Succesorul lui Petru, care în ultimii ani a avertizat în mod profetic asupra celui de-al treilea război mondial deja în curs, calcă pe urmele predecesorilor săi și stă alături de cei nevinovați, luptând împotriva răului cu binele – se spune în articolul de fond al directorului editorial, Andrea Tornielli.
„La rugăciunea ‚Angelus’ de duminică, 13 martie, când s-au împlinit nouă ani de la alegerea sa ca episcop al Romei, papa Francisc a rostit cuvinte fără echivoc cu privire la ‚uciderea, cu cruzime, de copii, de nevinovați’ care are loc, cerând oprirea ‚masacrului’ și încetarea a ceea ce a numit ‚agresiunea armată inacceptabilă’ împotriva Ucrainei. Papa a mai amintit că cei care susțin violența, justificând-o prin motive religioase, ‚profanează numele’ lui Dumnezeu, care este ‚singurul Dumnezeu al păcii’.
Chiar înainte de începerea invaziei armatei ruse, papa Francisc spusese la ‚Angelus’, duminică, 20 februarie, ‚cât de trist este când oameni și popoare care se mândresc că sunt creștini îi văd pe ceilalți ca pe niște dușmani și se gândesc să se războiască între ei! Este foarte trist’. Și a cerut ca Miercurea Cenușii, când începe parcursul Postului Mare, să fie dedicată postului și rugăciunii pentru pace.
A doua zi după izbucnirea conflictului, după primele bombardamente din Ucraina, Sfântul Părinte a dorit să meargă personal la Ambasada Federației Ruse pe lângă Sfântul Scaun pentru a-i prezenta reprezentantului Kremlinului toată preocuparea sa pentru război, cerându-i să urmeze calea negocierilor și să cruțe civilii. La rugăciunea ‚Îngerul Domnului’ de duminică, 6 martie, pontiful a vrut, de asemenea, să curețe terenul de ipocrizia guvernului rus, care insistă să numească războiul în curs o ‚operațiune militară specială’, mascând în spatele unor jocuri de cuvinte adevărata și cruda sa realitate, cea a unui război de agresiune.
Pentru a concretiza apropierea sa personală față de victime și de milioanele de persoane strămutate, care fug de război, episcopul Romei a trimis doi cardinali pentru a le aduce ajutor și sprijin refugiaților și celor care îi primesc cu generozitate. În același timp, în mai multe rânduri, secretarul de stat, Pietro Parolin, a exprimat disponibilitatea Sfântului Scaun de a ajuta în orice mod posibil la orice formă de mediere și a cerut ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, să înceteze atacurile și să garanteze adevărate coridoare umanitare. Diplomația Vaticanului repetă mereu că nu este niciodată prea târziu pentru a începe negocieri reale și că nu este niciodată prea târziu pentru o încetare a focului într-un conflict cu consecințe incalculabile, care riscă să ducă la o escaladare terifiantă a războiului.
În ultimele săptămâni, papa Francisc a fost ținta unor critici din partea celor care sperau ca în declarațiile sale publice să menționeze explicit numele lui Vladimir Putin și al Rusiei, ca și cum cuvintele păstorului Bisericii universale ar trebui să reflecte dictatele unei emisiuni de știri TV. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, vocea Papei nu a fost prea mult luată în seamă, deoarece apelurile sale nu corespundeau clișeului dorit: al Suveranului Pontif ca ‚capelan’ al Occidentului, gata să îl înroleze pe Dumnezeu și să binecuvânteze războiul în numele său.
Sunt unii care l-au acuzat pe Suveranul Pontif de ‚tăcere’ pentru că nu l-a numit explicit pe Putin, uitând că atunci când a început războiul, pontifii nu l-au chemat niciodată pe nume pe agresor, nu din lașitate sau dintr-un exces de prudență diplomatică, ci pentru a nu închide ușa, pentru a lăsa mereu o portiță deschisă în fața posibilității de a opri răul și de a salva vieți omenești. Chiar și sfântul Ioan Paul al II-lea, născut într-o națiune martiră, ca Polonia, victimă a nazismului și a comunismului, atunci când a avut loc un război în Kosovo, în 1999, nu a numit niciodată autorii epurării etnice, păstrând mereu deschis un canal de contact cu Serbia.
Sfântul Scaun considera că trebuie depuse eforturi pentru a pune capăt masacrelor împotriva populației albaneze, deși deplânge suferința și prejudiciile provocate de recurgerea masivă la bombardamentele NATO. Papa Wojtyla nici măcar nu i-a numit pe șefii de stat occidentali care, în 2003, au vrut să pornească războiul împotriva Irakului pe baza unor informații false despre armele de distrugere în masă. A încercat, într-un caz sau altul, să oprească atacurile, epurările etnice și războaiele, a încercat să încurajeze deschiderea coridoarelor umanitare și să se asigure că nu se lasă la o parte nicio încercare de a evita recurgerea la arme. Acest lucru nu înseamnă și nu a însemnat niciodată punerea, pe același plan, a agresorilor și a celor atacați.
Este paradoxal, prin urmare, să uităm aceste pagini din istoria noastră recentă, dorind să-i explicăm episcopului Romei ce cuvinte ‚corecte’ să folosească, după ani de zile în care a ignorat cuvintele pe care le-a rostit de nenumărate ori, avertizând împotriva cursei pentru reînarmarea nucleară, împotriva traficului de arme, împotriva războiului și terorismului, împotriva economiei care aruncă și ucide, împotriva distrugerii creației.
Papa este o voce care strigă în deșert. În cei nouă ani de pontificat, papa Francisc a vorbit de mai multe ori despre cel de-al treilea război mondial, care este deja în desfășurare, chiar dacă ‚pe bucăți’. De multe ori, a tunat împotriva traficanților de arme, împotriva cursei înarmărilor și împotriva războiului. Pentru a distruge omenirea, a reamintit Michele Serra (n.n. jurnalist italian) zilele trecute, ‚cincizeci și ceva de bombe atomice sunt mai mult decât suficiente. Dar, în lume, nu există doar cincizeci de bombe atomice. Sunt cincisprezece mii’. Războiul ‚distruge’, a spus papa Francisc în septembrie 2014, la memorialul militar din Redipuglia, cu ocazia centenarului izbucnirii Primului Război Mondial, ‚distruge și ceea ce Dumnezeu a creat mai frumos: ființa umană. Războiul denaturează totul, chiar și legătura dintre frați. Războiul este o nebunie, planul său de dezvoltare este distrugerea: vrea să se dezvolte prin distrugere!’. În această profeție, adesea neauzită de cei mari, dar salutată de mulți oameni din întreaga lume, papa Francisc calcă pe urmele predecesorilor săi din secolul trecut care, ca și el, au trebuit să se confrunte cu războaie mondiale, cu războaie în diferite părți ale planetei, cu violența și terorismul.
Deci ce poate face Sfântul Părinte acum, când oamenii sunt împușcați și uciși? ‚Nu poate nimic altceva decât să se roage Domnului’, scria zilele trecute Gianni Valente, ‚implorând miracolul de a scurta suferința celor săraci, de a pune capăt masacrului. Dar dacă ar putea face ceva la nivel politic și diplomatic, ar fi posibil tocmai pentru că liderii ruși știu că el nu este un mediator unilateral, un agent camuflat al Occidentului, cu care au intrat pe un curs de coliziune apocaliptic’.
Succesorul lui Petru nu are problema de a face cunoscut ‚de care parte este’, deoarece Vicarul lui Cristos, ca și Domnul său, este întotdeauna alături de cei nevinovați care suferă așa cum a suferit Isus pe cruce. Fiecare cuvânt pe care îl rostește, fiecare încercare pe care o face, are ca scop salvarea de vieți omenești, pentru a nu ceda în fața logicii răului, pentru a lupta împotriva răului cu binele: în inima Europei, în acest război murdar pe care îl simțim atât de aproape de noi, precum și la periferiile lumii, unde în ultimii ani s-au purtat și încă se mai poartă războaie uitate, cu numărul lor zilnic de morți, răniți și persoane strămutate, asemănător cu ceea ce vedem acum în Ucraina.”
