Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.
În cadrul Sfintei Liturghii arhierești celebrată duminică, 6 februarie 2022, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a meditat evanghelia de la Sf. evanghelist Matei (Mt 15,21-28) - cu pilda femeii cananeence.
Video (predica):
Fragmentul evanghelic, a arătat Preasfinția Sa Claudiu, „ne invită să cerem cu insistență ajutorul Domnului”, „să nu facem în mod formal rugăciunea noastră”, „să fim atenți la felul în care ne rugăm: fiindcă una este să spunem «Tatăl nostru» și să cerem «pâinea noastră cea de toate zilele», știind că, oricum avem ce pune pe masă, și, cu totul alta este să cerem, știind că nu avem nici un alt ajutor în lumea aceasta, doar pe Dumnezeu”.
„Femeia din evanghelia de astăzi nu face nici o rugăciune formală, nu împlinește un ritual, nu spune «programul de rugăciune», ea are nevoie de ajutor concret. Știe că nimeni altcineva nu o poate ajuta. De aceea strigă, și continuă să strige, și ne arată cum trebuie să fie rugăciunea noastră”.
Preasfinția Sa a îndemnat la conștientizarea faptului că „rugăciunea este, într-adevăr, un dialog cu Isus, cu Maica Sfântă”. „Vedem atitudinea lui Isus, care împinge femeia la o și mai mare credință. Și ea, care este păgână, este lăudată pentru credința ei”. Isus pare că nu aude rugăciunea femeii, o lasă să strige, spune ucenicilor: «am fost chemat pentru fiii lui Israel», spune femeii, aparent, cuvinte dure: «nu este bine să iei rugăciunea copiilor și s-o arunci câinilor»”. Dar, la fel ca femeia, „și noi suntem în această categorie de «păgâni», care nu merităm, prin viața noastră, prin sângele nostru, pâinea Cerului, ci o primim ca dar. Așa o primesc și fiii, dar și ei au tendința să uite”.
De aceea Isus laudă credința femeii, și, la fel, în alte cazuri în Sfintele Evanghelii, Isus laudă credința „păgânilor”, spune: „se va lua Împărăția de la fii și se va da lor”. Această femeie, „prin viața ei, prin rugăciunea ei, devine moștenitoare și primește pâinea fiilor”.
Pilda se adresează și credincioșilor de azi. „Și noi” – credincioșii de azi ai Bisericii Greco-Catolice, a arătat Preasfințitul Claudiu –, „suntem aici prin jertfa Episcopilor noștri, a credincioșilor din perioada persecuției”, dar cu atât mai mult ne revine și nouă „să mergem spre Isus, să căutăm ajutorul Lui, să căutăm să fim cu adevărat fiii acestei Biserici”, pentru că „suntem mântuiți deja, și nu încă!” Și, pentru a dobândi mântuirea, credința trebuie trăită „zi de zi, clipă de clipă”.
Pornind de la exemplul evangheliei, „nu ne este îngăduit să disprețuim lumea, sau să-i disprețuim pe cei care nu sunt ca noi. Cu toții suntem fii ai lui Dumnezeu”; fiecare trebuie să-și trăiască credința, să ceară ajutorul lui Dumnezeu cu insistență. (...) „Aceasta este Biserica: să privim la cei de lângă noi ca la niște frați și surori. Suntem cu toții păcătoși iertați. Mesajul pe care trebuie să-l ducem lumii în care trăim este acesta: că Dumnezeu iartă, că Dumnezeu mântuiește, că Dumnezeu ne iubește, că orice păcat este iertat de Dumnezeu”, a încheiat Preasfinția Sa Claudiu.