageţi mai mult folos. În cursul unor exerciţii spirituale am luat hotărârea să Vă îndemn să vă obişnuiţi toţi a celebra zilnic Sf. Liturghie, ca munca voastră apostolică să fie mai cu rod […]. Uneori veţi întâmpina greutăţi dorind şi voind cu toată hotărârea să slujiţi zilnic […]. Să ştiţi însă, cu cât veţi celebra mai des Sfânta Liturghie, cu atât aceste jertfe vor fi mai puţin simţite. Vă veţi simţi sufletul curat, veţi avea plăcere în mărturisirile dese şi farmec în rugăciunile prescrise în Liturghier înainte de îmbrăcare, de care azi unii nu ştiu cum să scape mai iute, ori poate nici nu mai obişnuiesc să le zică căci n’au vreme […]. Să nu mai stăm deci pe gânduri, Fraţilor, şi de mai este vreunul dintre Voi care nu a făcut până astăzi Sfânta Liturghie în fiecare zi, de azi înainte să înceapă a sluji zilnic. Să nu credeţi că această scrisoare a mea este numai un simplu îndemn, ca orişicare altul. E un lucru care îmi zace la suflet de multă vreme; şi acum, când l’am spus, pare că mi-s’a luat o piatră de moară de pe inimă. Hotărâţi-vă cu toată tăria sufletului vostru ca să nu rămână zi lăsată de Dumnezeu, în afară de Vinerea Mare şi de anumite zile oprite de Biserică, pentru care voi n’aţi avea dispensă, în care să nu celebraţi acest ospăţ tainic. Iar când, fără voia voastră, din cauza vreunei piedici sunteţi siliţi să rămâneţi fără această sfântă jertfă, o durere mare, specială să pătrundă în sufletul vostru […]. Stăruiţi ca lumea să vină la biserică şi peste săptămână. În acest scop, Liturghia va fi la oră fixă, binecunoscută de credincioşi, şi potrivită cu nevoile lor, ca să nu fie stânjeniţi dela munca şi ocupaţiunile lor. Ţineţi mult ca să poată participa şi copiii de şcoală […]. De pe acum mă bucur […] de viaţa nouă ce va pulsa în parohiile voastre în urma Liturghiei zilnice care, în mod infalibil, va aduce şi cuminecarea deasă. Dar mai mult vă veţi bucura voi, Iubiţii Mei Fraţi, când la Judecata de Apoi veţi merge în fruntea credincioşilor voştri cu acest mănunchi de fapte bune”. 

Între aceleaşi coordonate se regăsesc şi canoanele Sinodului de la Oradea din 1926, care a hotărât: „Tot ca un mijloc preţios de a se menţine într-un spirit religios, recomandă Sinodul preoţimii diecezane celebrarea cât mai deasă, chiar zilnică, a Sf. Liturghii. Preoţimea să nu cruţe jertfa de a celebra sfânta Liturghie zilnic chiar şi fără stipendiu în schimbul marilor foloase spirituale ce derivă din această celebrare”.

pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie, Blaj